Şofer băut, găsit în cel mai neaşteptat loc la o oră matinală de către poliţia din Germania

28 Septembrie 2021, 14:04
Redacţia PiataAuto.md
Problema stării de ebrietate la volan nu e una proprie doar ţării noastre şi se întâmplă, din păcate, cam peste tot în lume, într-o formă sau alta. Poliţia din Germania raportează despre un caz care i-a lăsat consternaţi ieri dimineaţă, la o oră matinală de luni.
Poliţiştii erau ieri prezenţi în apropierea mai multor şcoli din oraşul Nurnberg, din centrul Germaniei, având nişte acţiuni de control şi educare în desfăşurare, care vizau mai ales sigruanţa copiilor. La un moment dat, la ora 07:45 dimineaţa, în faţa unei şcoli, a oprit un şofer să-şi lase cei doi copii ai săi la ore, doar că a oprit pe banda a doua, ieşind din maşină şi lăsând maşina într-un mod care ar fi încurcat traficului. Atunci poliţiştii l-au somat de la distanţă să-şi găsească un loc adecvat de parcare şi să nu lase maşina acolo. Acesta a urcat nervos la volan, a virat demonstrativ într-un loc interzis şi a parcat pe cealaltă parte a drumului într-un loc unde şi oprirea era interzisă. Văzându-i comportamentul, poliţiştii s-au apropiat de el şi aici au urmat cele mai grave surprize.
Din maşină se simţea un miros puternic de alcool, iar şoferul a fost pus să sufle în etilotest. Rezultatul a fost de peste 2.00 mg/L în aerul expirat, deci o stare de ebrietate gravă. În maşina şoferului băut se afla un copil de vârstă şcolară, care a coborât la şcoală, şi un altul mai mic, care urma să fie dus la grădiniţă de către tatăl băut. Desigur, călătoria n-a mai putut continua, iar şoferul a rămas fără permis şi s-a ales şi cu anchetă penală, care va stabili gravitatea pedepsei pe care acesta o va avea de suportat. Cel mai probabil, într-un asemenea caz în Germania ar putea fi sesizată şi autoritatea de protecţie a copiilor, or, viaţa acestora a fost pusă în mod vădit în pericol.
0
2,897
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!