Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Ce se întâmplă când hayon-ul unui Range Rover Evoque se deschide accidental într-o spălătorie automată

18 August 2021 - 13:02
Redacţia PiataAuto.md
Spălătoriile automate sunt foarte populare în multe ţări ale lumii, fiind apreciate pentru rapiditate şi cost moderat, în comparaţie cu cele în care muncesc oameni, or, ultimele lipsesc aproape cu desăvârşire din unele ţări. Însă, chiar dacă mecanismele moderne ale spălătoriilor automate au tot felul de senzori pentru a evita orice posibilă deteriorare a maşinilor, se pot întâmpla situaţii neprevăzute, care pot sfârşit trist pentru maşină.
A fost şi cazul unui Range Rover din Danemarca. Acesta a intrat într-o spălătorie, iar procesul a început ca de obicei. Doar că, la un moment dat, din motive necunoscute, hayonul acţionat electric al maşinii s-a deschis. Periile şi stropitorile spălătoriei automate n-au sesizat acest scenariu neprevăzut, aşa că au continuat să stopească apă şi spumă în habitaclul maşinii, prin portbagaj. Însă asta ar fi fost o pagubă minimă, dacă mecanismele automate n-ar fi continuat să spele maşina ca şi cum uşa e închisă, ajungând să prindă hayonul şi să-l întoarcă până peste acoperiş, rupându-l într-un final.

Întregul moment a fost surprins de camerele de bord ale spălătoriei şi poate fi văzut mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter