Ce bijuterie de maşină de colecţie primeşte un om care cheltuie peste 8 milioane de dolari pe ea, pe baza unui Ferrari 250 GT Berlinetta

În ultima vreme, am vorbit des despre tot soiul de automobile frumoase şi speciale, care au trecut testul timpului şi sunt vândute ca maşini de colecţie. Unele costau doar câteva mii de euro, altele câteva zeci sau chiar sute de mii, dar maşina despre care vom vorbi azi e dintr-o cu totul altă ligă, spre care nu prea ne-am îndreptat atenţia. Auzim doar despre preţuri record cu care se vând uneori Ferrari clasice pe la licitaţii, ne uităm pe dinafară că e un Ferrari frumos şi cam atât, tot intangibilă şi îndepărtată rămâne acea maşină pentru majoritatea dintre noi.

Astăzi, însă, ne-am propus să facem o incursiune îndeaproape în această lume a unui Ferrari care costă atât de mult, încât doar după ce eşti verificat pe îndelete ca fiind un colecţionar cu experienţă ţi se şopteşte preţul. Asemenea maşini s-au vândut în ultimii ani de la 7.9 milioane de dolari în sus, iar maşina de azi e şi mai specială de atât, aşa că are toate şansele să se vândă şi cu 8, şi 10 şi cu oricât îţi imaginezi, pentru că limite chiar nu mai există în liga asta de sus. Aşadar, ce primeşte un om care ajunge să cheltuie o avere atât de mare pe o singură maşină?

Ei bine, ceea ce vedem aici e un Ferrari 250 GT SWB Berlinetta Competizione — o denumire lungă, dar fiecare componentă înseamnă ceva important la italieni. Cifra de 250 reprezintă modelul, or, mai bine zis, familia de modele Ferrari, care s-a produs între 1952 şi 1964. Apoi literele GT reprezintă o versiune de stradă, pentru călătorii lungi plăcute, pentru că erau şi versiuni focusate spre circuite sportive. Literele SWB înseamnă ampatament scurt, or, modelul 250 venea fie cu ampatament de 2,400 mm, fie cu unul de 2,600 mm. Berlinetta e forma de caroserie, dar în acei ani existau câteva companii de definitivare a caroseriilor şi conta şi cine semna caroseria la final. În cazul acestei maşini, caroseria e semnată de Scaglietti, unul din cele mai respectate nume pentru modelul 250. Iar partea de Competizione din denumire însemna focusarea pentru performanţe de circuit a unei maşini de stradă, iar în cazul acestui model, asta s-a făcut printr-o caroserie făcută din aluminiu, în loc de oţel. Deci, acest Ferrari are caroserie din aluminiu, care l-a şi ajutat să ajungă până azi într-o condiţie excepţională.

Ce mai primesc oamenii pentru o asemenea avere? O maşină care a fost creată în acele timpuri dintr-o pasiune genială pentru design şi perfecţiune, şi totodată o ardoare pentru inginerie a performanţei desăvârşite. Majoritatea modelelor Ferrari 250 din această generaţie împărtăşesc un motor de 3.0 litri, dar nu e unul cu 6 cilindri în linie, cum ar fi normal pentru o asemenea cilindree, ci e un V12! Iar asta înseamnă că cilindreea fiecărui cilindru e de doar 250 cm cubi, în schimb cilindrii sunt mulţi la număr, şi în tandem oferă o performanţă ameţitoare şi un sunet absolut fabulos. De fapt, de aici vine şi numele modelului, de la cei 250 cm cubi ai unui cilindru.

Aşadar, colecţionarii care sunt gata să cheltuie atât de mult pentru o maşină, primesc un motor V12 pur şi simplu genial, care sună de te pune în extaz imediat, şi care are o performanţă aproape incredibilă pentru acei ani, de 283 CP! Atât dezvoltă motorul pe maşina asta, dar întrucât au existat vreo 20 de versiuni ale lui 250, şi puterile au variat niţel de la o ediţie la alta. Dar, să scoţi în 1952, sau în 1960, când e fabricată maşina asta, aproape 300 CP din doar 3.0 litri ai unui motor — era o sarcină ce aproape numai Ferrari reuşea s-o facă!

Şi apoi, starea acestui Ferrari e una pur şi simplu desăvârşită până în cel mai mic detaliu — de la carburatoare la fiecare mic element de interior. A fost restaurată, fireşte, dar restaurarea a fost încredinţată unui atelier renumit pentru experienţa de a lucra cu asemenea modele, pe nume Carrozzeria Zanasi. Deci, nu e suficient să restaurezi bine o asemenea maşină, e absolut necesar s-o dai în mâinile unui atelier cu reputaţie, recunoscut printre colecţionarii unor asemenea maşini.

Şi apoi, istoria maşinii trebuie să fie cunoscută în întregime, fără pete neclare, oricât de tumultoasă ar fi. Şi toţi proprietarii trebuie să fie oameni clari, verificabili, introduşi în catalogul celor de la Ferrari. Primul cumpărător al acestui exemplar, în anul 1960, a fost Dr. Cesare Marchi, fondatorul vizionar al unui grup industrial din Italia. Acesta era într-o perioadă dificilă a sa atunci, şi a vândut-o la doar câteva luni distanţă unui alt italian, din Milano, care a ţinut-o mai bine de zece ani. În anii 70 ea a fost cumpărată de un colecţionar din California şi importată în SUA, acolo mai schimbând câţiva proprietari colecţionari de-al lungul anilor.

La un moment dat, în SUA, a venit şi un moment trist în viaţa acestei maşini, care fusese lăsată să stea fără prea multă pasiune, iar unul din proprietari i-a vândut motorul către un alt Ferrari 250 GT în ediţie Tour de France. Motorul a slujit acolo niţel, după care a fost vândut şi pus sub capota unui alt 250 GT Competizione! Adevărată telenovelă cu motorul ăsta, deci!

Din acei ani, acest Ferrari fără motor a nimerit în mâinile unui american din Atlanta, pe nume Robert Binswanger, până când acesta a restaurat-o prima dată, din 1991 până în 1994, găsind şi el, la rândul lui, un motor de pe un 250 GT Lusso. Maşina a fost vopsită atunci în galben, iar habitaclul a fost tapisat cu piele neagră.

Maşina a fost apoi cumpărată de un colecţionar japonez, apoi de un altul european, mergând pentru a fi expusă la tot soiul de evenimente şi concursuri, până când actualul proprietar a cumpărat-o în 2016 şi s-a apucat s-o restaureze la forma sa originală în 2017. Atât de încăpăţânat a fost acest proprietar să facă asta corect, încât a căutat unde se află motorul original al maşini, l-a găsit şi l-a cumpărat. Astfel, după restaurarea caroseriei şi a motorului, acest Ferrari 250 GT SWB Berinetta şi-a primit înapoi acelaşi motor cu care a ieşit din uzină în 1963, cu acelaşi număr de serie! În mâinile celor mai buni specialişti Ferrari, acest exemplar şi-a recăpătat gloria de altă dată în culoarea originală a exteriorului şi interiorului, iar motorul său livrează aceeaşi 283 CP pe care trebuia să-i poată livra şi-n 1960!

Toată istoria asta cu despărţirea de motor şi reîntregirea cu el după câteva decenii, te-ar face să zici că maşina asta e strânsă din bucăţi, practic, şi ar trebui să fugi de ea, nu să plăteşti vreo 8 sau 10 milioane ca s-o cumperi. Dar în cazul acestei maşini, tocmai asta e parte din povestea ei incredibilă, iar povestea asta a fost certificată ca fiind adevărată de însăşi uzina Ferrari, care i-a eliberat şi un certificat de autenticitate acestui exemplar!

Aşadar, maşina asta a renăscut cu acte în regulă şi practic şi-a început din nou viaţa! Bordul său arată vreo 53,000 km parcurşi, dar cu siguranţă motorul a parcurs mai mult. Însă, fiind restaurat ca nou, asta nici nu mai contează.

În fine, maşina asta acum e din nou o bijuterie, iar partea frumoasă e că este şi o bijuterie care poată fi gustată şi purtată, nu doar privită. Fireşte, fiecare mie de kilometri s-ar putea să-i scadă din valoare sau s-o expună la nişte riscuri pe care n-ai prea vrea să ţi le asumi la valoarea ei. Dar e o maşină genială pur şi simplu, şi măcar o dată în an, tot vei vrea să-ţi alinţi sufletul cu privilegiul ăla absolut special de a urca la volanul ei. Chiar dacă vei alege s-o ţii în sufragerie sau în garajul casei, tot vei urca din când şi-i vei atinge volanul, schimbătorul, pielea de pe planşă şi vei spune „eh, ce opere de artă se făceau cândva!”.

E controversată istoria unei asemenea maşini, fără îndoială, şi nu ştiu dacă mulţi s-au lăsat convinşi că ea-şi merită cei vreo 8 sau 10 milioane de dolari pe ea, sau dimpotrivă, s-au convins că sunt prea abstracte aceste maşini, iar ceea ce primeşte de fapt un asemenea cumpărător e mai mult valoare ascunsă în istorie şi certificate, decât în fierul propriu-zis. Dar oamenii plătesc 60 mii dolari pentru un bitcoin virtual şi multora li se pare normal. Oamenii plăctesc sute de mii sau milioane pe vinuri scumpe, sau pe tablouri despre care tot ar exista mulţi să conteste dacă e artă sau nu. Problema acestei maşini, deci, e că a devenit artă deja, nemaifiind doar o conglomerare de piese mecanice. Iar când ceva ajunge artă, şi preţul e unul mai puţin palpabil, însă totodată arta e una din cele mai de nădejde forme de investiţii.

Aşadar, ne-am făcut cu toţii o impresie mai apropiată, pe baza acestui exemplar cu şasiul numărul 1953GT, despre cum se simte un Ferrari clasic, de colecţie, care valorează o cantitate incredibilă de milioane. Maşinile astea pur şi simplu nu mai expiră niciodată! Cu milioanele date pe ele, îţi cumperi, deci, nemurirea, şi tinereţea nesfârşită, cel puţin în suflet, cel puţin pe patru roţi!