(VIDEO) Acesta e camionul unui şofer european ce a vrut confort de camion american pe drumurile Europei

3 Septembrie 2021, 14:24
Redacţia PiataAuto.md
Şoferii de camioane din Europa spune adeseori că în camioanele lor europene au parte de mult mai puţin spaţiu şi confort decât se bucură colegii lor din SUA. Or, camioanele alea mari americane, cu un întreg apartament pe roţi, undele cu condiţii de-a dreptul luxoase, rămân a fi doar un vis pentru cei ce muncesc în Europa. Dar, totuşi, există şi excepţii frumoase, iar una din ele e acest camion, un Scania 650 ST cu motor V8, modificat la dorinţa şoferului său, Marco.
Camionul are la bază un model Scania, S650, şi e motorizat de legendarul motor V8 de Scania, cu o putere de 650 CP. Cabina, totuşi, e puternic modificată, fiind pusă pe un şasiu mai lung, de formulă 6x2. Adică, sunt trei punţi, una din ele fiind motrice. Şi pentru că şasiul camionului a devenit mai lung, cabina a fost montată mai spre spate şi a primit şi un compartiment adiţional, care să-i garanteze confortul sporit, iar în faţă motorul a fost acoperit cu o capotă în stil american.
Odată cu aceste modificări, camionul a primit şi un sistem de eşapament modificat, care să respecte în continuare normele de emisii, dar care să pună în evidenţă mai bine sunetul frumos de motor V8 de sub capotă.

La interior, planşa de bord a cabinei a rămas absolut identică celei de pe modelul original Scania. Doar compartimentul spate e locul unde Marco beneficiază acum de un pat mai mare şi de atribute suplimentare de confort, care-i fac aşteptările mai plăcute. Totuşi, cursele lui Marco în prezent nu sunt foarte lungi, el transportând carburanţi cu remorca sa cu cisternă de la depozite la staţii peco în Olanda. Însă şi aici se întâmplă uneori să aibă timp de aşteptare la depozit sau trasee ceva mai lungi. Oricum, savurează întreg camionul său, atât pentru forma sa clasică, cu capotă, cât şi pentru confortul generos de la bord, sau sunetul de V8. E un şofer care-şi adoră pur şi simplu camionul cu care munceşte.
Întreaga modificare a acestui camion a fost făcută de o companie olandeză, specializată în personalizări de camioane, numită Vlastuin Truck Opbouw. Compania e renumită pentru proiecte superbe de modificare şi are expertiza de a face cam tot ce şi-ar dori un şofer de camion, nu doar asemenea modificări cu capotă, dar oricum, în Europa cererea pentru asemenea modificări nu e foarte mare. Aşa că în total, exemplare modificate similar cu acest camion din imagini, de-a lungul ultimilor ani pentru întreg continentul numără doar circa 60 de unităţi, fiecare variind în dimensiuni, dotări interioare, etc. Apropo, compania olandeză i-a dat un nume propriu de model acestui camion pe bază de Scania — 650 ST.

Vezi mai jos cum arată un asemenea camion, pentru care şoferul său olandez, Marco, a plătit cu generozitate, iar acum acesta îi face munca mai plăcută în fiecare zi.
0
11,213
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!