Istoria neştiută a motocicletei Ural M-73, creată cu inginerie fascinantă, dar care n-a mai ajuns în producţie

Era luna decembrie 1976, când, prin directivele de sus ale URSS, se decisese că e nevoie de o motocicletă nouă, performantă, un produs al inginerilor cu adevărat talentaţi. Ural avea deja motociclete în producţie, dar toţi ştiu că ele erau o perfecţionare a BMW-urilor din perioada războiului mondial. A doua jumătate a anilor 70, însă, era o perioadă în care să dăduse undă verde unor proiecte majore de progres al industriei auto, de la colaborări cu uzina Porsche pentru VAZ, până la tot soiul de proiecte de inginerie ambiţioasă venită de pe intern.

Aşa că cei de la Ural au primit cu braţele deschise noua directivă, care le dădea libertatea de a crea cel mai bun Ural de pe atunci. Recomandarea era ca noua motocicletă să aibă cel puţin 45 CP, dintr-un motor de 750 cm cubi, să consume cam 8.5 litri/100 km şi să aibă cam 75% din piese cu modelul anterior, pentru costuri mai mici de producţie.

Dar inginerii n-au prea ascultat de aceste procente şi şi-au dat libertatea de a fi mai ambiţioşi. Au conceput un motor cu bloc din aluminiu, tot cu doi cilindri, boxer, dar unul pe care el îl vedeau desăvârşit în performanţă şi sunet. Acesta dezvolta 45 CP şi avea 745 cm cubi. Avea un arbore cotit integru — o raritate pentru acele vremuri, ba chiar avea şi demaror electric, ca motocicleta să poată porni fără legendara manivelă de picior.

Cei de la Ural au fost ambiţioşi şi cu designul, şi i-au conferit forme specifice tendinţelor internaţionale din acei ani, rezistente la călătorii lungi şi la condiţii grele de exploatare. Noua motocicletă părea să se detaşeze total de designul clasic al celorlalte Ural şi să privească într-un viitor inovativ al anilor 80, or, ea fusese gata exact către anul 1980.

Lista inovaţiilor acestei motociclete era atât de mare, încât atingea şi ambreiaj, şi cutie de viteze, care devenise cu 5 trepte şi marşarier, şi toate celelalte mici de detalii. Distribuţia motorul era şi ea unică, inovativă şi patentată. Inginerii s-au entuziasmat atât de mult, încât lista de patente pentru soluţii noi aplicate la biroul sovietic fusese mai mare decât la orice alt model de până atunci şi de după, iar o mulţime din aceste soluţii veneau să excludă orice problemă de fiabilitate care fusese observată la alte tipuri de construcţii. Motocicleta asta trebuia să fie una creată în spirit de overengineering, cu rezerve uriaşe de rezistenţă, de la furcă la motor, cadru şi cutie, astfel încât să devină cea mai adorată motocicletă nu doar din partea asta a lumii, ci din întreaga lume. Cu roţile potrivite, ea ar fi putut merge în expediţii, în curse de rezistenţă, şi oriunde altundeva.

Acest Ural avea senzor de nivel scăzut de ulei, turometru electronic, frâne cu circuit hidraulic pe spate şi cu forţe variabile pe roţile spate, livrând mai puţină forţă spre ataş, pentru stabilitate. La testele de pre-producţie, acest Ural fusese imediat îndrăgit de şoferii ce-l testau, întrucât putea alerga încărcat ore întregi cu 130 km/h, fără a se supraîncălzi, iar probleme de fiabilitate nu existau, pur şi simplu. A fost un model care a primit nota maximă de la teste şi toţi cei care-l văzuseră înainte de producţie abia aşteptau să fie lansată această motocicletă genială sovietică, aşa cum o numeau deja pe atunci.

Foto: imagine din etapa de teste a motocicletei Ural M-73

Testele şi suspansul de pre-producţie au durat până spre 1983, când birocraţii din Volgi negre de pe la ministere au dat cel mai dureros şi neaşteptat verdict. Motocicleta genială M-73 fusese refuzată de la producţia de serie, pentru că avea prea puţine piese unificate cu ceea ce exista anterior. Aşa că uzina a fost impusă să producă acelaşi model anterior, cu mici perfecţionări.

Inginerii şi piloţii de teste implicaţi au fost atât de amărâţi, încât au cerut permisiunea uzinei să cumpere ei cele 3 exemplare de teste care existau la uzină. Li s-a permis. Şi acele 3 motociclete au fost singurele M-73 care au rămas cu permisiune de exploatare publică. Unul din piloţii de teste a mers cu motocicleta sa 150,000 km până când ajunsese el deja bătrân. Iar în 150 mii km, motocicleta nu avusese nevoie de nici o reparaţie la motor. Un parcurs de 150 mii pentru o motocicletă e unul mult mai impresionant decât pentru un automobil, dar faptul că un Ural rusesc reuşise asta, certifică încă o dată că M-73 a fost un model genial, cu overengineering implantat în el, dar care a fost dus la dispariţie înainte să se nască, din cauza unor birocraţi din birouri calde.