Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Maşina care n-a fost a bătrâneilor cuminţi, ci dimpotrivă: un Brabus W126 560 SEL cu parcurs uriaş şi istorie tenebră, scos la vânzare

27 Septembrie 2021 - 20:39
Ilie Toma
Mercedesul ăsta, cu modificări semnate de Brabus, e exact opusul acelor poveşti frumoase, despre bătrânei ce-şi cocolesc automobilele în garaj şi merg doar duminica la biserică cu ele. Nu, maşina asta a fost aproape întotdeauna pe mâna băieţilor răi, certaţi cu legea, care au folosit-o la intimidări, trafic de substanţe, urmăriri, spălări de bani şi toate activităţile deocheate pe care ţi le mai poţi imagina. Şi uite că azi actualul proprietar, al 6-lea la număr, a scos-o la vânzare într-o licitaţie online, spunând clar şi răspicat despre istoria ei pestriţată.
La bază, a fost un Mercedes-Benz 560 SEL din generaţia W126, adică un S-Class cu un motor V8 imens, de 5.5 litri, cu numerle de cod M117, care scotea 300 CP şi care făcea din acest S-Class cel mai rapid sedan din lume la momentul apariţiei sale. Însă maşina asta, fabricată în 1989, a fost modificată din start de către BRABUS cu un kit de caroserie şi suspensie, fără a se umbla la motor.
Maşina a fost comandată la uzină cu toate opţionalele adorate — ştergătoare de faruri, oglinzi cu încălzire, trapă electrică, scaune cu memorie şi frâne mai mari, de 300 mm diametru. Cei de la Brabus au luat-o apoi la ei şi i-au pus bare de protecţie noi, praguri noi, jante, vitezometru nou cu indicaţii până la 300 km/h. Numai bună pentru băieţii răi, deci.
Exemplarul ăsta a fost iniţial în mâinile cuiva din Germania, iar în 1994 a fost importată în Marea Britanie, unde a mai avut 5 proprietari până azi. A trecut doar prin mâini tenebre, însă, de la traficanţi de droguri, până la a ajunge în 2006 să fie deţinută de o companie fantomă, folosită pentru spălare de bani, pe care autorităţile britanice au prins-o, iar maşina a fost sechestrată. Acest Brabus a stat apoi 14 ani nemişcat, stocat într-un depozit de autorităţi, după care a fost cumpărat de altcineva, care şi-a pus mâinile în cap de starea maşinii şi a lăsat-o nemişcată, vânzând-o mai departe. Deceniul de păstrare nemişcată a fost nemilos cu ea, motorul blocându-se, frânele la fel, deci era o maşină înţepenită.
Actualul proprietar a cumpărat-o aşa şi a reînviat-o. Azi maşina porneşte şi merge bine, având pompa de combustibil schimbată, injectoarele curăţate şi mai multe lucrări de mentenanţă efectuate. Parcursul ei, însă, e la fel de mare, pe cât de tumultoasă îi e istoria: peste 462,000 km! Cum zice şi vânzătorul şi proprietarul de azi, dacă vrei o maşină curată şi conservată frumos de către un bătrânel smerit, nu te uiţi la model care trebuie aici. E clar că asemenea maşini le făceau din ochi altor băieţi.
Dar, dincolo de toată istoria sa şi stările prin care a avut a trece, ultimul proprietar a reuşit s-o readucă la un aspect frumos, aşa că Brabusul ăsta arată foarte decent, mult mai bine decât cifra aia uriaşă de parcurs. Arată impozant şi azi şi chiar dacă am privi dedesubtul maşinii, n-am găsit acolo nimic mai grav decât am aştepta de la un asemenea automobil, cu acest parcurs şi această vârstă.
Totuşi, proprietarul zice că în mod ideal cel care ar cumpăra-o ar trebui s-o treacă printr-o revopsire completă şi poate chiar o restaurare, pentru a se bucura de ea mult timp înainte. Aşa că acel cumpărător ar trebui să ia în calcul nu doar preţul ei efectiv, ci şi multă investiţie de timp şi resurse în ea. Cât costă acum? E vândută la o licitaţie online, iar până la ora redactării acestui articol cea mai mare miză plasată pe ea a fost de 8,050 lire sterline, echivalentul a vreo 9,400 euro. Mai sunt vreo 5 zile de licitat, aşa că preţul ar mai putea urca.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter