Istoria neştiută a primului raliu automobilistic cu start din Chişinău, organizat tocmai în anul 1928

Filele propriei noastre istorii sunt adeseori într-atât de uluitoare, încât aproape că nu ne-ar veni să credem că asta s-a întâmplat în trecutul ţării noastre, pe aceleaşi străzi de oraş pe care le vedem azi, doar că acum 93 de ani! Mai mult ca atât, să aflăm astăzi ce maşini circulau pe străzile Chişinăului în 1928, ce porniri de entuziasm automobilistic aveau străbunicii noştri pe atunci, e pur şi simplu fascinant!

Articolul ăsta se coace de câţiva ani în redacţia noastră, şi asta pentru că informaţia era puţină iniţial şi imprecisă, pe alocuri contradictorie. Apoi un entuziast din România ne-a transmis nişte pagini de arhivă dintr-o gazetă basarabeană a acelor vremuri, pagini care ne-au ajutat enorm să avem o perspectivă obiectivă şi clară, din punctul de vedere al unei relatări jurnalistice din acei ani. Apoi am mai găsit alte imagini din arhivă, păstrate cumva ca prin minune prin perioada sovietică, or, raliul automobilistic de care vorbim noi azi, din anul 1928, a avut loc într-o perioadă în care Moldova de azi are parte a României, iar o parte din traseul raliului a trecut chiar şi prin zona de la sudul hotarelor Republicii Moldova de azi, în teritoriile care aparţin azi Ucrainei. Deci, e oarecum clar de ce există atât de puţină informaţie despre acest eveniment, şi de ce ne-a luat atât de mult timp să punem cap la cap puzzle-ul unei istorii pur şi simplu incredibile.

Adevărul e că anii 1920 până spre 1932 erau ani de prosperitate economică pentru cea mai mare parte a Europei, în unele ţări belşugul opulent fiind regula zilei şi tot el fiind cel care a generat mai târziu marea depresie. Producătorii auto prinseseră avânt, după Ford Model T mai multe mărci auto veneau cu soluţii inovative, în Marea Britanie, la Brooklands se alergau deja motoare de sute de cai-putere, iar pasiunea pentru automobile prinsese o universalitate nemaivăzută, automobilul fiind văzut ca simbolul progresului suprem al omenirii. Era şi de înţeles: oferea o viteză, o mobilitate şi o libertate personală nemaivăzută, schimbând radical calitatea vieţii celor care ajungeau să deţină o maşină.

Şi iată că pasiunea asta reuşise să se înfiltreze bine şi în România de atunci, inclusiv în proaspăta ei parte estică, Basarabia, cum era numită mai frecvent pe atunci. În 1926 avusese loc un prim raliu dintre Bucureşti şi Chişinău, iar noi scriam într-un articol de anul trecut că în 1926 în Chişinău deja exista un dealer oficial Ford, Fiat şi Lincoln, pe strada Armenească de azi din Chişinău. Iar acel edificiu mai există şi azi, cu logo-urile Ford şi ale celorlalte mărci încă vizibile de după vitrinele mai noi!

Foto: clădirea din prezent, de pe strada Armenească din Chişinău, unde a fost dealerul Ford, Fiat şi Lincoln, în 1926

Ei bine, încă de după raliul din 1926, entuziaştii automobilişti din Chişinău s-au aprins de ideea de a organiza un raliu cu start din Chişinău, care ar ridica şi mai mult cultura automobilistică. Ziarul Cuvântul Basarabiei, condus de un fost ministru, pe nume Ciugureanu, a luat iniţiativa în acest sens. În următorii ani a organizat câteva evenimente auto mai mici în Chişinău, dar între timp de cocea ideea unui raliu mare şi provocator, la scară largă, care ar fi adunat toate cele mai bune automobile din Basarabia şi care ar fi pus la încercare şi cei mai buni şoferi.

În luna august 1928, ziarul a adunat mai mulţi pasionaţi de automobile din Chişinău şi a format un grup de iniţiativă, care a şi înregistrat Auto-Clubul Regional din Basarabia. În acel grup au fost incluşi mai mulţi oameni respectaţi, preşedintele de onoare fiind pus primarul Chişinăului de atunci, Gherman Pântea.

Iar prima activitate pe care şi-a pus-o drept scop noul club a fost exact acest raliu cu start din Chişinău despre care vorbim azi. Organizarea lui a fost decisă pentru luna septembrie 1928, iar ruta a fost una lungă şi provocatoare, pentru standardele de infrastructură de la acea vreme. Raliul urma să înceapă de la Chişinău, să se îndrepte spre Tighina, apoi Cetatea Albă, apoi spre orăşelul Tarutino , după care s-ar fi îndreptat spre Hânceşti şi din nou spre Chişinău, pe o distanţă totală de 440 km.

Foto: traseul aproximativ al raliului, trasat pe harta de azi

Ziarul Cuvântul Basarabiei scria atunci (păstrăm ortografia originală): „Ținându-se cont de starea mizerabilă în care se găsesc drumurile din Basarabia, lipsite de şosele cari să permită un concurs de viteză, precum şi de principiul emis de ziarul Cuvântul Basarabiei că prin acest concurs trebuie încurajat automobilismul în Basarabia şi găsit typul de automobil cel mai rezistent pentru drumurile acestei provincii, s’a hotârât ca raidul să primească denumirea „Primul Concurs de Rezistenţă pentru auto-mobile, organizat de ziarul „Cuvântul Basarabiei”, împreună cu grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Auto-Clubului Regional din Basarabia”.”

Lungă denumirea, fireşte, dar esenţa e clară — drumurile erau prea rele atunci în Moldova de azi ca să poţi face un raliu de viteză, aşa că s-a decis un raliu cu accent pe durabilitate. Se promiteau şi premii băneşti pentru primele 3 locuri — de la 25,000 lei pentru locul I până la 10,000 pentru locul 3. Exista şi un premiu aparte pentru consumaţia minimă de benzină!

Foto: imagine cu un Pontiac defectat în timpul raliului din 1928

Provocarea mergea şi mai departe, însă. A fost setată regula ca întreaga distanţă de 440 km a raliului să fie parcursă în doar 12 ore! Cu câteva zile înainte, o echipă de organizatori a parcurs traseul şi a instalat indicatoare de direcţionare, inspectând şi drumurile. Aceştia au trebuit să instaleze în multe locuri şi primele indicatoare rutiere normale, care nu existau pur şi simplu pe acele drumuri provinciale.

Apoi, provocarea poate cea mai mare, care trebuia să-i motiveze pe şoferi să aleagă un echilibru perfect între a se încadra în timp, dar fără a accelera la maxim, a fost regula prin care maşinile nu aveau voie să alimenteze decât o singură dată pe tot parcursul raliului de 440 km, la Cetatea Albă. Organizatorii au decis să sigileze rezervoarele pline cu combustibil la start şi atât — nici o altă realimentare pe drum! Cine rămâne fără benzină, e descalificat!

Aşa că în ziua de 7 septembrie 1928, toate maşinile participante, 25 la număr, au fost aduse pentru inspecţie şi plombarea rezervoarelor pe stadionul „Regele Ferdinand I”, care e, de fapt, stadionul Dinamo de azi din Chişinău, de la intersecţia străzilor Lazo şi Bucureşti. Toţi concurenţii au demonstrat că au turnat necesarul de ulei, şi lichid de răcire în radiator, iar radiatoarele fuseseră plombate de rând cu rezervoarele de combustibil. Sună intrigant, nu? Mai ales dacă ne imaginăm că e vorba de maşini din anul 1928!

Şi sigur eşti curios să afli ce maşini s-au aliniat la start, nu? Au fost automobile de mărci precum Oldsmobile, Essex, Fiat, Buick, Oakland, Overland, Ford, Pontiac, Erskine, Chandler, etc.

Aşadar, la 8 septembrie dimineaţa, în anul 1928, oamenii din Chişinău aşteptau deja începerea raliului, străzile pe care acesta urmând să treacă umplându-se de spectatori. La exact ora 10, pe stadion se dă startul raliului şi prima maşina pleacă. Următoarele 23 au plecat la o distanţă de câte 3 minute una faţă de cealaltă.

Pe tot traseul, jandarmii pedeştri au stat de pază la drum, ca alte vehicule, sau oameni să nu fie puşi în pericol de către maşinile care ar fi mers oricum mai rapid decât vehiculele normale. Au fost făcute popasuri scurte la Tighina şi Cetatea albă, cu verificarea plombelor şi notarea nivelului de benzină. Popasurile erau permise, întrucât se cronometra doar timpul efectiv de deplasare, ca să se încadreze în cele 12 ore limită, nu şi popasurile. Aşa că piloţii raliului au înnoptat la Cetatea Alba, pornind a doua zi mai departe, cu start de la 10:30, cu direcţia Tarutino.

După o scurtă pauză la Tarutino, maşinile s-au îndreptat spre Hânceşti şi apoi Chişinău, prima maşină ajungând pe stadionul din Chişinău pe ora 4 după amiază. A învins un Fiat 520, condus de Urdăreanu, urmat de un Buick şi un Oakland. Cel mai bun consum faţă de cel declarat oficial l-a avut un Overland, urmat de un Ford. Câştigătorul Urdăreanu a declarat că donează premiul de 25,000 lei fondului de constituie a clubului auto din Basarabia.

Din cele 25 de maşini, 19 au ajuns la final. Trei au fost scoase din concurs, două din cauza defecţiunilor, şi una pentru încălcare de reguli. Un alt Essex şi-a rupt o roată pe drum şi n-a mai ajuns la finalul primei zile. Un Chandler a aut o problemă cu o scurgere la acumulator, iar un Fiat 503, al companiei Genrom, care e era şi dealer-ul Fiat de care pomenisem mai sus, a rămas pur şi simplu fără benzină înainte de ajunge la Cetatea Albă.

Mai multe maşini au avut probleme tehnice şi au trebuit să adauge ulei sau apă în radiator, fapt pentru care au primit penalizări de puncte. Doar 5 maşini din cele 19 care au finalizat nu primiseră asemenea penalizări, de fapt. Organizatorii mai menţionau că unii piloţi se aventuraseră în viteze prea mari pentru condiţia drumurilor, motiv pentru care s-au ales cu prea multe defecţiuni. Din cauza asta a trebui să abandoneze un Chevrolet, iar un Oldsmobile, deşi a ajuns primul la Cetatea Albă, a primit 173 de puncte de penalizare din cauza listei mari de defecţiuni.

Toate maşinile care au ajuns la final s-au încadrat în cele 12 ore limită de deplasare, prima având 8 ore şi 35, iar ultima — 10 ore şi 30 minute.

Ce consum au avut aceste maşini din 1928? Ei bine, în cifre absolut, acel Overland a consumat 11.48 litri/100 km. Cel mai mult a consumat un Fiat 512 — exact 20.0 litri/100 km. La capitolul consumului de ulei, cele mai „econome” au ars cam 1.7 litri de ulei în cei 440 km de raliu!

Aşadar, concluziile au fost că se poate circula cu maşina în Basarabia, dar era recomandabilă o viteză mai mică, pentru a păstra maşina. Consumul era liniştitor de bun după standardele acelor vremuri, iar automobilele au primit toate motivele pentru a se înrădăcina şi mai mult în Basarabia de atunci şi Republica Moldova de azi! Şi toate astea, după cum spuneam, se întâmplau în anul 1928, adică acum 93 de ani!