Capodopera din Alpi: una din cele mai bizare, rare şi luxoase maşini din lume, scoasă la vânzare în Elveţia

26 Octombrie 2021, 21:13
Ilie Toma
Maşina asta vine din timpurile când unele modele îşi puteau permite luxul de a fi într-atât de ciudate, bizare şi neînţelese, încât aproape nimeni să nu le cumpere, şi producătorii totuşi să se încăpăţâneze să le ţină în gama lor. Despre maşina asta unii spuneau că orice copil ar fi putut-o desena la fel, pe o foaie de hârtie A4, în primele încercări de a schiţa o maşină.
Acum serios, uite la profilul ei de mai jos, cât de simplist pare. Linii ascuţite, margini oblice la uşi şi geamuri, fără prea mare spirit practic, proporţii ciudate cu spaţii goale neclare între roţile faţă şi uşile faţă, ba chiar şi între capătul parbrizului şi linia uşii faţă, cu o portieră spate atât de mică încât să încapă doar cei cu slim fit pe ea. E foarte ciudată, fără îndoială.
Dar, pe cât de ciudată o vom considera, pe atât e de probabil că numai din imaginile de mai sus încă nu ţi-ai dat seama despre ce maşină vorbim, nu-i aşa? Adevărul e că marca e una renumită, dar modelul ăsta a fost produs într-atât de puţine exemplare, încât e mai mult decât firesc să nu-l recunoaştem. Maşina asta s-a produs între anii 1974 şi 1990, în două iteraţii de design, asta fiind cea de-a doua, lansată în 1976, perfecţionată. Şi în cei 16 ani de producţie, de pe poarta uzinei au ieşit doar... 645 de exemplare! Adică, pe an, se produceau cam 40 de asemenea maşini! Şi nu de atât că se lucra manual la ele în vreun atelier mic, nu! Pur şi simplu atât de puţini oameni şi le doreau, în ciuda luxului opulent de la interior şi a mărcii renumite, a cărei emblemă era pusă pe capotă.
Ai zărit-o? Nu, nu e Bentley, chiar dacă din depărtare seamănă. Maşina asta bizară şi pătrăţoasă e Aston Martin Lagonda! E acea Lagonda clasică, care a fost oarecum un eşec mare la vânzări, dar despre care Aston Martin vorbeşte şi azi ca despre un model excentric şi luxos, pe care pur şi simplu l-a înţeles prea puţină lume.
Maşina asta avea un motor V8 aspirat natural sub capotă, de 5.3 litri, care livra 284 CP şi 409 Nm, însă începând cu 1986 motorul a primit injecţie în loc de carburatoare şi livra 300 CP. Accelera până la prima sută în mai puţin de 9 secunde şi atingea o viteză maximă de 230 km/h. Avea un ampatament de 2.91 metri, comparabil cu al unui S-Class, dar lungimea totală a maşinii era chiar mai mare, echivalând-o pe cea a unui S-Class Long, deci cu ampatament mărit de astăzi. Aston Martin Lagonda avea 5.28 metri lungime!
Maşina era echipată cu o cutie automată cu 3 trepte, şi era gândită pentru a fi un sedan luxos şi opulent. Avea două capace de alimentare cu benzină, în montanţii spate, ambele capace fiind acţionate electric de un buton de la interior. Astfel, când veneai să faci plinul puteai ocupa orice poziţie la pompă, fără a te fâstici.
În faţă Lagonda avea faruri oarbe, ce ieşeau din corpul caroseriei, aşa cum erau la modă prin anii 70-80.
La interior, domina un lux din ăla masiv, în care formele ascuţite consumau fără remuşcări spaţiul interior, lăsând puţin practicism şi loc de manevre. Tunelul central era mare şi lat, planşa era colţuroasă, iar pe partea stângă aveai o întreagă consolă de comenzi, de parcă erai într-un Concorde.
Pe tunelul central, spre exemplu, în jurul levierului, erau 10 butoane, marcate toate la fel, rolul cărora e greu să-l înţelegi acum.
Şi totuşi, maşina asta avea o graţie specială a sa. Era luxoasă cu adevărat, cântărea două tone şi avea un motor imens sub capotă. Se conducea aşa, de parcă erai deja cel mai special om din lume şi maşina spunea imediat asta oricui te-ar fi văzut, fără a mai fi nevoie de altceva.
Exemplarul ăsta, scos la vânzare în Elveţia, e fabricat în 1987, şi e oficial din seria 3, care era identică vizual cu seria 2. A fost exploatat toată viaţa sa în Elveţia, proprietarul său trăind în cantonul Thurgau de lângă Zurich. Şi cel mai paradoxal lucru e că în 34 de ani de exploatare, elveţianul excentric care a cumpărat-o a parcurs doar 22,546 km cu ea!
Există o mulţime de documente de la vizitele de la service, care atestă progresul lent al cifrelor. În 1997, de exemplu, maşina avea doar 11,200 km.
Iar acum, după 34 de ani de colecţionare a acestui Aston Martin Lagonda, elveţianul a încredinţat maşina unei companii pentru a fi vândută. E una din cele 645 produse, după cum spuneam, iar din ediţia a 3-a au fost produse în general doar 75 de exemplare! Starea maşinii e una impecabilă până la absolut, aşa cum am şi aştepta de la o maşină cu doar 22 mii km parcurşi în mâinile unui colecţionar. Şi, prin urmare, fiind atât de bine păstrată şi atât de rară, e firesc să coste mult. Mult ca-n Elveţia.
Acest Aston a fost scos la vânzare cu un preţ de 136,500 euro. Vine cu certificat elveţian de maşină clasică şi, fireşte, cu tot dosarul său de istorie. Poate fi pe gustul tău ca şi design sau nu. Dar e una din acele excentricităţi care, deşi puţin înţelese şi azi, oricum costă foarte mult, iar la cât de puţine s-au produs, poţi fi sigur că preţul lor de aici încolo doar va creşte. Şi apoi, chiar e una din cele mai bizare maşini din istorie, care merită admirată doar pentru asta! Imaginează-ţi numai cât vei avea de povestit fiecărui om interesat despre ea!
0
58,566
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!