(VIDEO) Record mondial de cea mai lungă distanţă parcursă de un camion electric: 1,099 km cu o singură încărcare

1 Septembrie 2021, 09:39
Ilie Toma
Un camion electric tocmai a stabilit un record mondial pentru cea mai lungă distanţă parcursă de un asemenea vehicul, cu o singură încărcare, recordul fiind urmărit şi omologat oficial de către cei de la cartea recordurilor Guiness. Recordul este rezultatul eforturilor a trei companii — Continental, Futuricum şi DPD Switzerland, aducând şi nişte cifre curioase, care ar putea impulsiona foarte mult dezvoltarea camioanelor electrice în viitorul apropiat.
Futuricum e o marcă nouă de camioane, despre care e foarte posibil să nu fi auzit niciodată, şi asta pentru că există abia de câţiva ani, fiind fondată în Elveţia. Compania producătoare a camioanelor Futuricum poartă numele de Designwerk Technologies AG şi a început prin producţia unor componente electrice pentru camioane, apoi şi de camioane adaptate la mobilitate electrică, iniţial pentru scopuri mai specifice, apoi ceva mai largi. Camioanele Futuricum sunt produse pe baza şasiurilor camioanelor Volvo, tot de la Volvo venind şi cabinele care erau uşor adaptate de elveţieni. Colaborarea dintre elveţieni şi suedezi s-a dovedit a fi atât de productivă, încât în decembrie 2020 Volvo Trucks a anunaţat că va cumpăra o parte de acţiunile companiei elveţiene, iar în aprilie 2021 a anunţat că devine acţionar majoritar al Designwerk Technologies AG, cu 60% de acţiuni deţinute în prezent. Prin urmare, în viitorul apropiat vom auzi mult mai mult de camioanele Futuricum, or, sub umbrela Volvo acestea vor avea perspective uriaşe în faţă.
DPD Switzerland e o companie evident elveţiană, care e specializată în livrări de tot soiul de pachete, având o reţea de distribuţie la nivel naţional, care funcţionează deja foarte bine pusă la punct, atât pentru persoane private, cât şi companii. Compania a fost prima care a comandat de la conaţionalii lor de la Futuricum un camion electric deosebit, cum anunţau ei, cu cea mai mare baterie din Europa, de 680 kWh, ceea ce ar asigura o autonomie de 760 km. Acel camion, numit Futuricum 18E, şi creat pe baza unui şasiu de Volvo FH, a fost livrat companiei DPD în luna martie 2021 şi a fost deja încadrat în munca propriu-zisă de livrări timp de aproape jumătate de an. Are 680 CP şi în munca de fiecare zi până acum avea de făcut cam 300 km, cu care se descurca fără nici o problemă. Anume el a şi fost acum protagonistul recordului mondial.
După cum se poate intui din titlu, recordul de 1,099 km atins e mult mai mare decât cei 760 km de autonomie promişi, iar aici ar avea un merit important cei de la Continental, care au asigurat acest camion cu anvelope ultraeficiente energetic, numite EfficientPro, beneficiul principal al cărora e o rezistenţă mică la rulare.
Stabilirea recordului a avut loc la un circuit de testare al celor de la Continental, de lângă Hannover. Acel circuit e unul oval, cu o lungime de 2.8 km. Doi şoferi au făcut schimbul la condus, în ture a câte 4.5 ore, şi au condus în total 392 de tururi pe acel circuit, cu o viteză medie de 50 km/h. Condiţiile de temperatură, zic autorii testului, nu erau ideale, cu doar 14 grade Celsius la început şi cu vânt între 18 şi 40 km/h.
Totuşi, după aproape 23 de ore, camionul a marcat recordul oficial, parcurgând 1,099 km cu energia pe care o avea stocată la început în baterii şi indicând un consum mediu efectiv de 58 kWh/100 km. Camionul era descărcat şi cântărea 15.5 tone.
Ce părere ai de acest record? Cât de impresionat şi marcant pentru evoluţia de mai departe a camioanelor electrice ţi se pare? Crezi că mobilitatea electrică are şanse de a se instaura dominant în rândul camioanelor, eventual şi în rândul celor de distanţă lungă?
0
5,236
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!