Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Accident devastator astă-dimineaţă lângă Sibiu, România, în care un VW Passat a lovit cu 130 la oră un pilon de beton

9 Septembrie 2021 - 08:44
Redacţia PiataAuto.md
Unele accidente din viaţa reală întrec la severitate orice posibil test de siguranţă, simulat în condiţii controlate. Un accident, produs azi dimineaţă pe traseul DN1 de la intrarea în municipiul Sibiu din România, e tocmai unul din aceste cazuri, care ne face să înţelegem că legile fizicii pot fi atenuate doar cu viteză mai mică şi atenţie.
Un Volkswagen Passat a intrat în baza mai lată a unui pilon de pe acostament, turnată din beton. Se pare că VW-ul, condus de o şoferiţă de 23 de ani, şi-ar fi pierdut controlul traiectoriei de deplasare şi a ajuns să lovească din plin pilonul, acul vitezometrului oprindu-se la 130 km/h. Din păcate, femeia a decedat în urma impactului.
Iar impactul a fost unul devastator, maşina fiind deformată atât de tare, încât jumătate din ea s-a comprimat pur şi simplu, iar partea frontală a format o zonă plată în jurul formei pilonului pe care l-a lovit. Deci, efectiv, metalul s-a aplatizat şi pliat în jurul obstacolului pe care l-a lovit, ceea ce ne arată cât se poate de elocvent ce forţe fizice uriaşe au fost în acţiune în momentul impactului. Din păcate, într-un asemenea scenariu nici măcar airbag-urile sau centura nu au mai putut proteja viaţa tinerei de la bord.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter