Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Poliţia din Moldova a reţinut o grupare de escroci care falsificau actele automobilelor şi le vindeau, printre reţinuţi fiind şi un angajat al ASP

29 Septembrie 2021 - 13:45
Redacţia PiataAuto.md
Poliţia din Chişinău anunţă astăzi despre finalizarea unei operaţiuni speciale, la care au participat şi angajaţi Fulger, şi cei din Procuratura Chişinău, ba chiar şi Interpol. După trei luni de urmărire şi documentare, au fost arestaţi mai mulţi membri ai unei grupări de escroci, care se specializaseră în falsificarea actelor de vânzare-cumpărare a automobilelor şi vânzarea lor printr-o parcare specializată din Chişinău, deposedând efectiv proprietarii iniţiali de automobilele lor.
Poliţia evită să dea foarte multe detalii, dar, întrucât a fost implicat şi INTERPOL-ul, putem deduce că proprietarii de jure al acestor automobile erau entităţi din afara Moldova, iar prin falsurile de acte aceste maşini erau „legalizate” în ţara noastră, posibil printr-un şir de tranzacţii falsificate pentru fiecare automobil. Ulterior, aceste maşini erau vândute unor proprietari care nu suspectau despre istoricul automobilelor şi astfel, se pomeneau că într-un anumit timp viitor maşinile lor putea fi reţinute de poliţie sau la traversarea frontierei.
Paradoxul e că printre cei reţinuţi s-a numărat şi un şef din cadrul serviciului de înmatriculare a Agenţiei Servicii Publice, cu acces la sistemele informaţionale de evidenţă a automobilelor. De asemenea, a fost reţinut şi administratorul unei parcări specializate în vânzarea automobilelor de lux, dar şi încă o persoană fizică, ce avea rol de intermediar.
Poliţiştii şi procurorii au efectuat acţiuni de percheziţii, unde au găsit ciorne, plăcuţe de înmatriculare şi certificate, mai multe telefoane mobile şi calculatoare, adunând astfel probe directe, pe lângă documentarea pe care au efectuat-o în urmărirea suspecţilor pe parcursul ultimilor luni. Acum toţi cei reţinuţi riscă închisoare de până la 15 ani.
Probabil acum mulţi dintre cei care au achiziţionat sau intenţionează să achiziţioneze automobile de lux de la asemenea parcări ar trebui să ia în calcul o verificare adiţională a maşinii lor şi a istoricului, pentru a se asigura că au în vizor un automobil cu istoric curat.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter