Dilema unei intersecţii din Chişinău: fie dai cu maşina în gropi, fie te fereşti de ele, dar treci peste linia dintre benzi şi primeşti amenzi

5 Septembrie 2021, 08:28
Redacţia PiataAuto.md
Această situaţie a unei intersecţii din Chişinău ne-a fost semnalată de un vizitator, care a fost unul dintre şoferii ce-au primit o amendă de la camerele din trafic, pentru că a ales să ocolească gropile. Ulterior, am mers la faţa locului pentru a ne convinge de gravitatea problemei şi de cât de mulţi şoferi riscă acelaşi lucru în fiecare zi.
E vorba de intersecţia străzii Vasile Lupu cu strada Vissarion Belinski din sectorul Buiucani din Chişinău. Intersecţia de aici are montate camere video de monitorizare a traficului din toate patru părţi, acestea urmărind eventuale încălcări de traversare la roşu, dar şi respectarea marcajelor rutiere.
Veaceslav, şoferul care ne-a semnalat situaţia, a trecut prin acest loc într-una din zilele ploioase din ultimele săptămâni, pe Vasile Lupu în direcţia spre Durleşti. Exact înainte de linia de stop, însă, banda stângă are două gropi, una din ele fiind o denivelare mai mare de la capacul de canalizare. Respectiv, când e ploaie, aceasta se acoperă cu apă şi e imposibil să ştii cât de adâncă e groapa dedesubt. Când a ajuns în zona acelor gropi, şoferul a luat-o spre dreapta pentru a se feri de ele, şi astfel a încălcat marcajul dintre benzi, trecând peste linia continua de dinainte de linia stop.

La câteva zile distanţă, a primit prin poştă notificarea despre amenda care i s-a emis pentru această încălcare. Şoferul din Chişinău e revoltat de situaţie, menţionând că nu a avut nici o intenţie de a neglija marcajul, dar a fost impus să reacţioneze astfel, ferindu-se de gropi. Şi suspectează că în situaţia lui nimeresc foarte mulţi şoferi în fiecare zi.
Am mers la faţa locului pentru a vedea cât de gravă e situaţia. Gropile au fost între timp un pic atenuate cu nişte cârpeli sau cel puţin lasă impresia asta, dar mai ales una din gurile de canalizare, cea mai apropiată de linia stop, este în continuare percepută ca o groapă de care vrei să te fereşti. Am stat câteva cicluri de semafoare pentru a înţelege cum se comportă şoferii în viaţa reală aici şi câţi riscă acelaşi tip de amendă.
Paradoxal, dar aproape la fiecare al doilea ciclu de semafor, cel puţin un şofer încălca linia continuă dintre benzi şi o făcea în ultimul moment, evitând gropile de pe stânga, deci e clar că nu avea din start o traiectorie care să neglijeze marcajele, ci reacţiona astfel pentru a-şi proteja suspensia maşinii. Alţi şoferi, poate mai cunoscători ai situaţiei sau care conduc maşini mai înguste, reuşeau să se încadreze exact între marginea gropii şi marcajul de pe dreaptă, fără a-l călca cu roţile, iar alţii frânau şi călcau cu roţile peste denivelări, provocând sunete specifice, mai ales dacă aveau o viteză un pic mai mare. Respectiv, pe parcursul unei zile, chiar şi pe timp însorit, cel puţin câteva zeci de şoferi cu siguranţă cad în „capcana” acestei intersecţii şi nu neapărat din rea intenţie. Veaceslav, şoferul din Chişinău care ne-a semnalat situaţia şi a primit o amendă, ne spune că îi pare revoltător faptul că achităm cu toţii taxe anuale pentru drumuri, iar apoi ajungem să plătim amenzi tot din cauza drumurilor proaste, pe care trebuie să le ocolim.
Ce părere ai despre această dilemă? Este situaţia de la această intersecţie unică în Chişinău, ai avut de suferit din cauza unor situaţii similare, primind amenzi?
0
2,420
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!