Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Istoria neştiută a unui Brabus 190E, cu motor de 3.6 litri, renăscut într-un singur exemplar din entuziasmul unui angajat

4 Septembrie 2021 - 18:57
Ilie Toma
Cu toţii ştim ce face Brabus în zilele noastre, iar atelierul e unul din puţinele care s-au detaşat puternic în faţă prin modificări substanţiale chiar şi într-o epocă în care tuning-ul a devenit mai electronic şi mai superficial. Dar în anii de demult, tuning-ul era o provocare mult mai dificilă, or, creşterea de putere se putea face doar prin modificări consistente la motor, iar adeseori chiar prin soluţii mult mai ambiţioase decât cele la care erau gata să meargă producătorii. Ei bine, acest Brabus190E 3.6 şi are originea tocmai din acea perioadă fascinantă, de la sfârşitul anilor ’80.
În 1988, Brabus a creat un prototip experimental pe baza unui Mercedes-Benz 190E. Maşina a fost lipsită de bancheta spate, în locul ei venind o cuşcă de protecţie, scaunele faţă au fost înlocuite cu unele de tip scoică, de la Recaro, maşina nu avea nici măcar aer condiţionat din atributele normale de confort.
Foto: maşina creată de Brabus în 1988

În schimb, cei de la Brabus au montat atunci unul din motoarele Mercedes cu 6 cilindri în linie, care avusese în mod original 2.6 litri şi căruia ei îi măriseră cilindreea la 3.6 litri. În urma modificărilor aduse de Brabus în anul 1988, acel motor livra 286 CP şi 365 Nm, fără ajutorul vreunei turbine. Motorul primise un nou sistem de răcire, la fel ca şi cutia de viteze, pentru a face faţă unui condus intens pe circuit, dar şi un set de frâne noi de la Brabus. Fusese modificată şi galeria de admisie, şi evacuarea până la întreg sistemul de ţevi de eşapament. Bineînţeles, s-a modificat şi suspensia, ea primind arcuri şi amortizoare noi.
Maşina mai primise un spoiler pe portbagaj, însă nu doar din considerente de forţă de apăsare. Pe centrul lui e integrat un mini radiator, care e parte a unui circuit de răcire a diferenţialului spate! Asta da, inginerie de atelier de tuning! Iar maşina primise numele de Brabus 190E 3.6S Lightweight.
Foto: circuitul de răcire a diferenţialului spate

În acei ani, însă, maşina a fost expusă la câteva saloane auto, apoi a servit ca maşină de teste drive. Cei de la Brabus au concluzionat că un asemenea model ar fi fost prea excentric şi cifrele de vânzări nu aveau să justifice efortul, aşa că el n-a mai ajuns niciodată în producţia de serie. Maşina originală, din 1988, a fost convertită ulterior într-o versiune mai uzuală de 190E tunat şi vândută ca orice alt Brabus, pierzându-se în istorie.
În 2008, însă, un angajat al Brabus a fost într-atât de marcat de această istorie, produsă cu 20 de ani mai devreme, încât a tot bătut pe la uşile şefilor săi şi a inginerilor, încercând să-i convingă să-i permită refacerea unui exemplar de 190E 3.6S Lightweight după specificaţiile originale. Era o intenţie privată a acelui angajat, iar el era gata să plătească toată munca făcută de companie şi să găsească şi maşina pe baza căruia să se facă această renaştere a legendei. Într-un final, i s-a dat undă verde.
Angajatul Brabus a căutat un Mercedes 190E 2.6 în condiţie impecabilă şi l-a găsit un bătrân. L-a cumpărat şi l-a adus în atelierul Brabus, unde maşina a trecut prin exact acelaşi proces de creaţie ca şi-n anul 1988, ea cumulând 10 luni de muncă în atelierele Brabus! Iar la final, a rezultat un nou Brabus 190E 3.6S Lightweight, construit în 2008, exact ca şi în 1998. Şi pentru că cel din 1988 nu mai exista, cel din 2008 era unicul. A primit chiar şi o plăcuţă de înmatriculare aproape identică - BOT YC 11 în 2009, faţă de BOT YC 1, cea din 1988.
După ce a savurat câţiva ani buni maşina sa unică, în 2016 angajatul Brabus a vândut-o, iar preţul a fost unul de 6 cifre. De atunci şi până astăzi, maşina asta a mai fost de câteva ori licitată şi vândută, ea existând şi azi şi devenind deja o legendă faimoasă între fanii Brabus şi ai modelului 190E în motorizări fascinante. Ori, această creaţie Brabus e mai rară şi mai puternică până şi decât renumitul 190E Evo II, un model care se tranzacţionează cu multe sute de mii de euro de fiecare dată.
Totuşi, preţul ultimelor tranzacţii cu acest Brabus unic în lume e ceva mai mic. Ultimul său schimb de proprietari a avut loc la sfârşitul lunii iulie 2021, când maşina avea doar 6,487 km pe bord, iar preţul final a fost de circa 116,000 euro. În 2018, însă, ea fusese tranzacţionată pentru circa 150,000 euro. Nu, nu există o explicaţie logică de ce preţul a fost mai mic, poate că s-o fi grăbit proprietarul precedent s-o vândă mai repede. Cert e că acest exemplar e deja o legendă în sine, iar valoarea lui efectivă poate doar să crească de aici încolo, cât timp va sta pe mâini bune!
Foto: aşa arată creaţia renăscută Brabus, în zilele noastre
Foto: aşa arată creaţia renăscută Brabus, în zilele noastre, în mâinile ultimilor proprietari
Foto: acesta era parcursul maşinii înainte de a fi vândută prima dată, de către angajatul Brabus
Foto: aşa arată interiorul fără banchetă spate şi cu scaune scoică şi cuşcă de protecţie
Foto: o mulţime de indicatoare în maşină, inclusiv al temepraturii uleiului din cutia de viteze
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter