(VIDEO) Urmărire a poliţiei din SUA cu metode noi, cu săgeţi de darts cu GPS, fără maşini avariate

22 Septembrie 2021, 13:34
Redacţia PiataAuto.md
De multe ori când vedem urmăririle poliţiei din SUA, vedem şi metode foarte incisive de a opri maşina care fuge de poliţie, inclusiv prin lovituri directe spre acea maşină sau prin aşa numită manevră de PIT, descifrată ca pursuit intervention technique şi care constă în acea lovitură aplicată pe lateral în spate, astfel încât vehiculul fugar să se destabilizeze şi să ajungă în decor sau chiar răsturnat. Şi asemenea manevre sunt aplicate uneori de poliţie inclusiv şi în cazul fugarilor care au comis infracţiuni minore, astfel încât mulţi ajung să se întrebe dacă sunt justificate aceste daune produse vehiculelor şi riscul pentru viaţă, pentru a prinde un infractor minor imediat.
Dar iată că poliţia din unele state din SUA a început a implementa metode noi de urmărire, ceva mai hi-tech. Una din cele mai simple şi totodată eficiente prezumă folosirea de un soi de săgeţi de darts, care sunt lansate dintr-un utilaj special al maşinii de poliţie spre maşina fugară. Ajungând pe acea maşină, acestea se lipesc de ea şi stau fixate acolo. Partea hi-tech este dispozitivul GPS, integrat în acea săgeată, care permite poliţiştilor să vadă imediat localizarea în timp real a maşinii şi să o urmărească mai relaxat, fără a provoca daune şi fără a risca atât de mult cu oamenii din jur.
Anume o asemenea tehnică a fost aplicată şi în urmărirea de mai jos, care a avut loc în primăvara acestui an în statul Florida, dar imaginile cu noua tehnică de urmărire au fost publicate abia acum câteva zile. După douăzeci de minute de urmărire, comprimate în 10 minute de imagini în video-ul de mai jos, care au implicat mai multe echipaje, poliţiştii au reuşit să tragă în maşina fugarului cu o asemenea săgeată cu GPS. Ulterior, maşinile poliţiştilor au încetinit şi fugarul a crezut că a scăpat de ei, aşa că a mers la un ascunziş, parcându-şi maşina între case. Peste doar 3 minute de la lansarea săgeţii, acesta a fost găsit de poliţie şi arestat. Simplu, fără nici un automobil avariat, fără nici un om rănit.

Vezi mai jos acest moment, Noi am setat player-ul să pornească cu puţin timp înainte de lansarea săgeţii cu GPS, dar, dacă vrei să vezi întreaga urmărire poţi da scroll de la începutul filmuleţului.
0
14,597
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!