(VIDEO) Misterul unei colecţii de 174 de automobile prăfuite dintr-un depozit din Londra, care urmează a fi scoase la licitaţie

1 Septembrie 2021, 08:18
Redacţia PiataAuto.md
Toţi pasionaţii de automobile suntem oarecum fascinaţi când auzim despre automobile prăfuite, descoperite în depozite, pentru că niciodată nu ştii peste ce comoară poţi da. Iar când depozitul conţine nu 1, nu 2, ci tocmai 174 de automobile clasice, toată situaţia devine de-a dreptul intrigantă. Ei bine, tocmai o asemenea enigmă intrigată se întâmplă în aceste zile în Londra, iar detaliile sunt extrem de curioase.
Cu nici o săptămână în urmă pe Instagram a apărut un cont, numit @londonbarnfinds, unde au fost postate iniţial imagini fără prea multe explicaţii cu automobile prăfuite dintr-un depozit. Apoi, la 28 august, pe un canal de YouTube al unui tânăr vlogger britanic apare un video în care acesta se filmează în interiorul unui depozit uriaş şi spune că acolo se află cele 174 de automobile, în cea mai mare colecţie de maşini descoperite prin hambare pe care le-a văzut el vreodată.
Tânărul impresionat merge printre maşini şi, într-adevăr, se pot zări o mulţime de modele interesante, de la Mercedesuri la BMW-uri, Volkswagen-uri şi multe alte mărci, inclusiv din cele britanice. Tânărul spune că nu poate dezvălui încă locul exact unde se află, dar menţionează că e în Londra şi că acel cont de Instagram menţionat mai sus va dezvălui toate detaliile unei viitoare licitaţii.
În fine, peste o zi, pe acel cont e anunţat că ziua de vizionare închisă a colecţiei imense din depozit va fi 30 august, adică acum 2 zile, între orele 11 şi 16. Se anunţă şi locul — un depozit de lângă o parcare IKEA, de pe strada Glover Drive 6, din nordul Londrei.

În fine, oamenii încep a solicita mai multe informaţii de la organizatori despre maşini, dar aceştia menţionează că ele pot fi văzute doar pe viu, iar alte informaţii online urmau a fi făcute publice pe urmă. Mai mult ca atât, se anunţă un set de reguli, că fiecare vizitator poate intra doar pe 15 minute în depozit, nu poate atinge maşinile, nu poate urca în ele şi nu le poate porni, iar la ieşire, dacă doreşte, pune în plic foiţe în care completează pentru ce maşină ar vrea să liciteze şi ce miză licitează, urmând a fi contactat ulterior individual, dacă miza e suficient de mare.
Cu toate aceste condiţii bizare, la 30 august mai mulţi oameni au mers, totuşi, să vadă automobilele şi marea lor majoritate au rămas dezamăgiţi de modul neorganizat şi lipsit de transparenţă a întregului proces. Nici o maşină nu avea nici o informaţie detailată despre ea, nici istorie, nici cod caroserie, nici alte date importante. Nu e clar nici măcar de unde şi cum au ajuns acele maşini în imensul depozit. Iar oamenii erau într-adevăr mânaţi accelerat din urmă, pentru a se încadra în cele 15 minute, fără a avea timp de analiză. Contul de Instagram al autorilor licitaţiei a devenit, astfel, un teren de exprimare a nemulţumirii celor care au fost acolo şi mulţi au ajuns să se întrebe dacă nu e cumva vreo escrocherie la mijloc?

Maşinile există, e clar, şi sunt puse în acel depozit, dar unii vizitatori au verificat mai multe din ele după numărul de înmatriculare şi au constatat că ele au fost în circulaţie până în 2016. Deci, nu e tocmai o descoperire de hambar, a unor maşini care ar fi fost demult uitate. Alţii au indicat asupra faptului că multe exemplare au piese lipsă şi că ar putea fi vehicule obţinute ilegal, sau subiecte ale unor istorii nedorite, precum casare, sechestrare, înecare, etc. Cert e că organizatorii nu prea fac efort de a disipa aceste îndoieli prin a oferi mai multă informaţie transparentă şi a explica istoria lor, ci o tot ţin pe ideea că sunt atât de ocupaţi, încât vor oferi aceste informaţii pe urmă, iar cine vrea să prindă un chilipir, ar fi mai bine să se grăbească.
Vânzătorii au publicat doar un tabel excel cu lista automobilelor şi a preţurilor minime pe care aceştia le cer. În tabel sunt 170 de automobile şi ei menţionează deja că licitaţia va avea loc pe parcursul săptămânii viitoare. Printre cele mai interesante exemplare, menţionate în acest tabel sunt un Porsche 911 din 1973, un Mercedes 220 din 1971, un altul 220 Ponton, mai multe exemplare Mercedes SL, un BMW 2002, dar şi alte exemplare ce par curioase la prima vedere.

Aşadar, ceea ce vedem aici s-au putea să fie o ocazie a vieţii pentru mulţi colecţionari, dar s-ar putea la fel de bine să fie o mare escrocherie sau pur şi simplu o incompetenţă din partea organizatorilor. Cert este că au păşit cu stângul şi nu prea depun efort pentru a elucida misterul. Însă, dacă tot licitaţia va avea loc săptămâna viitoare, probabil atunci vom ajunge să aflăm şi ceva mai multă informaţie, cel puţin de la cei care vor licita sau vor cumpăra o maşină şi apoi vor povesti în ce istorii s-au pomenit.

Tu ce părere ai, care e explicaţia acestui depozit uriaş din Marea Britanie, în care stau în aceste zile atât de multe maşini clasice prăfuite?
1
17,238
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!