(VIDEO) O Honda Prelude din 1997 încearcă să atingă viteza sa maximă pe o autostradă din Germania în zilele noastre

31 August 2021, 19:04
Redacţia PiataAuto.md
Honda avea nişte modele cu totul admirabile în anii ’90. Motoare savuroase, suspensii multilink chiar şi pe modelele mai compacte, spirit savuros în condus, poziţie de condus foarte coborâtă — era modele pe care să le adori în fiecare zi de condus, iar printre ele modelul Prelude era un soi de versiune mai sport şi mai egoistă a lui Accord, cu care aproape că împărţea aceeaşi platformă.
Apropo, Prelude au fost printre primele maşini din lume cu motoare de sub 2.0 litri care au primit direcţie asistată pe prima generaţie, iar generaţia a 3-a a fost prima din lume care avea punte spate viratoare, cum se laudă azi Mercedes-Benz S-Class sau modelele Porsche. La Honda Prelude asta se întâmpla în anul 1987! Exemplarul de mai jos, produs în 1997, e unul din generaţia a 5-a, şi e echipat cu unul din motoarele cele mai accesibile — cu numele de cod F20A4. Acesta avea o cilindree de 2.0 litri, era aspirat natural şi puterea livra până la 133 CP.
Ei bine, acest exemplar, cu 214 mii km la bord, a fost scos de curând la o tură pe o autostradă din Germania, în încercarea de a atinge viteza sa maximă, la 24 de ani de la fabricare. Conform fişei tehnice, o asemenea Honda Prelude trebuia să atingă 201 km/h viteză maximă. Cât a reuşit ea să atingă pe autobahnul german în zilele noastre? Acul vitezometrului s-a ridicat până la 210 km/h, ceea ce, cu o anumită eroare, ne dă oricum dreptul să spunem că această Honda şi-a atins şi chiar depăşit un pic viteza maximă oficială, chiar şi la 214 mii km şi 24 de ani de la fabricare!
Şi a făcut-o frumos, cu o ţinută de drum precisă chiar şi în raport cu maşinile moderne. Iar viteza maximă a fost limitată probabil doar de linia roşie a turometrului, că, dacă ar fi existat treapta a 6-a a cutiei de viteze, cel mai probabil acest Prelude ar fi putut alerga şi mai repede!

Vezi mai jos toată escapada acestei Honda din Germania.
0
5,651
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!