Şi Rolls-Royce va deveni electric, fiind poate cea mai îndreptăţită marcă să o facă

28 Septembrie 2021, 11:49
Ilie Toma
Şeful Rolls-Royce Motor Cars, Torsten Müller-Otvos, a publicat ieri un text în care face o promisiune publică în direcţia electrificării, dar totodată îi provoacă pe toţi şi la o analiză mai profundă a ceea ce înseamnă propulsia electrică pentru Rolls-Royce, de fapt.
Promisiunea consistentă a şefului Rolls-Royce, subliniată şi asumată personal, este că marca Rolls-Royce va avea un model 100% electric cel târziu în anul 2030. Nu vor fi lansate modele hibride sau plug-in hibride, se va trece din start la un model complet electric. Cum spune şeful mărcii britanice, deja se lucrează la ingineria acestui viitor model, iar creatorii săi vor să se asigure că fiecare mic detaliu, de la propulsie până la senzaţiile de la bord şi parametrii tehnici, vor fi la nivelul superlativ pe care-l oferă întotdeauna Rolls-Royce. Doar când toate aceste mici detalii vor fi desăvârşite, va fi lansat şi modelul electric.
Acum, la auzul unei asemenea veşti mulţi ar putea spune că nici Rolls-Royce nu va mai fi ce a fost cândva şi ce mai este. Dar în cazul Rolls-Royce nu am avea dreptate dacă am spune asta. Or, încă de la începuturile mărcii, şi chiar înainte de fondarea oficială, ea avea deja automobile electrice, iar asta se întâmpla încă în anul 1900, cu modelul Columbia! Fondatorii mărcii, Charles Rolls şi Henry Royce, erau ambii împătimiţi de electricitate şi de propulsia electrică, iar creaţia lor din 1900 fusese catalogată drept cel mai bun automobil din lume încă atunci, 120 de ani în urmă! Zicem cel mai bun din lume pentru că în acea perioadă existau mai multe trăsuri şi maşini electrice, inginerii aflându-se la intersecţia unor opţiuni vizavi de tipul propulsiei care ar trebui să devină principal la automobile. Motorul cu ardere internă a învins ulterior datorită uşurinţei de alimentare şi rapidităţii, iar electromobilele au pierdut din cauza autonomiei încă mici şi a lipsei de prize electrice în lume. Dar entuziaştii electromobilităţii încă au încercat mulţi ani să convingă publicul că lipsa de fum din ţeava de eşapament e mai preţioasă decât incomodităţile create de electromobile.
Foto: Charles Rolls, conducând un electromobil Columbia, în anul 1898

Deci, dacă ar fi fost voia celor doi fondatori, marca Rolls-Royce ar fi avut dintotdeauna doar maşini electrice. Iar astăzi, viitorul model electric nici măcar nu va fi primul al mărcii, ci practic va constitui o revenire la viziunea pe care au avut-o fondatorii săi încă acum 120 de ani!
Foto: Sir Henry Royce, la volanul unui prototip electric al Rolls-Royce Phantom I

Şi apoi, în cazul unei maşini ultra-luxoase, care a fost întotdeauna şi grea, propulsia electrică e poate cea mai justificată: liniştea de la bord se va potrivi cu filosofia luxului suprem, puterea imensă şi livrată instantaneu se va potrivit cu filosofia de „efortless power” a mărcii, iar preţul uriaş la care se vând exemplarele Rolls-Royce va permite înglobarea celor mai sofisticate tehnologii de propulsie electrică, ce ar face utilizarea acestor maşini şi mai lipsită de orice bătăi de cap.
Aşadar, astea fiind spune, mâine şeful Rolls-Royce va veni şi cu detaliile promisiunii sale publice despre electrificare.
0
1,944
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!