Povestea neştiută a exemplarelor Lada 2103 cu cutie automată

30 August 2021, 20:57
Redacţia PiataAuto.md
Lada 2103 a fost unul din cele mai reuşite modele clasice ale producătorului rus, iar în anii 70 maşina cu design foarte echilibrat începuse să prindă bine şi la publicul european din mai multe ţări cu care URSS avea un soi de acorduri. În ţările europene, însă, aproape peste tot modelul se vindea ca Lada 1500, nu cu numele 2103. Cu toţii ştim de mai multe motoare posibile sub capota Ladei 2103, dar probabil dacă ar fi să ne întrebăm despre o cutie automată pe Lada, am zâmbi relaxaţi, zicând că asta n-a fost niciodată şi nici n-ar fi fost posibil. Dar nu e chiar aşa, adevărul e că au existat Lada 2103 cu cutie automată!
Asemenea exemplare n-au fost nişte modificări neautorizate, ci perfecţionări complet legitime, făcute de o companie importatoare a modelelor Lada în Belgia, Olanda şi Luxemburg în anii de demult. Compania purta numele de Scaldia-Volga SA şi era fondată de belgieni şi sovietici pentru a vinde maşini sovietice în cele 3 ţări. Vânzările porniseră atât de bine, încât acea companie, având autorizarea uzinei, mersese mai departe la construcţia unui atelier, la nivelul unei mini-uzine, unde avea posibilitatea modificării tehnice a unor automobile. Aşa au apărut şi exemplarele Volga cu motoare diesel de origine Peugeot, despre care scriam anul trecut. Şi aşa a apărut şi ideea de a echipa exemplarele Lada 2103 cu cutii automate.
În mod normal, să asiguri o cutie automată pentru un model e o treabă dificilă de proiectare şi modificare inginerească şi nu poate fi făcută post-factum, după ieşirea maşinii din uzină. Dar în cazul lui Lada 2103, exista experienţa paralelă cu Fiat 124, cu care Lada 2103 împărţea aceeaşi platformă, şi modificările ulterioare ale italienilor, iar aceştia adoptaseră o cutie de viteză americană, de origine General Motors, cu numele de cod 3L30. Anterior cutia mai purta numele de Turbo-Hydramatic 180, fiind versiunea destinată motoarelor mai mici a familiei de cutii Hydramatic de la GM. Cutia de viteze era una cu 3 trepte şi s-a regăsit pe o mulţime de modele europene şi americane — de la Buick şi Chevrolet, la Fiat, Opel şi Peugeot.
Acea cutie se combina perfect cu motorul de 1,300 cm cubi, iar lucrările necesare erau minime, fără modificări radicale la motor sau construcţia maşinii. Anume aşa a ajuns să aibă şi Lada 2103 o cutie automată. E drept că una de origine americană, dar asta nu era o problemă în afacerile belgiene şi olandeze ale celor de la Lada. Până la urmă, cei din URSS nici nu ştiau că o asemenea maşină exista.
Însă şi în ţările europene cererea pentru asemenea Lada cu cutie automată nu a fost tocmai una uriaşă. Deşi nimeni n-a contorizat chiar exact numărul de unităţi modificate, se zvoneşte că acestea ar fi sub 250 exemplare la număr. Azi asemenea maşini mai apar uneori la vânzare în stare bună. Una din ele, de culoare verde, care e şi prezentă în câteva din imaginile acestui articol, a fost vândută câţiva ani în urmă de pilotul motorsport belgian şi fanul mărcilor Abarth, Fiat şi Lada, Guy Moerenhout, cu un preţ de sub 5 mii de euro. Următoarea dată când o asemenea maşină a mai apărut la vânzare a fost peste câţiva ani, în Rusia, şi costa deja circa 14,000 euro.
E cert faptul că asemenea maşini sunt rarităţi absolute azi, însă, cu acel levier interesant montat în habitaclu. Şi chiar dacă mulţi dintre noi poate n-ar fi intrigaţi atât de mult încât să cumpere o asemenea maşină, simplul fapt istoric că asemenea Lada 1500 Automatic au existat, ne stârneşte curiozitatea şi ne trezeşte un soi de admiraţie!
1
11,464
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!