(VIDEO) O emisiune auto chineză ia în derâdere 3 maşini europene şi coreene la mâna a doua, vândute cândva în China

13 August 2021, 21:02
Redacţia PiataAuto.md
Am ajuns să o vedem şi pe asta, momentul când chinezii şi-au dezvoltat atât de mult maşinile lor, încât au ajuns să poată să le ia în derâdere pe cele europene.
O emisiunea auto chineză, ce are drept prezentatori 3 fraţi, şi-a setat o provocare de a cumpăra trei maşini la mâna a doua, non-chineze, care să coste până la 10,000 yuani, deci echivalentul a circa 1,300 euro.
Unul dintre ei a cumpărat un fel de Ford Fiesta sedan, un model necunoscut nouă prin Europa, dar vândut cândva în China, el fiind totodată şi unul din primele modele din perioada când Ford abia îşi începea ascensiunea pe acolo. Are un substrat tehnic comun cu Fiesta europeană de primă generaţie, din câte se pare.
Al doilea dintre ei a fost şi mai curajos cu alegerea europeană şi a ales un Fiat. Aproape că i-am zice Stilo, că aşa seamănă faţa lui, dar de fapt e un Fiat Palio, un model care se produce în Europa din 1996, dar care s-a lansat în China în 2001, cam tot atunci când şi Fiat şi-a propus să cucerească piaţa chineză.
În fine, cel de-al treilea dintre ei a ales o Kia Maxima, care era vândut pe atunci în China cu numele adiţional Dongfeng Yueda. Prin Europa a fost mai populară versiunea Hyundai a acestei maşini, pe la sfârşitul anilor 90 şi, ca multe alte modele din acea vreme, maşinuţa asta avea suspensie independentă pe spate! Mmm! Sună bine faţă de cele două europene de mai sus.
Ei bine, cu toate trei maşini achiziţionate, unele din ele chiar şi la aproape jumătate din preţul limită, cei trei le-au tot comparat şi pus la diverse încercări, de la drumuri publice la un circuit sportiv. Nu s-au sfiit să-şi bată joc de ele cum şi-au dorit şi, sincer vorbind, nu-i putem acuza de rea-voinţă totală ori, mulţi producători europeni au lansat la început modele foarte şubrede şi rarefiate în China, considerând-o o piaţă de importanţă secundară. Iar pe lângă asta, anul trecut aceeaşi trei protagonişti ai emisiunii auto chineze şi-au bătut joc şi mai tare de trei modele chineze, deci nu e ca şi cum nu ştiu ce înseamnă criticarea maşinilor din propria ţară.
Aşa că ne rămâne să constatăm cu zâmbet pe buze că aceşti trei chinezi au ajuns să ia în derâdere maşinile europene şi să privim emisiunea lor de 22 de minute de mai jos. E în chineză, dar nu te speria — există subtitre! Apasă subtitrele, apoi setările, şi alege traducere automatizată în engleză, română sau orice altă limbă din listă.
0
3,834
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!