(VIDEO) O Toyota Land Cruiser extraordinar de murdară după un offroad pe cinste, renaşte într-un atelier de detailing şi curăţare

8 August 2021, 17:11
Redacţia PiataAuto.md
Când ne gândim la un atelier de detailing şi la maşinile care pot veni acolo, de obicei gândul ni se duce la o maşină clasică, frumoasă, cu forme ondulate, care vine să-şi împrospăteze luciul micilor detalii. Or, prin asta îşi câştigă importanţa aceste ateliere — că nu fac doar o spălare bună a maşinilor, ci o curăţare în cel mai mic detaliu, adeseori cu demontarea anumitor piese dacă e nevoie sau cu aplicarea anumitor proceduri adăugătoare opţionale — sablare cu gheaţă, acoperire cu strat ceramic uneori, etc. Dar sarcinile puse în faţa lor pot fi uneori foarte diferite.
Iulia, o proprietară de Toyota Land Cruiser 70 clasică, tot ea şi o mare pasionată de offroad, a venit cu maşina sa la un asemenea atelier de detailing din Novosibirsk, Rusia. Rătăcise drumul o noapte mai devreme, maşina a ajuns să înainteze pe un drum plin de mocirlă, cei de la bord au mai trebui să iasă, să mai conecteze troliuri, să împingă prin noroi, într-un cuvânt — a fost o experienţă din aia în care ajungi până la brâu în noroi şi în care până şi cele mai capabile offroadere ajung să iasă turnate cu mocirlă deasupra, de parcă le-ar fi pus cineva un strat gros de machiaj.
A fost dificil, fără îndoială. Să cureţi un asemenea vehicul plin de noroi, şi nu doar să speli, dar să-i faci după aia un detailing în fiecare mic detaliu, redându-i un aspect ce echivalează aproape o maşină de colecţie, nu e o sarcină uşoară, mai ales că această sarcină s-a răspândit atât la exterior, cât şi interior. Dar s-a făcut, cu multă muncă şi răbdare.
Şi e plăcut să vezi cum are loc transformarea acestui Toyota Land Cruiser 70 clasic dintr-un vehicul parcă abia scos din mlaştină, într-un exemplar demn de un muzeu!
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
0
2,015
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!