(VIDEO) Acesta e un Land Rover care merge cu lemne şi motor cu abur, modificat de proprietarul său, un inginer în vârstă de 70 de ani

23 August 2021, 14:47
Ilie Toma
În zilele noastre, auzim adeseori de maşini clasice care sunt modificate într-un trend modern, de restomod electric, când, într-o caroserie adorabilă şi ştiută de toţi, se pune un sistem modern de propulsie electrică. Dar un inginer britanic aventurier, în vârstă de 70 de ani, a făcut exact inversul, punând pe un Land Rover Defender nu viitorul, ci trecutul şi mai îndepărtat.
Dacă există vreo definiţie a unui pensionar neastâmpărat, britanicul Frank Rothwell o întruchipează perfect. În 1979 a fondat o companie, numită Manchester Cabins, care producea construcţii portabile de tot soiul, el fiind inginerul şi arhitectul principal în toate ideile de început. În timp, compania lui Frank a crescut şi i-a asigurat o viaţă mai liniştită, aşa că de prin 2002 încoace acesta îşi petrece o mare parte din timp prin tot soiul de aventuri. Între anii 2002 şi 2003 a făcut înconjurul lumii pe ape cu iahtul său propriu, în 2006 a urcat pe Kilimanjaro, între anii 2008 şi 2016 a făcut înconjurul Americii de Nord şi de Sud cu iahtul său, trecând prin cele mai periculoase căi maritime, atât la Polul Sud, cât şi la Polul Nord. În 2017 a participat la o emisiune cu Bear Grylls, stând pe o insulă izolată, iar între anii 2017 şi 2018 a construit acest Land Rover Defender de care vorbim azi, scos de curând la o rară filmare. Apropo, în iarna anului 2020-2021 Frank a mai traversat şi Atlanticul cu o barcă cu vâsle, timp de 56 zile, adunând şi donaţii pentru tratamentul bolii Alzheimer. Numele bărcii era Never Too Old (niciodată prea bătrân). Deci, e clar, Frank e un om admirabil, care nu va îmbătrâni niciodată!
Ei bine, şi fiind inginer de factură, s-a gândit să pună în aplicare o idee neaoşă de-a sa, montând un motor cu abur pe un Defender clasic. Iar pentru cei dintre noi care cred că motorul cu abur e doar o piesă preistorică, totul s-ar putea să pară extraordinar de ciudat în acest Land Rover. Principiul de funcţionare, însă, e relativ simplu: ai nevoie de generarea unei temperaturi mari pentru a încălzi până la fierbere apa, iar forţa imensă a aburului e cea care pune în mişcare propriu-zisă maşina. Iar acea temperatură uriaşă pentru încălzirea apei poate fi generată printr-un soi de sobă, în care poţi pune lemne, cărbuni sau orice alt combustibil îţi mai vine prin cap. Şi exact ca-n căminul de acasă, durează ceva timp până porneşti focul, apoi până începe a fierbe apa. Iar odată ce procesul a pornit, nu ai pedală de acceleraţie propriu-zisă, ci un fel de frână prin care permiţi mai multă sau mai puţină forţă din ceea ce generează motorul, frânând sau decuplând parţial forţa.
E o maşină absolut inutilă, fireşte, creată din dorinţa pură de a experimenta frumos. Dar, ca şi proprietarul său, e plină de viaţă, şi naşte doar zâmbete când o conduci, iar într-un final, probabil, tot va ajunge să fie vândută pentru vreo cauză nobilă.
Mai jos îl poţi vedea pe Frank, cum îşi prezintă creaţia unui jurnalist şi-l şi învaţă pe acesta s-o conducă.
0
1,572
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!