Are motor V6, tracţiune spate şi e un model francez neştiut: un exemplar Renault Clio V6 din 2005, scos la vânzare cu doar 1,600 km pe bord

21 Octombrie 2021, 20:52
Ilie Toma
Maşina asta franceză, aproape neştiută azi, s-a născut legendă şi a fost un obiect de admiraţie exclusivă din prima zi în care a apărut. Vrând se evoce ambiţia şi picanteriile inginereşti ale lui Renault R5 turbo, acest Renault Clio V6, lansat în anul 2001 a venit cu aceeaşi formulă aproape neverosimilă pentru un hatchback, de a avea motorul montat median spre spate, nu sub capota obişnuită, ca şi celelalte Clio. Iar pe lângă asta, modelul avea şi tracţiune spate, ca şi legenda din anii 80.
Ceea ce era diferit la modelul din mileniul nostru era motorul, care nu mai era unul turbo în 4 cilindri, ci un V6 aspirat natural. Da, acest Renault din faţa noastră, are un motor V6 de 2.9 litri, iar unii îl califică drept 3.0 litri, pentru că are 2,946 cm cubi.
Foto: la acest Renault deschizi hayonul spate pentru a avea acces la motor, nu capota

Producţia între anii 2001 şi 2005 a fost divizată în două versiuni, numite azi Faza 1 şi Faza 2, separate de anul 2003. Practic, a fost un soi de facelift, care a mai adăugat şi putere motorului. Din 2001 până în 2003, motorul de pe Renault Clio V6 livra 230 CP şi 300 Nm, transmişi punţii spate printr-o cutie manuală cu 6 trepte. Din 2003 până în 2005, puterea crescuse la 254 CP şi 300 Nm, iar asta făcuse din Clio V6 cel mai puternic hot hatch din lume la acea vreme!
Maşina asta accelera de la 0 la 100 km/h în numai 5.8 secunde, cu tot cu cutia sa manuală şi fără launch control-urile de azi. Cântărind numai 1,400 kg, era o adevărată rachetă, unul din cele mai demenţiale automobile produse vreodată de Renault, de francezi, şi de omenire în general!

S-au produs extrem de puţine maşini, pentru că erau prohibitiv de scumpe şi se asamblau mai mult manual, întâi în Finlanda şi apoi în Franţa. Exemplarele din Faza 1 s-au produs în număr de 1,555, în timp ce versiunea de după facelift cu 254 CP, ca şi cea de azi, s-a fabricat în numai 1,309 exemplare!
Maşina de azi e şi mai rară de atât, însă. Pentru că e cu volanul pe dreapta, fiind cumpărată din start de către un colecţionar din Marea Britanie, în ultimul an de producţie al lui Clio V6. A fost luată în specificări de top cu u culoare specială, fiind unul din doar 18 exemplare livrate în această nuanţă de galben în Marea Britanie! Dar cel mai senzaţional fapt la această maşină e că are doar 980 mile pe bord, adică mai puţin de 1,600 km! Asta da, păstrare de colecţionar!
Kilometrii care sunt făcuţi au fost mai mult de dragul menţinerii maşinii în stare funcţională. În rest, acest Clio V6 a fost păstrat ca ochii din cap în garajul de colecţie al pasionatului de maşini speciale. E în condiţie de nou absolut, un nou care a fost conservat profesionist pe parcursul anilor, cu procedurile de fitness necesare maşinilor pentru a nu se pomeni cu garniturile uscate şi cauciucurile căzute. E de prisos să mai spunem că toată istoria e documentată, pentru că omul ăsta a cumpărat ca un obiect de pasiune din prima zi.
Cât costă? Nici vânzătorul nu ştie deocamdată, pentru că a scos-o la licitaţie. Dar cei de la casa de licitaţie estimează că acest exemplar de Renault Clio V6 va fi cel mai scump exemplar de Clio V6 vândut vreodată, doborând recordurile anterioare de 55,917 lire pentru un exemplar de faza 2 şi de 62,540 lire pentru un exemplare de faza 1. Maşina asta are deja o miză de 60,000 lire confirmată pe ea, iar preţul final ar putea trece şi de 70,000.
Şi, la drept, vorbind, la cât de rară e, la cât de legendară e istoria ei, la cât de demenţială îi este ingineria chiar dacă cineva va ajunge să plătească şi o sută de mii de lire pe ea, în timp oricum îşi va răscumpăra investiţia. Într-atât de special e acest Renault!
0
10,416
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!