BMW-ul Seria 5 E34 din Moldova care trebuie salvat, pentru că ar putea fi o bijuterie neglijată

Uneori, cunoscătorii adevăraţi de automobile clasice caută mult un exemplar cu adevărat bun şi valoros, pe care să-l readucă la strălucirea de altă dată, dar se întâmplă să dea constant peste maşini care nu sunt atât de bune cum par la vedere. Alteori, dimpotrivă, se întâmplă ca-n acest caz, când oameni fără pretenţii de cunoscători dau peste o maşină incredibil de specială, dar pe care nimeni n-a apreciat-o la adevărata valoare. Şi, poate şi mai grav, maşina continuă a fi subapreciată şi în noile mâini, exploatată banal, şi aşa ajunge o bijuterie să se stingă fără a mai avea şansa să strălucească. Faceţi cunoştinţă, acesta e un BMW Seria 5 E34 din Moldova, cu o istorie nu tocmai clară, dar cu siguranţă specială, care trebuie salvat, pentru că nici proprietarii actuali nu înţeleg şi nu vor să-l trateze aşa cum ar putea-o face un adevărat pasionat de BMW.

Noi suntem sinceri cu voi şi aşa vom fi şi în acest caz, iar mai jos veţi înţelege de ce am pomenit asta. Maşina asta ne-a fost sugerată de un vizitator fidel al nostru, pe nume Valerian Pasat, care a văzut-o în vânzare şi a crezut că ar putea avea o istorie interesantă nouă, tuturor din comunitatea PiataAuto.md. Am analizat-o un pic şi am discutat la telefon cu proprietarul, ca să înţelegem cât de interesantă poate fi maşina. Părea o istorie ce merită ceva mai multă atenţie, aşa că am vrut s-o vedem pe viu. De fapt, sunt doi proprietari din câte înţelegem, tată şi fiu, şi ambii au fost alături de maşina asta din prima zi a achiziţiei până în ultima.

Ceea ce ne-a făcut să vă menţionăm despre sinceritate este atitudinea proprietarilor, care, când îşi arătau maşina, încercau să ne convingă poate să nu pozăm materialul textil crăpat de pe bancheta spate, sau poate să nu atragem prea multă atenţie la îndoiturile de pe aripa spate. Însă le-am spus cât se poate de clar: noi alegem ce maşini ne par interesante, nu percepem niciodată nici un ban de la proprietarii de maşini, pentru că o facem din pur interes din partea cititorilor, dar să nu auzim nici cea mai mică aluzie de a ascunde ceva faţă de publicul nostru. A fost cam greu ca omul să accepte transparenţa, dar a avut de ales doar să rămână pentru reportaj sau nu, pentru că altfel lucrurile nu funcţionează. Şi a rămas.

Şi pentru că am văzut atitudinea în încercarea de a umfla un pic lucrurile din partea vânzătorului, nu putem garanta pentru cele declarate din partea acestora. Însă ne vom concentra mai mult pe starea actuală vizibilă a maşinii şi pe elementele care ne-au făcut să credem că BMW-ul ăsta merită totuşi atenţia noastră a tuturor.

Aşadar, e un BMW Seria 5 E34, în motorizare 520i, fabricat în 1991. Sub capotă e motorul M50B20, cu o cilindree de 2.0 litri, dar în acei ani BMW încă mai avea ambiţia de a produce motoare de 6 cilindri în linie şi la o asemenea cilindree mai mică. Aşa că, deşi e 2.0 litri, motorul ăsta are 6 cilindri în linie şi sună impecabil. Exemplarul despre care vorbim azi dispune de o cutie manuală cu 5 trepte.

Primul element care impresionează la acest BMW E34 din Moldova e parcursul său deosebit de mic, în ciuda vârstei de 30 de ani. Pretinde că are doar 88,548 km, sau cel puţin atât avea afişat pe odometru în momentul în care noi l-am văzut pe viu. Dar trebuie să menţionăm şi faptul că cifrele odometrului par să aibă o mică problemă cu afişajul, unele elemente fiind mai stinse.

Fără a ne încrede doar în cifrele afişate, am încercat să analizăm un pic şi starea maşinii pe viu. Planşa de bord pare într-adevăr foarte bine păstrată, într-atât de bine încât unele elemente par să mustească încă a o maşină care a stat cu adevărat conservată pe undeva vreme de 3 decenii. Micile contururile ale elementelor planşei, butoanele, textele scrise pe butoane — toate sunt cu adevărat într-o condiţie admirabil de bună.

La fel de bună e şi starea panourilor uşilor, a elementelor de plastic de pe tunelul central şi chiar şi materialul textil de culoare albastru-mov al scaunelor faţă. Totuşi, noi am exploatat cândva o maşină cu material textil german pe scaune şi el arăta bine şi la 300 mii km, deci doar textilul de pe scaune nu poate fi un indicator sigur.

Mai îngrijorător e materialul textil de pe bancheta spate. Aici există rupturi mecanice neclare, istoria apariţiei cărora e absolut necunoscută. Fie că e o vorba de o defectare mecanică din cauza unor transportări neinspirate de obiecte, fie că e vorba de o uzură ce ascunde de fapt un parcurs mai mare — e greu de spus, poate ne spun mai degrabă cei dintre voi care au vreo explicaţie mai plauzibilă.

Pe dinafară, maşina pare păstrată într-o condiţie bună, aproape de forma sa autentică şi originală, fără modificări, iar asta ne-a atras poate cel mai mult. Oglinzile, cromul, luminile, micile detalii de pe caroserie — toate par a fi exact de tipul celor ieşite din uzină, deci e clar că maşina a avut norocul să treacă prin 3 decenii fără modificări care s-o depărteze de autentic. Chiar şi jantele de oţel originale s-au păstrat, cu tot cu capacele din plastic.

Dar vopseaua de pe caroserie e stinsă, semn că maşina n-a prea fost păstrată în spaţii închise, cu umiditatea corectă. Fie că e vorba de soare sau alte condiţii climaterice, dar vopseaua albă şi-a pierdut din luciul său original. Asta în sine nu e foarte grav, pentru că poate fi restabilit într-un atelier de detailing, însă doar după ce te asiguri că acele piese nu trebuie revopsite întâi. Or, maşina mai are şi urmele unei exploatări mai lipsite de grijă: aripa dreapta spate are o îndoitură pe ea, aripa dreapta faţă are o altă incizie în ea, bara de protecţie faţă, aripa dreaptă în zona interioară a uşii de la portbagaj — alte urme de atingeri de alte obiecte. Nu poţi numi bijuterie o maşină cu atâtea urme de lipsă de grijă pe ea, aşa că un fan adevărat ar înlătura mai întâi toate aceste defecte de caroserie şi probabil ar decide şi o revopsire completă.

O privire în portbagajul maşinii denotă, totuşi, că structura şi caroseria maşinii sunt într-o stare foarte bună. Indiferent de cifra exactă a parcursului ei de facto — cea indicată pe odometru sau alta care ar putea fi, de fapt, acest BMW E34 denotă un mare potenţial ca şi caroserie şi motor de a fi o bijuterie neglijată, care abia aşteaptă să nimerească pe mâinile potrivite.

O privire de dedesubt, însă, denotă mai multe componente de suspensie cu rugină depusă pe ele. Dar asta se întâmplă adeseori cu maşinile păstrate mult timp nemişcate în condiţii expuse. Şi de multe ori înlăturarea ruginii e foarte simplă de pe aceste componente, printr-o demontare, sablare şi revopsire a lor. N-ar strica şi un set complet de bucşe noi, dar şi la alte componente de cauciuc peste tot.

Ori, maşina are multe zone în care cauciucul e deja crăpat de vreme, aşa cum se întâmplă multe ori şi la maşinile care pur şi simplu staţionează. Mai ales căptuşelile de cauciuc ale uşilor sunt într-o stare deplorabilă.

Proprietarii actuali spun că au importat maşina în anul 2017 din Germania, atunci când a existat o scurtă perioadă excepţii pentru legalizarea maşinilor mai vechi de 10 ani în Moldova. Au găsit-o printr-un noroc orb într-o stare atât de bună, şi ei zic că ea avea circa 47,000 km la bord când au importat-o, ceilalţi 41,000 km fiind făcuţi de ei prin Moldova. Dacă e adevărat, atunci e păcat că jumătate din parcursul mic de azi al maşinii a fost făcut fără a o aduce la o condiţie ideală, pe care poate ar fi meritat-o maşina. Ce să mai zicem, maşina asta, aşa bijuterie cum pretinde ea a fi, rula cu anvelope de iarnă acum, pe timp de vară. Deservirile tehnice pe perioada aflării în Moldova nu au fost făcute la un dealer oficial, nici măcar o verificare de plăcere n-a fost făcută acolo, o verificare de validare a stării sale excepţionale, pe care orice pasionat de BMW clasic ar fi făcut-o probabil, doar ca să ştii valoarea adevărată a ceea de deţii, de fapt. Proprietarii actuali au schimbat uleiul la un service Shell de la Botanica, zic ei.

Există o colecţie mare e cărţi de service şi tot soiul de acte de la proprietarul german al acestei maşini. Ne-am gândit că măcar acolo vom avea confirmarea documentală a parcursului mic şi al unei istorii excepţionale. Am găsit numerele de înmatriculare germane ale maşinii — HD TS 609, adică era înmatriculată în Heidelberg, iar alte acte confirmă orăşelul Eppleheim din arealul Heidelberg. Un act confirmă că la 31.01.2015 maşina mai avea aceste numere şi că i se emisese un permis de acces în zona verde a oraşelor germane, cu zona 3.

Un alt act confirmă un schimb de ulei Aral la 27.11.2012, atunci maşina indicând 54,349 km. Deci un pic mai mult decât au menţionat proprietarii, dar diferenţa nu e mare, dacă maşina avea în 2012 în Germania un asemenea parcurs, atunci statutul ei de bijuterie neglijată se confirmă.

Am mai găsi un act ce confirmă prima înmatriculare la 19.04.1991, în acea zi fiind şi prima pregătire de vânzare.

Există apoi câteva înregistrări în cartea de service. Primul schimb de ulei a avut loc în mai 1993, la 10,564 km. Al doilea — în martie 1996, la 23,134 km. Toate verificările iniţiale au fost făcute la acelaşi service BMW din Heidelberg, unde maşina a rămas înmatriculată până la urmă, fapt care ne face să presupunem că a fost deţinută de acelaşi om. Mai departe, însă, cartea de service e pustie, prin urmare, ritmul de exploatare putea fi mult mai lejer şi rarefiat, cu ani mulţi de staţionare.

În mapa cu acte există o foaie scrisă cu mâna cu indicaţii manuale pentru succesiunea de autostrăzi ce trebuie luată pentru a ajunge la cele mai des folosite destinaţii, fapt care ne duce cu gândul la povestea aia a maşinii folosite de o persoană în etate. Or, cine mai foloseşte azi indicaţii scrise cu mâna pe foiţă ca să ajungă undeva? Pe lângă asta mai există o hartă ca o carte groasă cu toate drumurile Europei, aşa cum se folosea tare demult. Mai există şi câteva cărţulii ce veneau frumos cu maşina nouă, cu tot soiul de instrucţiuni de exploatare, aşa cum era de demult.

În concluzie, maşina asta are cu siguranţă în ea componente ce mustesc a istorie interesantă şi unică. E foarte probabil ca parcursul mic să fie unul adevărat, cel puţin pe partea de istorie din Germania. Dar, în acelaşi timp, nici acel prim proprietar n-a vândut maşina ca o bijuterie de colecţie, şi nici proprietari ide azi nu par să înţeleagă până la urmă ce au în mâinile lor, aşa cum le-am spus şi lor şi cum au recunoscut chiar ei. Le place BMW ca marcă, dar nu simt pasiunea aia profundă, care trebuie să existe ca să transformi o asemenea maşină la starea pe care ar merita-o. şi nici nu au timp s-o facă, zic ei. Aşa că maşina asta s-a cam stins în ultimii ani în mâinile lor. Încă nu ireversibil, încă ar mai putea fi readusă la o condiţie, dacă un pasionat ar inspecta-o şi mai minuţios şi ar considera că este, cu adevărat, o bijuterie prăfuită, care merită efortul de a fi şlefuită din nou. Şi tocmai de asta, am considerat că maşina merită atenţia noastră a tuturor, în primul rând pentru a i se mai da o şansă de a fi salvată.

Ce crezi, are acest BMW E34 din Moldova doar 88,000 km parcurşi? Este el o adevărată bijuterie sau vezi în el o stare cu prea multe probleme?