În sfârşit, un nou sportcar japonez admirabil e lansat: acesta e noul Nissan Z, urmaşul lui 350Z

18 August 2021, 10:51
Ilie Toma
După mulţi ani în care Nissan n-a mai lansat nici un sportcar mai accesibil, după ani mulţi în care producătorii japonezi în general au lansat puţine modele sport în stilul celor glorioase de cândva, iată că vine şi un anunţ care va suna ca o alifie pe suflet pentru fanii de sportive nipone. Nissan a lansat, în sfârşit, un nou sportcar adevărat. Iar partea şi mai fascinantă e că acest nou model e creat în stilul celor legendare din anii 80 şi 90 ale Nissan, fiind o sportivă chiar mai veritabilă şi mai interesantă decât ultimul 350Z, oprit din producţie în 2008.
Aşadar, noul model poartă numele de Nissan Z, fiind, teoretic, un continuator moral al lui 350Z de altă dată, dar mai ales al modelelor din familia Z de mai demult. Iar designul cu muchii mai proeminente şi proporţii mai clasice confirmă asta — în el poţi simţi inspiraţii de la Fairlady Z, de la Datsun/Nissan 240Z, şi poate şi mai mult de la gloriosul 300ZX, lansat în 1984! Da, se pare că nu e totul pierdut în lumea auto, dacă acum, în anul 2021, ajungem să mai asistăm la o asemenea lansare, care readuce pasiunea şi sportivitatea accesibilă în gama unui producător japonez!
Şi e încă şi mai frumos să auzim azi, în 2021, de la un producător că noul său model, la fel ca şi primele generaţii, e o maşină construită de entuziaşti, pentru entuziaşti. Cât de mult ne era dor de asemenea premiere, cu suflet!
Iar cele spuse mai sus se confirmă şi prin motoare şi substat tehnic. Noul Nissan Z debutează cu motor absolut nou, twin turbo V6, de 3.0 litri! Să nu-ţi treacă prin gând să te gândeşti că turbinele ar fi o trădare a esenţei de cândva — cei de la Nissan făceau motoare turbo pe sportcar-urile lor când europenii abia scăpau de carburatoare şi puneau diesel-uri aspirate natural pe sedanuri mari. Deci turbinele sunt în rădăcina ingineriei acestor maşini de jumătate de secol încoace. Iar acum Nissan a ales să dezvolte un motor nou absolut genial, şi nu unul mic şi strâmtorat, din care să scoată vreo 400 de cai, cum face Mercedes pe AMG-urile compacte, ci unul de 3.0 litri, cu 6 cilindri şi arhitectură în formă de V! Iar noul motor japonez dezvoltă 405 CP şi 475 Nm! Dacă-ţi lasă gura apă deja, e ceva normal, asta a fost şi intenţia inginerilor!
Şi apoi, puterea asta e trimisă doar spre roţile spate, aşa cum spune şi reţeta originală. Mai mult ca atât, Nissan Z nu vine doar cu o cutie de viteze automată, ci şi cu una manuală, cu 6 trepte, care mai are şi un soi de launch-control! La o cutie manuală! Versiunile cu cutie manuală vor fi echipate şi cu un arbore cardanic realizat din fibră de carbon!
Cei care vor o cutie automată, vor avea una cu 9 trepte şi cu sistem launch control.
S-a muncit temeinic şi la suspensie. Deşi e un sportcar, noul Nissan Z vine cu suspensie cu amortizoare foarte groase, ca să poată avea curse scurte şi capacitate foarte mare de absorbţie a şocurilor pe drumuri denivelate. Suspensia faţă e una cu dublu braţ, ca la sportivele desăvârşite, iar cea spate e multilink. Va exista şi un pachet Z Performance, care va aduce mai multe opţiuni, printre care şi un diferenţial cu alunecare limitată pe puntea spate.
Şi, în fine, designul interiorul e făcut şi el într-un stil care să evoce pe alocuri tradiţia de altă dată. Există display-uri digitale, dar ele au fost gândite pentru un rol mai de fundal, nu dominant.
Au fost lăsate mai multe comenzi analogice, prin rotule, dar şi indicatoare analogice, circulare, totul pentru ca să te simţi într-o maşină creată în primul rând pentru plăcerea condusului, nu într-un device digital.
Şi acum o veste bună şi una tristă. Cea bună e că americanii şi japonezii vor primi primele exemplare, livrate deja clienţilor, în primăvara lui 2022. Vestea tristă e că noi, cei din Europa, nu vom vedea deloc acest model în vânzare sau pe străzi, din cauza restricţiilor draconice de emisii, care fac imposibile asemenea modele pasionale. Aşa că doar foarte puţini entuziaşti vor ajunge să-şi cumpere singuri asemenea Nissan-uri prin SUA şi să şi le importe singuri în Europa, cu toate bătăile de cap asociate.
0
17,634
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!