Acesta e cel mai puternic Bentley al timpului său, construit pentru cel mai bogat om din lume

10 Septembrie 2021, 21:24
Ilie Toma
Astăzi în topul celor mai bogaţi oameni din lume stau oameni din industrii hi-tech, precum Jeff Bezos sau Elon Musk. Dar în anul 1994, când a fost produs acestei Bentley, cel mai bogat om din lume era considerat sultanul Bruneiului, averea sa fabuloasă, de vreo 20 de miliarde, fiind considerată una de poveste, intangibilă unui om obişnuit. Şi tocmai pentru că sultanul Bruneiului era un om atât de avut la vremea aia, acesta îşi permitea să se alinte cu picanterii cu totul exclusiviste în garajul său. Într-atât de exclusiviste, încât până şi producătorii făceau excepţii pentru el, asamblându-i maşini unice, la comandă specială.
Către acel an 1995, sultanul deja avea comandate la Bentley o mulţime de maşini speciale, fiind probabil clientul cel mai adorat de marca britanică. Doar că celelalte erau maşini oarecum standard, personalizate în detalii, culori şi opţiuni, nu şi în inginerie.
Bentley lansase în anul 1991 modelul Continental R, care era un coupe de lux, un grand tourer super performant. Bentley avea de ani buni motorul V8 de 6.75 litri, care se regăseşte şi pe Rolls-Royce, iar din 1982 încoace britanicii tot experimentaseră cu versiuni turboaspirate ale lui. Către anul 1991, aveau deja experienţă suficientă de a putea crea o versiune super performantă a lui, cu tubină Garrett. În 1991, când se lansase, Bentley Continental R livra 330 CP şi un cuplu uriaş de 610 Nm. Motorul era cuplat la o cutie de viteze automată, cu 4 trepte, iar maşina avea şi suspensie hidropneumatică, cu sistem de autonivelare. Maşina s-a produs în asemenea versiune până în 1996, când a venit un facelift cu actualizare şi a motorului.
Dar exemplarul despre care vorbim noi azi e unul din 1994. Sultanul i-a tot bătut la cap pe cei de la Bentley că vrea ceva mai mult, că vrea o ediţie mai puternică. Într-un final, aceştia i-au zis că sunt de acord, însă doar dacă va comanda un număr mai mare de exemplare. Sultanul de Bunei a comandat 14. Da, un singur om, a comandat 14 exemplare Bentley, iar astfel Bentley a bătut palma cu el şi i-a creat un model aparte, practic, doar pentru el, numit Bentley Continental R Superfast, poreclit de sultan „SuFaCon”.
Şi era într-adevăr o maşină superfast! Puterea motorului fusese crescută de la 330 CP la 535 CP! Maşina imensă atingea prima sută în mai puţin de 5 secunde! Şi toate asta în anul 1994!
Deci, era un Bentley de vis! Nu doar cel mai puternic Bentley şi cel rapid, ci şi unul care arăta de milioane. Dar, cel mai curios, este că era un model pe care doar un singur om în lume îl putea avea. Şi, într-adevăr, sultanul a fost cel care a primit toate cele 14 automobile de la uzină!
Asta e fost ce-a de-a 14-a, iar sultanul a rugat să-i fie livrată în Londra, pentru zilele când vine să viziteze capitala britanică prinţul Jefri Bolkiah, fiul sultanului. A fost livrată la 14 octombrie 1994 şi a adunat doar 7,300 mile până în 2021!
Recent, maşina asta s-a vândut. Nu ştim cu cât, suma a rămas secretă, dar ştim că exemplarele Bentley deţinute de sultanul de Brunei sunt considerate azi printre cele mai scumpe şi dorite Bentley, indiferent de model. Iar aici, fiind vorba de doar 14 maşini produse, toate pentru sultan, putem intui că maşina asta s-a vândut cu multe milioane de lire.
Despre faptul că e o bijuterie la capitolul estetic şi tehnic nu mai face să vorbim, se vede şi în poze, se înţelege şi din parcursul infim, şi apoi, a aparţinut probabil celui mai mare fan Bentley din toate timpurile, tot el şi cel mai bogat om din lume cândva. Deci, e clar, e una din bijuteriile alea dintr-o cu totul altă ligă, despre care se vor spune legende cândva!
0
4,056
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!