Cel mai bizar model AMG a fost un microbuz Mercedes MB 100 D diesel şi are o istorie neştiută

14 Septembrie 2021, 22:20
Ilie Toma
Îţi mai aminteşti de un asemenea model de microbuz, ca Mercedes-Benz MB100? Printre toate modelele legendare, ca T1, Vario sau Sprinter, MB100 a rămas cumva eclipsat în istorie şi puţini îşi mai amintesc de el. Prin părţile noastre au existat la un moment dat exemplare de MB100, unele fiind folosite la transport de mărfuri, altele chiar la transport de persoane, dar pe fundalul lui T1, MB100 era un model mai puţin practic şi mai puţin rezistent şi tocmai aşa gloria sa ca automobil la mâna a doua a dispărut repede.
Dar MB100 s-a produs la uzina din Spania, între 1981 şi 1996, având chiar două generaţii. Cu toţii o cunoaştem mult mai bine pe cea de-a doua, produsă între 1987 şi 1986, cu indicele de caroserie W631. Mercedesul ăsta nu era unul la care germanii să fi lucrat prea mult, apărând mai mult ca o necesitate spaniolă şi o reminiscenţă istorică în urma preluării unei uzine Auto Union din Spania. Abia generaţia a doua a fost vândută în afara Spaniei, în ţările nordice ale Europei şi în Germania. Tocmai de asta, şi până azi în multe ţări MB100 e un model total necunoscut, iar Mercedes-Benz nu-şi prea aminteşte astăzi de el pe la aniversări şi elogieri istorice. Şi totuşi, a existat o versiune AMG a acestui van neglijat de toată lumea!
Marea majoritate a exemplarelor MB100 erau echipate cu un motor diesel de 4 cilindri în linie, de 2.4 litri, cu numele de cod OM616. Acesta dezvolta iniţial 72 CP, iar apoi a fost actualizat la 75 CP. Exista şi un diesel de 3.0 litri şi 5 cilindri în linie, cu ceva mai multă putere. Şi uite că-n anul 1989, pe când AMG era încă o companie independentă şi nu o divizie deţinută de Mercedes-Benz, cei de acolo au avut o idee spontană, de a-şi pune eforturile la treabă pentru a crea cel mai neobişnuit van, pe baza lui MB100. Era o perioadă în care AMG experimenta cu multe picanterii, aşa ajungând să modifice până şi un model Mitsubishi. Dar totuşi, chiar un microbuz AMG!
Ei bine, oricât ar fi de neştiută istoria asta, ea a existat, iar cei de la AMG considerau pe atunci că vor avea succes prin acest produs unic. Au perfecţionat chiar şi detalii aerodinamice pentru caroseria lui MB100! Adică au ondulat colţurile unui paralelipiped, cum ar veni, că despre mare aerodinamică la MB100 nu prea avem cum vorbi.
Iar apoi, i-au pus van-ului jante tipice de AMG, cu dimensiunea mai mare, de 15 ţoli. Şi tot nu era de ajuns, aşa că au creat o nouă grilă din plastic, distinctivă, care a încadrat blocurile optice în câte două elemente circulare de fiecare parte. În spate au creat un soi de elemente din sticlă roşie, care să unească blocurile optice, modificând şi aceste blocuri. Deci practic le-au unit vizual, cum se întâmplă şi azi la unele modele moderne. Iar la final au vopsit şi caroseria în două nuanţe, de negru şi gri. Acum van-ul deja adia a un pic de AMG.
Paradoxal, dar cei de la AMG şi-au lăsat amprenta şi la interior, cosând volanul în piele şi aplicând sigla AMG, dar şi tapisând întregul habitaclu, atât panourile, cât şi scaunele. Ba mai mult, se folosise poate pentru prima dată Alcantara pentru tapiserie! Se putea alege dintre o nuanţă gri sau alta neagră. Tot aici a apărut şi o masă retractabilă, cam cum vedem azi în V-Class-uri! Ce mai, designerii AMG au fost vizionari în anul 1989!
Exista şi un sistem audio hi-fi la bord, dar şi geamuri umbrite, care să asigure atmosfera discretă de la bord. Dacă mai plăteai nişte bani în plus, puteai avea şi TV la bord!
AMG a mers cu modificările şi la motoarele diesel. Da, deşi aproape nimeni nu-şi imaginează divizia AMG modificând motoarele diesel, cei de la AMG au făcut-o, totuşi, în acest caz! Motorul de 2.4 litri a fost adus la o putere de 100 CP, iar ce de 3.0 litri — la 120 CP, graţie turboaspirării asigurate de cei de la AMG! Aşa că putem şti cu siguranţă acum, AMG a modificat şi motoare diesel în istoria sa!
Mai târziu, când AMG a devenit divizie oficială AMG, modelul MB100 D AMG a devenit parte din oferta oficială de modele. Dar era o problemă pentru acea vreme. Un asemenea MB100 D AMG costa între dublu şi triplu faţă de un MB100 D normal, iar oamenii nu prea erau gata să plătească asemenea sume pentru un model nu foarte respectat. Iar fanii AMG n-au fost tocmai încântaţi de microbuzul diesel modificat de atelierul lor preferat.
Aşa că foarte puţine asemenea exemplare s-au produs şi vândut. Unul din ele, de exemplu, a fost vehiculul oficial al unei echipe de motorsport din DTM. Nu se ştie câte exemplare de MB 100 D AMG au fost asamblate, poate doar prin vreun dosar secret de pe rafturile AMG stă scris. Dar se estimează că ele au fost de ordinul zecilor, nici măcar sutelor! Aşa că, cel mai bizar model AMG este foarte probabil şi cel mai rar şi necunoscut!
0
7,239
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!