Istoria uitată a unui om de afaceri din Liechtenstein şi a Maybach-ului său, cu care a parcurs peste 1 milion de km

Acest gentleman, pe nume Josef Weikinger, e unul din cei mai respectabili oameni de afaceri din Europa, care şi-a adunat o avuţie considerabilă în timpul vieţii. Trăieşte în Liechtenstein, dar afacerile sale cuprind şi Austria şi multe alte locaţii europene, compania sa, numită Interfloat, fiind cândva primul producător de panouri solare din Europa. Totuşi, acest om înstărit are o atitudine foarte interesantă faţă de maşini, folosindu-le pe deplin, aşa cum puţini şi-ar imagina că o poate face un multimilionar ca el. Dar ştii expresia aia, că unii oameni ajung milionari tocmai pentru că nu aruncă banii în vânt, nu-i aşa?

Istoria asta e una uitată, de mai demult, dar ea are şi o continuare până în prezent, pe care o vom investiga ulterior. Astăzi vom vorbi mai mult de experienţa acestui om cu Maybach-ul său, atât timp el l-a deţinut, din anul 2004 până în 2013.

Aşadar, în 2004, Josek Weikiner şi-a cumpărat un Maybach 62 nou, modelul 62 fiind cel mai scump din gama Maybach pe atunci, măsurând 6.2 metri lungime. Apropo, deşi arată cu totul altfel, acest model Maybach e construit pe platforma legendarului Mercedes-Benz W140, acel S-Class pătrăţos din anii ’90, atât de adorat şi respectat pentru fiabilitatea sa exemplară. Şi, deşi aveau deja un Mercedes-Benz S-Class mai nou, din generaţia W220, inginerii Mercedes au insistat că pentru Maybach, limuzina de top şi de lux absolut, să folosească platforma lui W140, nu a lui W220. Au ştiut ei ce să facă, la sigur.

Ei bine, în anul 2004, Josef a plătit peste 450,000 euro pentru limuzina sa de lux. Fiind un multimilionar, şi-a permis o asemenea achiziţie, dar a calculat foarte bine de ce anume are nevoie de o maşină atât de mare şi de ce a ales anume Maybach. Pentru că a avut un asemenea S-Class W140 anterior, iar în 2004 îşi permitea deja să ia această maşină mai mare şi mai luxoasă, cu aceeaşi platformă, dar lucrată şi mai desăvârşit. Şi asta deoarece munca sa de proprietar şi manager general al companiei sale, presupunea foarte multe deplasări prin ţările europene, iar el calculase că de multe ori e mai eficient să le facă cu o maşină luxoasă, care pluteşte pe autostradă, la viteze mari, decât să piardă câte 3 ore la aeroport, după care să zboare câteva sute de kilometri, după care să iasă din aeroport şi să mai piardă o oră-două până la destinaţie.

Josef avea un şofer angajat pentru Maybach-ul său. Aşa că atunci când avea de muncit sau dorea un regim mai lejer, maşina era condusă de şofer. Însă, cum spunea chiar Josef în 2014 pentru un interviu pentru o revistă germană, Maybach-ul i-a devenit atât de îndrăgit, încât de foarte multe ori alegea să îl conducă chiar el. Spunea că nu a mai văzut vreodată vreo altă maşină care să poată merge atât de lin şi graţios pe drumuri, de parcă nici nu atinge asfaltul! Iar să o conduci, cu motor V12 de sub capotă, era o experienţă la fel de savuroasă ca şi să stai pe bancheta din spate, într-un lux absolut!

Aşa că maşina i-a fost alături în marea majoritate a călătoriilor lui, iar omul de afaceri din Liechtenstein o adora, pur şi simplu. Într-atât de mult, încât nu se lăsa intimidat nici măcar de faptul că asemenea regim de exploatare era unul neobişnuit pentru un Maybach luxos, iar cifrele de pe odometru creşteau ca pe drojdie. Sutele de mii de kilometri se adunau pe bord, iar motorul V12 biturbo, de 5.5 litri, de sub capotă, alimentat doar cu benzină 98, era la fel de fericit să-l fericească pe proprietarul său.

Josef spune că adeseori se întâmpla ca într-o singură zi maşina să parcurgă şi 1,500 km, iar recordul a fost parcurgerea a 2,500 km dus întors în 24 de ore, ceea ce rezultă că pe anumite porţiuni de autostrăzi, maşina zbura pur şi simplu cu viteze ameţitoare. Şi, cum zice Josef, el adora liniştea de la interior în aceste călătorii, putând lucra de la laptopul său pe bancheta din spate, ascultând o muzică bună în sistemul audio excelent al maşinii, sau ascultând o carte audio, iar uneori chiar şi citind la bord. Într-atât de moale şi lină era ţinuta de drum!

Ei bine, la 12 septembrie 2009, la doar 5 ani după ce Josef cumpărase maşina sa, el o conducea prin Austria şi era cu camera foto pregătită în mână. Maşina a atins 999,999 km, iar Josef i-a făcut o fotografie. Aştepta ca bordul să afişeze 1,000,000 km sau, eventual, 000,000 km. Dar bordul lui Maybach a rămas blocat la 999,999. Maşina nu avea 7 cifre prevăzute pentru odometru şi când a trecut de 1 milion, pur şi simplu a încetat să mai afişeze altă valoare decât 999,999. Inginerii au muncit cu overengineering la maşina asta, dar n-au prevăzut că cineva din milionarii care o vor cumpăra, va ajunge să meargă atât de mult cu ea.

Dar nici măcar asta nu l-a descurajat pe acest gentleman. N-a mers nici măcar să repare bordul, sau să ceară înlocuirea. Şi-a notat pur şi simplu într-un carnet, periodic, distanţele mai mari, ca să ţină cont de schimburile de uleiuri, şi a continuat să folosească maşina. A mai exploatat-o încă 4 ani, până în august 2013. Nu poate spune chiar exact câţi kilometri în plus faţă de milionul din 2009 făcuse, dar o estimare brută ne duce cu gândul că maşina parcursese efectiv circa 1.6-1.7 milioane de kilometri!

Avusese el parte de probleme tehnice cu ea în acest interval? Da, fireşte, la un asemenea parcurs mai ajungi să mai şi schimbi componente majore, dar Josef nu s-a descurajat. La 600 mii km i-a cedat motorul şi avea nevoie de reparaţii costisitoare. Aşa că a comandat altul nou. La două luni distanţe, i-a murit cutia de viteze şi a schimbat-o şi pe aia. Cu motorul nou şi cutia nouă, maşina a mai mers, după cum se poate deduce, încă aproape 1 milion de kilometri fără vreo problemă. Tot pe la 600 şi ceva de mii acest Maybach a avut prima înlocuire de amortizoare! La peste 600 mii!

În anul 2013, Josef considerase deja că a exploatat suficient maşina sa, şi căutase să cumpere alt Maybach nou. Din păcate, Mercedes-Benz nu mai producea deja Maybach-uri deloc. Aşa că Josef a cumpărat un BMW 760Li, dar spunea încă pe atunci că Mercedes a făcut o mişcare greşită, eliminând marca Maybach din gama sa. Josef a vândut maşina unui partener de afaceri, proprietar al unei altei companii, iar după vânzare adeseori se vedeau la tot soiul de întâlniri, Josef având ocazia să-şi revadă şi maşina, exploatată mai departe pe mâini bune. Noul proprietar, apropo, mersese să-şi reactiveze odometrul la service, unde i l-au reactivat de la 000,000 km, el reuşit deja să parcurgă vreo 57 mii km într-un singur an. Iar Josef a continuat exploatare într-un ritm aproape la fel de intens al BMW-ului său şi vom încerca să aflăm dacă între timp şi limuzina bavareză a atins deja vreun milion sau nu.

Până atunci, nişte cifre statistice din istoria lui Josef cu Maybach-ul său sunt de-a dreptul impresionante. Nişte calcule făcut de Josef arată că maşina sa a consumat cam 167 tone de benzină 98, iar timpul efectiv pe care el l-a petrecut la bordul maşinii, în călătorii, ar fi fost de aproape 2 ani neîntrerupţi, dacă adunăm toate călătoriile la un loc. Iar un calcul foarte afacerist de-al lui a arătat că, punând la socoteală preţul de achiziţie al maşinii, minus cel de vânzare, luând în considerare toate deservirile tehnice şi benzina, datorită faptului că a mers atât de mulţi kilometri cu ea, a obţinut la final un cost de exploatare de puţin peste 50 de cenţi per kilometru de utilizare! O asemenea cifră ar fi de invidiat pentru multe alte maşini moderne la preţ raţional, nemaivorbind de electricele moderne!

Aşa că, în cazul acestui gentleman, achiziţia unei maşini super scumpe a fost mai raţională decât a uneia bugetare, iar dacă mai luăm la socoteală şi plăcerea celor 2 ani în sumă petrecuţi la bord, decizia lui raţională a fost şi una însoţită de satisfacţie.