(VIDEO) Ce poate face un Range Rover cumpărat cu 3 mii euro în Rusia şi reparat bugetar prin offroad

30 August 2021, 19:39
Redacţia PiataAuto.md
Acum câteva zile vă spuneam despre un youtuber popular din Rusia, cunoscător profund de Range Rovere, care găsise un exemplar cu motor V8, într-o stare jalnică, dar cu un preţ imbatabil, de doar circa 3 mii euro. Cutia de viteze părea defunctă, motorul abia de mai respira, suspensia era coborâtă pe faţă şi ridicată pe spate, caroseria avea urme majore de probleme, deci, într-un cuvânt, era o sumă de probleme pe patru roţi. Şi totuşi, după acea achiziţie a existat o provocare interesantă, de a readuce maşina la o condiţie minim funcţională, cu niţică pricepere, cu ajutorul unor meşteri talentaţi din service-uri mici şi pur şi simplu datorită cunoaşterii construcţiei acestui model. Iar ulterior, dacă maşina va fi adusă la o condiţie funcţională, să se iasă cu ea în offroad.
Ei bine, zis şi făcut. Cutia de viteze a fost cea mai mare problemă, dar s-a descoperit că problema era pe partea electronică, nu cea mecanică, aşa că reparaţia a costat foarte puţin. Cutia de transfer cu demultiplicatorul avea o eroare din cauza uzurii şi lipsei unei piese, care a fost ştanţată din nou la strung şi pusă pe maşină. În mod similar de bugetar s-au făcut toate — şi pe suspensie, şi baterie, şi verificare la motor, şi toate celelalte pentru a putea asigura înaintarea acestui Range Rover.
Şi partea cea mai impresionantă e că reabilitatea maşinii chiar a reuşit, multe din chestii fiind reparate cu bani puţini doar datorită priceperii. Pentru că, ne dăm cu toţii seama, că dacă ajungi într-un service lucios cu o asemenea problemă la cutie, de exemplu, vei primi un invoice usturător pentru o reparaţie capitală sau chiar o cutie nouă.
Aşadar, după toate reparaţiile, maşina a primit admisie şi roţi de offroad. Şi s-a aventurat să meargă pe un traseul răzmuiat de pădure. A fost provocator şi pe aici, s-a mai scurtcircuitat conectorul de la pedala de acceleraţie şi youtuberul a trebuit să se mai şi murdărească un pic în offroad. Dar în final, a fost o experienţă frumoasă, epică, despre care cei mai mulţi ar fi crezut că nu mai e posibilă la vederea stării în care a fost cumpărat acest Range Rover.
Vezi toată epopeea în video-ul de mai jos.
1
2,087
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!