Ce face azi Chris Bangle, renumitul fost designer-şef de la BMW

17 August 2021, 17:14
Ilie Toma
Chris Bangle e probabil cel mai renumit designer auto din ultimele decenii, dar totodată şi cel mai controversat. Numele lui e asociat cu o perioadă a mărcii BMW, pe care unii o adoră, alţii o acuză ca un derapaj nedorit în identitatea mărcii. Puţini ştiu, însă, că aportul lui Chris Bangle în lumea auto a fost mai mare decât se crede de obicei, şi aproape nimeni nu mai ştie de el astăzi. Noi am dat, totuşi, peste informaţii noi şi curioase.
Chris Bangle e american de origine şi e născut în 1956, făcându-şi universitatea în California. În Europa a ajuns graţie celor de la General Motors, care deţineau marca Opel şi care l-au angajat să muncească pentru Opel începând cu anul 1981. Prima sa lucrare la Opel a fost un concept, pe nume Junior, unde Bangle a contribuit la interior, creând un soi de LEGO modular, cu componente ce le puteai adapta după combinaţia dorită de tine.
În 1985, însă, Chris Bangle s-a angajat la Fiat şi s-a mutat în Italia. Aici şi-a adus contribuţia la modele mult mai notorii — renumita Alfa Romeo 145, pe care a desenat-o practic integral, Fiat Coupe, lansat în 1993 şi chiar Fiat Panda de generaţia a doua, care a fost la un moment dat şi cel mai popular model la vânzări în Europa.
În 1992 a început cariera lui Bangle la BMW, unde a fost angajat drept şef de design. Marele paradox e că fanii BMW nu-l prea observaseră pe Bangle decât în anul 2001, când a fost lansată controversata Serie 7 E65. Dar, de fapt, cam toate modelele glorioase din a doua jumătate a anilor ’90 de la BMW au avut amprenta lui Bangle — BMW Seria 5 E39, Seria 3 E46, Seria 5 E60, X5 E53, apoi au continuat la primul X6, Seria 7 de care vorbeam mai sus, Seria 6, Seria 1 şi mult alte modele. Adjunctul lui de atunci era Adrian van Hooydonk, care l-a şi înlocuit ulterior.
Totuşi, Seria 7 E65 a fost cel mai controversat design al său, atunci Brangle intrând în atenţia presei şi a publicului. Maşina fusese clasată pe locul 7 din 50 cele mai urâte automobile create vreodată de revista Time, iar fanii BMW îl acuzau că trădează marca, după o genială Seria 7 E38. Ei bine, după E38 orice ar fi creat Bangle, putea primi acuzaţi similare. Dar adevărul e că maşina s-a vândut bine. Şi toate modelele BMW s-au vândut atât de bine, încât marca bavareză a devansat concurenţii din triada germană.
Totuşi, Bangle a plecat de la BMW tocmai în 2009, ultimul său design fiind conceptul Gina, care a determinat mai târziu apariţia lui BMW i8. A plecat oarecum în dizgraţie din partea fanilor, deşi compania BMW i-a purtat respectul până în ultimul moment.
Aşadar, revenim la întrebarea din titlul. Ce a făcut Chris Bangle după anul 2009 şi ce face azi, la 12 ani distanţă de când nu mai lucrează pentru BMW?
Ei bine, Chris Bangle trăieşte astăzi într-un sătuc liniştit din Italia, nu departe de Torino, acolo unde e miezul designului auto european. Şi-a creat împreună cu soţia sa o căsuţă mică, dar superbă, cu un spaţiu interior gândit pentru creativitate şi munceşte de acolo o mare parte din timp.
A fondat între timp o casă de design ce-i poartă numele, Chris Bangle Associates. O anexă a casei sale e şi sediul casei de design pe care o conduce, Bangle dirijând şi o echipă de designeri şi ingineri. Munceşte în continuare în designul auto, iar cel mai sonor proiect al său din ultimii ani a fost REV, un electromobil pătrăţos şi ciudat, desenat pentru o companie chineză, care spune că ar vrea să-l producă. Ideea e că REDS e un fel de sufragerie care a decis să devină maşină, nu o maşină care s-a perfecţionat pentru confort. Dar, deşi a fost prezentat în 2017 la Los Angeels, REDS aşa şi n-a ajuns în producţie. Încă, zice Bangle. Dar s-ar putea să nu mai ajungă deloc.
Pe lângă acest automobil cap coadă creat, a mai oferit servicii de design pe anumite componente auto, iar în ultimii vreo 5 ani Bangle şi compania lui s-au extins în mod surprinzător spre... animaţii şi desene animate. Da, să zici că renumitul Chris Bangle de la BMW a ajuns azi să creeze desene animate nu sună foarte fascinant, nu-i aşa?
Dar adevărul e că Bangle îşi permite luxul de a munci mai relaxat deja, la cei aproape 65 de ani ai săi, alegând proiecte care-i sunt interesante şi provocatoare. Şi, pe lângă desene animate, are şi proiecte de design neaşteptate şi cunoscute. De exemplu, a creat designul televizorului rotativ Samsung, lansat în anul 2020 cu mare tamtam. Şi le-a ţinut lecţii cam tuturor designerilor de la Samsung cu toată priceperea lui, aşa că şi viitoare telefoane Samsung ar putea avea amprenta lui Bangle.
Samsung Sero, televizorul creat de Chris Bangle şi echipa sa

A desenat sticla nouă de whisky pentru Hennesesy, a semnat un contract cu o companie producătoare de iahturi şi le-a făcut întregul design al unui nou yaht.
Deci, nu e ca şi cum Bangle sta fără treabă sau s-ar ocupa cu nimicuri. Se bucură de o viaţă profesională şi personală liniştită, iar din când în când, fiind în Italia, merge să predea cursuri scurte şi studenţilor de design, această din urmă activitate fiind cumva una din cele mai onorabile etape la care poate ajunge un designer de succes la apusul carierei sale.
2
6,109
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!