(VIDEO) Trei tineri dintr-un sat din Ucraina s-au aventurat într-o călătorie de 3,000 km cu un ZAZ vechi

12 August 2021, 16:57
Ilie Toma
Vă mai amintiţi de Zaporojeţ, tot el şi ZAZ sau numit şi cu o mulţime de alte porecle? Azi maşinile astea sunt privite cu simpatie, dar în timpul URSS, şi chiar vreo 10-15 ani după, ele erau maşinile pe care să le iei întotdeauna în zeflemea, ZAZ fiind protagonistul cel mai întâlnit în bancuri. Şi parcă nu era nimic în neregulă cu ele, în esenţă, dar şi-au câştigat o reputaţie de modelul care era de obicei ultimul în lista de opţiuni şi pe care-l cumpărai când nu putea lua nimic altceva.
Dar, în acelaşi timp, din punct de vedere ingineresc şi constructiv, ZAZ-urile 968-M, pentru că despre ele e vorba, erau nişte maşini foarte interesante. Caroseria era un fel de facelift de la modelul de mai devreme, care era, la rândul lui, inspirat de la NSU Prinz din Germania. Suspensia era de asemenea inspirată de la germani şi adaptată de sovietici, şi era una foarte moale, cu curse lungi de offroad, fiind şi independentă pe spate, datorită faptului că şi tracţiunea era pe spate. Şi asta pentru că motorul era localizat tot în spate, iar din cutia de viteze ieşeau direct două semiaxe spre roţile spate. Motorul, apropo, era unul de 4 cilindri, în formă de V, deci un V4! Cea mai răspândită versiune a acestui motor avea 1.2 litri cilindree şi dezvolta 41 CP.
Ei bine, şi acum imaginează-ţi că în zilele noastre, trei tineri din Ucraina au decis să cumpere un asemenea ZAZ vechi, să-i facă nişte reparaţii necesare şi să pornească la un drum de 3,000 km. Ah, n-au ce face, nişte alintaţi, ar putea spune mulţi dintre noi. Dar nu e chiar aşa. Chiar dacă par nişte băieţi pe alocuri cu nişte maniere mai de cartier, cum am fost şi mulţi dintre noi, care am copilărit prin anii ’90, adevărul e că băieţii ăştia trăiesc într-un sat destul de izolat din Ucraina, dar situat totuşi aproape de oraşul Mariupol. Iar oraşul ăsta a avut ghinionul de a fi teatrul celor mai crâncene lupte din regiunea Doneţk a Ucrainei. Ei sunt născuţi în anul 1999, iar asta înseamnă că în anul 2014, când au început perioada sumbră, ei aveau doar câte 15 ani, iar maturizarea lor din adolescenţă în maturitate a trecut pe un fundal pe care nu şi l-ar dori nimeni. Iar acum acel oraş şi satele din jur au o viaţă mult mai grea, cu oportunităţi economice foarte limitate. Prin urmare, poţi înţelege că până şi o asemenea călătorie de 3,000 km, pe care au decis ei s-o facă la bordul ZAZ-ului, e o faptă ambiţioasă pentru ei. Unde merg? La munte, în Carpaţii Ucrainei, pentru că, judecând după modul cum s-au bucurat de ei, n-au prea avut ocazie să meargă pe acolo.
Partea frumoasă e că Pavel Shibitchenko, unul dintre tineri, are şi un canal de YouTube popular, aşa că a reuşit să adune parţial bani de Zaporojeţ şi de călătorie datorită urmăritorilor. După ce au cumpărat maşina, cu toţii au meşterit la ea cu propriile mâini şi au pregătit-o de drum. Apoi au pornit, întâi spre vest, pe coasta Mării Negre, apoi spre Nord, spre Carpaţi, trecând la doar câţiva zeci de kilometri de hotarul cu Moldova.
Fireşte, Zaporojeţul le-a amintit cât de special era el în exploatare. Fiind un model răcit cu aer, exact ca Porsche-urile clasice, dar neavând o ventilare foarte bună a motorului, se încălzea în permanenţă şi trebuia oprit, pentru a se răci. În aceste condiţii de vară, băieţii reuşeau uneori să parcurgă 30-40 km până la un nou stop, alteori aproape 100. Maşina le-a indicat un consum de vreo 9.5 litri la sută, după măsurările lor, ceea ce le-a cam epuizat bugetul mai repede decât au estimat.
Dar partea frumoasă e că maşina nu s-a defectat deloc în cei 3,000 km! Veche, obosită, simplistă, ea totuşi a funcţionat dârz şi i-a purtat pe tinerii ăştia spre Carpaţi şi înapoi spre casă. Iar ei au făcut şi un video cu toată aventura lor, un video care e curios şi interesant de văzut după ce ai citit articolul şi ai înţeles mai bine contextul acestei aventuri şi i-ai cunoscut mai bine pe aceşti tineri din Ucraina şi locul de unde vin ei. Până la urmă, sunt tineri şi au dreptul la a visa, or, noi uităm adeseori asta. Din fericire, însă, lumea noastră modernă, mai deschisă în general şi cu mai multe oportunităţi de accedere în online pentru ei, ne dă nou şansa să-i admirăm mai uşor şi să le cunoaştem istoria, iar lor le dă şansa de a se adresa unui public larg, de a fi încurajaţi şi susţinuţi de către aceştia.

Te invităm, deci, să vezi mai jos video-ul aventurii celor trei tineri din Ucraina. Ei vorbesc în rusă, dar poţi include şi subtitre cu traduceri automatizate în română sau engleză dacă ai nevoie.
1
2,174
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!