Ce înseamnă metoda fermoarului când două benzi se unesc într-una, cu explicaţii clare din partea poliţiei din Germania

Mulţi dintre cei care ajung să circule vreodată în occident observă un soi de amabilitate nescrisă între şoferi, atunci când două benzi se unesc într-una singură sau când drumul cu prioritate e atât de aglomerat, încât de pe drumul secundar nu se poate ieşi decât prin cedarea celor de pe drumul principal. Această amabilitate ajută enorm de mult la fluidizarea traficului şi a devenit o cutumă esenţială în maniere de trafic, cunoscută ca metoda fermoarului. Acum, poliţia din Germania a vrut să le amintească şoferilor despre bunele practici ale metodei fermoarului, în explicaţii clare şi succinte, menită să-i înveţe până şi pe cei care nu cunoşteau aceste informaţii.

Aşadar, cele mai cunoscute cazuri în care această metodă se aplică sunt cele unde două benzi se unesc într-una singură, indiferent de motive, temporare sau permanente, dar şi acolo unde drumul cu prioritate e aglomerat cu trafic foarte lent sau care stagnează.

Principiul e extrem de simplu. Fiecare şofer de pe drumul cu prioritate, sau de pe banda cu prioritate, cedează unei trecerea unei singure maşini de pe drumul secundar sau de pe banda secundară. Astfel în momentul unirii celor două fluxul de transport va rezulta situaţia în care în fluxul unificat ajunge o maşină de pe drumul principal şi una de pe cel secundar, şi asta se repetă din nou şi nou, de aici şi venind denumirea de fermoar. Această metodă permite în practică fluidizarea uneori aproape fără oprirea totală a maşinilor.

Aşadar, sfaturile poliţiei din Germania sunt simple şi vizează atât şoferii ce au prioritate, cât şi pe cei din fluxul secundar. Cei ce au prioritate ar trebui să lase spaţiu se o maşină în faţa sa în apropierea punctului de unire a fluxurilor de transport, astfel încât în faţă să poată intra uşor o maşină. Cei de pe banda care sfârşeşte, secundară, ar trebui să intre în fluxul principal aproape de finalizarea benzii lor — nici tocmai în ultimul moment, fiind impuşi să frâneze într-o poziţie improprie, nici prea devreme, pentru a destructura cursivitatea procesului. De asemenea, dacă o maşină a intrat deja în faţa unei maşini de pe fluxul principal, e interzis să se forţeze nota pentru a încerca să se intre şi cu a doua maşină de pe fluxul secundar în faţa aceleiaşi maşini de pe fluxul principal. Fireşte, folosirea indicatoarelor de direcţie a obligatorie.

Atunci când traficul mişcă lent, e preferabil ca şoferii de pe ambele sensuri care se unesc să-şi ajusteze vitezele pentru a crea spaţiile necesare şi a face uz de acele spaţii cât mai cursiv, fără accelerări bruşte sau frânări neaşteptate. Cu câte mai predictibil şi fluent decurge totul, cu atât mai rapid se va mişca traficul şi mai mici sunt acele ambuteiaje.

Poliţia din Germania mai atenţionează că acest principiu nu e valabil pe drumuri unde ambele benzi sunt în continuare deschise circulaţiei, cu alte cuvinte, la simpla schimbare a benzii de circulaţie şoferul n-ar trebui să se aştepte ca cineva care circulă pe banda stângă mai repede, de exemplu, să frâneze pentru a-i ceda trecerea, decât dacă doreşte şi are spaţiu pentru asta. Poliţia specifică asta, pentru că-n regulamentul de circulaţie germană metoda fermoarului nu e doar o amabilitate, ci o prevedere cu obligaţie, conform paragrafului 7 din secţiunea a IV-a a regulamentului. Deci, dacă ajungi în Germania această formă de amabilitate e şi impusă de regulament, nu doar o recomandare.

La noi, însă, ar fi minunat ca s-o cunoaştem cât mai mulţi şi s-o folosim cu amabilitate şi respect reciproc în trafic. Fără să avem oameni care abuzează de ea, fără să facem manevre şmechereşti. Pur şi simplu s-o folosim corect, cedându-ne reciproc şi mişcându-ne împreună mai repede.