Autonomia omologată a lui Mercedes EQS în SUA e considerabil mai mică decât promitea producătorul

12 Octombrie 2021, 11:41
Redacţia PiataAuto.md
Mercedes are parte de încă un eşec răsunător în SUA, unde agenţia guvernamentală EPA — cea care omologhează cifrele de consum şi autonomie oficiale, după teste realiste şi riguroase — a certificat pentru sedanul electric EQS cifre de autonomie semnificativ mai mici decât promitea producătorul, plasând EQS departe în urma concurenţilor spre care acesta ţintea, precum Tesla Model S sau Lucid Air.
Atunci când a fost lansat noul Mercedes EQS, germanii ne-au inundat cu informaţii despre coeficientul aerodinamic record de 0.20, despre eficienţa în consum şi despre autonomia uriaşă pe care o va avea noul lor model, primul care fusese dezvoltat de la zero ca vehicul electric, spre deosebire de alte conversii ale mărcii. Respectiv, germanii au anunţat că în momentul lansării sedanul va avea o baterie uriaşă de 107.8 kWh, iar versiunea EQS 450 va avea 770 km autonomie în ciclu realist WLTP, cifră care ulterior a fost corectată la 784 km! Pentru versiunea EQS 580 4MATIC+, cu două motoare şi tracţiune integrală, Mercedes promitea o autonomie mai mică, de circa 725 km.
Toate bune, doar că realitatea din viaţa reală şi cifrele reale omologate în SUA de către EPA sunt foarte departe de ceea ce a promis producătorul german. Versiunea EQS 450, cea care trebuia să aibă 784 km autonomie, a fost certificată ca având doar 563 km! Deci, o diferenţă de 221 km faţă de cifra deja realistă promisă de producător. Versiunea cu două motoare a fost certificată ca având 547 km autonomie, şi ea fiind departe de promisiunea iniţială a producătorului.
Problema e că aceste cifre îl plasează într-o lumină foarte proastă pe EQS în raport cu concurenţii pe care anunţa că vrea să-i bată, or, Tesla Model S în versiune Long Range are o autonomie omologată de 652 km, iar de curând Lucid Air a fost certificat oficial drept modelul electric din SUA cu cea mai mare autonomie omologată, de 837 km! Deci, o diferenţă uriaşă faţă de Mercedes, deşi Lucid Air are un preţ chiar mai accesibil, iar interiorul vine tot cu o abordare premium. Şi apoi, întreaga ecuaţie se lasă şi cu o problemă de imagine şi sinceritate pentru Mercedes. E una când cifrele omologate ar fi variat cu câteva zeci de kilometri şi e cu totul altfel când diferenţa e de 221 km, sau aproape 1/3 din ce se anunţa! Şi paradoxul e că în Europa modelul va fi în continuare vândut şi reclamat cu acea cifră de 784 km autonomie în ciclu WLTP.
0
1,677
COMENTARII (1)
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 15 Noiembrie 2021 - 18:09
Stimata redactie, ar fi interesant o analiza detailata despre diferenta dintre testele de omologare EPA is WLTP. Inteleg ca EPA inlude mai multa autostrada si mai putin oras decat WLTP. Daca e asa, atunci nu inseamna ca EPA e mai realista decit WLTP, ci doar reflecta realitatea modului de condus in SUA fata de Europa, si nu e nici un paradox ca in Europa EQS e reclamat cu autonomie mai mare.

La fel ar fi intersant de aflat care e diferenta dintre autonomia EPA si WLTP pentru mai multe EV-uri a diferitor producatori. Imi aduc aminte cind a fost presentat Taycan, au fost voci care ziceau ca Taycan e mai mult penalizat de EPA decit este un Model S (in comparatie cu WLTP). Testele celor de la EDMUNDS par sa confirme faptul ca EPA e mai stricta cu alti producatori, in special cu cei straini, decit cu Tesla iar masinile Tesla testate de ei nu ajung la autonomia promisa, pe cand alti productaori depasesc atonomia omologata de EPA (https://www.edmunds.com/car-news/electric-car-range-and-consumption-epa-vs-edmunds.html#infographic). Poate Tesla are un management a energiei care ii favorizeaza in testele EPA?!

Spre exemplu, EQS450+ a condus 422 mile fata de 350 mile omologate de EPA (https://www.edmunds.com/car-news/tested-2022-mercedes-benz-eqs-beats-epa-range-by-72-miles.html). Cifra e destul de aproape de cea raportata mai devreme de auto-motor-und-sport (https://www.auto-motor-und-sport.de/elektroauto/bloch-erklaert-mercedes-eqs-450plus-elektroauto-reichweite/). Da, nu e 780km promise de productator dar si condusul a fost destul de dinamic cu viteza medie de peste 100km/h intre Muenchen si Berlin. Privit din punctul asta de vedere, "esecul" lui EQS nu mai pare atat de "rasunator" precum e prezentat in acest articol.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!