(VIDEO) Un pod de lângă Chişinău e atât de avariat, încât are o gaură ce-i străpunge toată structura pe carosabil

19 August 2021, 15:56
Redacţia PiataAuto.md
O situaţie ieşită din comun e semnalată de câteva săptămâni bune pe un pod situat chiar lângă Chişinău. E vorba de podul ce trece pe lângă comuna Sângera din municipiul Chişinău, de pe traseul naţional R2, acesta fiind atât de avariat la una din articulaţiile sale, încât are o gaură imensă, prin care se vede cu ochiul liber tot ce e sub pod, întreaga grosime a podului fiind străpunsă.
Groapa imensă prezintă pericol pentru cei ce o observă prea târziu şi dau cu roţile în ea. Muchiile ei ascuţite şi adâncimea imensă generează un risc enorm de deteriorare a jantelor şi anvelopelor. Dar, acest pericol este unul auxiliar, marele risc fiind pentru însăşi siguranţa podului şi integritatea lui structurală. Dacă la una din articulaţii a ajuns să se creeze o gaură atât de mare, ce-i străpunge structura, înseamnă că în acel loc e slăbită drastic rezistenţa lui şi, prin urmare rezistenţa întregului pod. Şi, dat fiind că acest pod e situat pe unul din cele mai intens circulate trasee ale Moldovei, cu autoturisme şi camioane, iar autorităţile nu repară problema de săptămâni bune, ne întrebăm cât de mult a degradat structura podului în acel punct deja şi cât a mai rămas să degradeze până la producerea unei catastrofe?
Chiar e nevoie să se producă o tragedie pentru a se interveni cu reparaţii de urgenţă? Oare nu constituie această situaţie deja o urgenţă?
0
2,583
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!