Toyota a început a vinde Hilux-uri pe barter fermierilor din Brazilia, în schimbul cerealelor

11 August 2021, 11:32
Redacţia PiataAuto.md
În multe ţări barterul de mărfuri este interzis ca formă de schimb economic, însă, se pare că-n Brazilia acest tip de activitate e permis, or, Toyota Brazilia tocmai a anunţat o mişcare strategică importantă, prin care vrea să câştige inima fermierilor din această ţară. Pick-up-ul Toyota Hilux va putea fi cumpărat de fermierii brazilieni în schimbul grânelor, acceptându-se chiar valoarea completă a maşinii, plătită prin cereale.
Explicaţia celor de la Toyota a fost că Hilux e un model foarte popular printre fermieri, iar în 2019 divizia din Brazilia a celor de la Toyota a început la nivel regional un asemenea experiment de vânzare pe barter, care a fost un succes. În lumina unei situaţii economice prezente dificile în Brazilia, Toyota a decis să oficializeze această metodă de vânzare a lui Hilux către fermieri la nivel naţional.
Fermierii interesaţi pot plăti întreaga valoare a maşinii cu cereale produse în Brazilia, dintr-o listă largă, în care se includ şi porumbul sau chiar soia. Toyota va oferi un preţ mediu de piaţă pentru acele cereale, respectiv, se va calcula cantitatea necesară de grâne pe care agricultorul o va oferi showroom-ului. Fireşte, cerealele nu vor fi aduse direct la showroom, ci la depozite specializate, dar oferta ar putea fi întâmpinată cu multă căldură de către fermierii brazilieni, iar pe lângă asta, o asemenea strategie va face ca Toyota să fie văzută în Brazilia ca un producător ce sare în ajutorul fermierilor ţării.
0
1,510
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!