(VIDEO) Moment istoric pentru omenire: misiunea Inspiration4, prima cu civili la bord, s-a lansat cu succes în spaţiu

16 Septembrie 2021, 10:29
Ilie Toma
Cu doar câteva ore în urmă, pe parcursul nopţii după fusul orar din ţara noastră, s-a lansat prima misiune spaţială din istorie care are la bord un echipaj format din oameni civili, nu din astronauţi profesionişti. Misiunea poartă numele de Inspiration4 şi are loc la bordul unei rachete Falcon 9, produsă şi lansată de Space X.
Comandantul misiunii este Jared Isaacman, fondatorul companiei Shift4 Payments, datorită căreia a devenit miliardar la o vârstă tânără. Acesta şi-a dorit cu ardoare să ajungă într-o zi în spaţiu şi a fost încântat când cei de la Space X i-au comunicat că ar putea fi gata mai curând decât s-ar crede pentru o asemenea misiune civilă. Partea şi mai admirabilă este că Jared nu şi-a luat pur şi simplu încă 3 prieteni la bord, ca să-şi facă o distracţie pe cinste, nu a vândut locurile altor miliardari, ci a ales să ia gratuit 3 oameni care să inspire întreaga omenire, oameni civili, cu o poveste admirabilă, toţi trei reprezentând câte o valoare umană esenţială.
Foto: Jared Isaacman

Harley Arceneaux reprezintă speranţa, întrucât fiind copil, la o vârstă de doar 10 ani, a luptat cu cancerul osos. A fost internată la spitalul St. Jude, a suferit chimioteramie şi o luptă lungă cu boala, care părea fără speranţă. Însă, într-un final, Harley a reuşit să învingă lupta şi să treacă de acea perioadă dificilă a vieţii ei, iar azi, fiind adult, ea lucrează în rol de asistentă medicală la acelaşi spital la care a fost tratată ea, fiind copil. Le povesteşte adeseori copiilor pacienţi din zilele noastre despre povestea ei, dându-le speranţă acestora că este posibil să lupţi şi să învingi, oricât de greu ar părea.
Foto: Harley Arceneaux

Chris Sembroski reprezintă generozitatea şi este un împătimit al spaţiului din copilărie, creând şi o rachetă ca proiect de liceu. În viaţa de adult, a lucrat în mai multe proiecte de educaţie despre spaţiu, iar ulterior a ajuns să lucreze şi ca pilot al armatei americane, dirijând rachete balistice intercontinentale. Ulterior a ajuns şi profesor universitar de aeronautică la una din cele mai reputate universităţi din SUA.
Foto: Chris Sembroski

Dr. Sian Proctor s-a născut şi a crescut pe teritoriul unei staţii de tracking NASA din Guam, unde era angajat tatăl său. Guam e o insulă din Pacific, care aparţine SUA şi care e foarte îndepărtată de orice alte locuri populate, dar e amplasată foarte strategic ca punct de referinţă pentru sistemele de gestiune a misiunilor spaţiale. Are 50 kilometri lugime şi o lăţime cuprinsă între 6 şi 19 km. În prezent, Dr. Sian Proctor e un geolog, explorator, comunicator de subiecte de ştiinţă şi astronaut analog, adică un astronaut care operează pe misiuni simulate la sol. Ea reprezintă pilonul prosperităţii.
Foto: Dr. Sian Proctor

Ei bine, şi cu această echipă formată, Inspiration4 a avut şi misiunea de a aduna donaţii pentru acelaşi spital St. Jude, care nu doar tratează cancerul la copii, dar desfăşoară şi cercetări în acest domeniu. Jared, coandantul misiunii Inspiration4, a donat 100 milioane dolari din banii săi personali, iar ţinta totală e să se adune 200 milioane în total.
Şi uite că având un echipaj de excepţie şi un scop nobil la mijloc, Inspiration4 şi-a propus să fie prima misiune spaţială care va avea un echipaj format din civili, dar totodată va seta şi nişte cifre frumoase la nivel tehnic. Capsula Dragon va orbita în jurul pământului la cea mai mare distanţă de până acum, de 585 km, cu 165 km mai mult decât staţia internaţională spaţială şi cu 45 km mai mult decât telescopl Hubble. Capsula are o construcţie nouă, cu o cupolă din sticlă la vârf, care va permite urmărirea unor peisaje spectaculoase, toate fiind şi înregistrate digital pentru a aduce noi imagini pe pământ.
Ea va orbita în jurul pământului timp de circa 3 zile, după care va reveni pe pământ, iar între timp racheta Falcon 9 şi revenit, folosind acea capacitate unică a recentelor rachete Space X în care aestea pot reveni la sol şi pot fi reutilizate. Respectiv, lansarea rachetei spre spaţiu a avut loc cu succes astă noapte, misiunea având circa 7 ore de când derulează la ora redactării acestui articol.
Memoraţi ziua de azi şi următoarele trei zile. Pentru că misiunea asta va rămâne cu siguranţă în istorie ca una care a schimbat cursul aeronauticii şi a felului în care percepem cu toţii spaţiul şi călătoriile în cosmos!
Includem mai jos video-ul cu transmisiunea live din momentele de dinainte de lansare şi în timpul lansării. Am setat payer-ul să pornească cu circa un minut înainte de lansare, dar, dacă vrei, poţi urmări mult mai mult dând scroll la momentele dorite.
0
1,090
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!