Un Ford Transit, secerat la Briceni de o remorcă de tractor, capătul căreia a făcut o rază mai mare la virare

13 Septembrie 2021, 16:56
Redacţia PiataAuto.md
Un accident grav s-a produs azi dimineaţă la Briceni, scenariul căruia ar trebui probabil predat la şcolile auto, pentru că din el se pot trage învăţăminte.
Un tractor cu mai multe remorci, agăţate una de cealaltă, circula pe traseu, mergând spre o livadă de pomi. La intrarea în livadă, tractorul a virat dreapta şi întreg şirul de remorci au urmat traiectoria sa. Doar că remorcile aveau două punţi situate pe centrul lor, cu distanţă foarte mare de la ele, iar asta face ca raza de virare a capetelor remorcii să fie mult mai mare în raport cu punctul de susţinere, adică axele.
Exact asta s-a întâmplat în acest scenariu de accident. Un Ford Transit mergea în spate, la o distanţă mai mare, iar când a văzut tractorul virând dreapta, şoferul de Ford a vrut să depăşească pe stânga vehiculul, când, în spatele remorcii i-a ieşit brusc în faţa sa, din cauza efectului fizic descris mai sus. În rezultat, Fordul s-a pomenit cu o structură de fier în faţa sa, pe care a lovit-o şi care i-a secerat jumătate de microbuz.
În Ford se aflau doi ocupanţi, şoferul şi un pasager, care au scăpat cu viaţă, ca prin minune. Ambii, însă, au fost răniţi şi au fost preluaţi de ambulanţă, fiind transportaţi la spitalul raionul din Briceni. Apropo, echipajul de poliţie, implicat azi dimineaţă într-un accident tot la Briceni, se deplasa de fapt la acest accident, în urma apelului la 112.
0
61,552
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!