(VIDEO) Cum arată camionul european cu cel mai luxos apartament la bord, creat pe baza unui Mercedes Actros, care costă 1 milion de euro

23 August 2021, 19:14
Redacţia PiataAuto.md
În ultimele săptămâni a avut o întreagă serie de articole cu camioane, ce ofereau condiţii superb de generoase la bord, alintându-şi şoferul şi ocupanţii într-un mod cu totul special. Iniţial au fost două camioane americane, un Volvo VNL customizat să aibă un întreg apartament la bord, apoi un Peterbilt 389, standard, aşa cum iese el din uzină, dar oricum într-o interpretare foarte generoasă, oferindu-i şoferului său condiţii la care mulţi şoferi de camioane din Europa doar ar visa, după cum aţi comentat chiar mulţi dintre voi. Şi pentru că mulţi se întrebau dacă există şi în Europa camioane modificate să aibă apartamente la bord, am căutat şi găsit o Scania 124L, creată cu un scop foarte precis, să transporte un bolid de curse de ici-colo, oferind totodată condiţii fantastice la bord pentru cei care însoţeau bolidul. Era o Scania mai veche, însă, din anul 2000, într-un singur exemplar. Azi, însă, avem ceva foarte similar ca şi concept cu cel Volvo VNL american, doar că e un camion creat în Europa, pe bază de Mercedes-Benz Actros. Şi e absolut superb!
Aşadar, e un camion modificat pe baza unui Mercedes-Benz Actros cu motor de 530 CP, de către o companie numită SXT Motorhomes. Camionul modificat poartă numele de Eila Edition One şi a fost prezentat în a doua jumătate a anului 2020, cu primele livrări programate pentru anul 2021.
Camionul poate tracta remorci după el, însă nu mai e un cap tractor. Scopul său e de a oferi un apartament de lux mobil pentru cei care vor să călătorească într-un lux suprem, sau pentru cei a cărora muncă presupune deplasări multiple şi înnoptări în diverse destinaţii, dar nu vor să schimbe în fiecare zi ambianţe de hotele diferite. La modul practic, asemenea camioane ajung să însoţească tot soiul de vedete în diverse turnee, sau devin o bijuterie cumpărată de cei care au muncit cândva ca şoferi de camioane, au crescut companii mari de transport, iar la o vârstă mai înaintată aleg să călătorească într-un mod unic, drag sufletului lor.
Camionul pare aproape un autobuz la forme, însă compartimentele lui sunt gândite pentru a fi retractabile, cu ajutorul unor motoare electrice. Deci, când staţionează, camionul îşi lărgeşte apartamentul de lux de la bord, oferind odăi cu adevărat spaţioase. Iar toate materialele sunt alese ca-n hotele de lux, de la lemn şi tapiserii, până la calitatea celor mai mici detalii.
Foarte multe elemente sunt multifuncţionale, fiind acţionate printr-un teanc de telecomenzi. Dormitorul full size, de exemplu, are 1.60 metri lăţime şi e o odaie separată. Mai există un pat în sufragerie, ce iese din acoperiş, acţionat automatizat. Există o bucătărie cu cuptor adevărat, care e şi cuptor cu microunde totodată. Există duş, o sufragerie frumoasă, un televizor imens şi o mulţime de alte detalii fascinante. Într-un cuvânt, cam tot ce ai putea să vrei într-o casă, există în acest Mercedes-Benz Actros, modificat de SXT, astfel încât un asemenea camion cu de toate la bord, ajunge să cântărească 26 de tone!
Cu un asemenea apartament luxos la bord, acest Actros are şi un preţ pe măsură, care porneşte de la circa 950,000 euro, în dependenţă de ţară, dar cu niţele personalizări trece uşor şi de 1 milion.
Vezi mai jos un video detaliat de prezentare a acestui camion din Germania. Video-ul e în germană, dar există posibilitatea de a activa subtitre în engleză sau altă limbă dorită.
0
5,325
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!