Istoria a două surori din Moldova, care muncesc de 3 ani şoferiţe de camion în SUA, au propria companie şi au deschis şi un restaurant

18 Octombrie 2021, 20:14
Redacţia PiataAuto.md
Istoria asta este pe cât de incredibilă, pe atât de admirabilă, spărgând toate stereotipurile prin curaj şi muncă. Două fete din Moldova, două surori, Marina şi Axenia Cobzac, au plecat din Moldova din lipsă de oportunităţi, iar azi, la doar câţiva ani distanţă, au propria lor companie de transport în SUA, cu o flotă de camioane, iar de curând au deschis şi un restaurant în Las Vegas! Noi am vorbit direct cu Marina Cobzac, pentru a-i afla istoria din prima sursă, după ce am observat un reportaj despre ele, făcut de televiziunea americană Fox5.
Marina ne-a povestită că anul 2012 a fost cel decisiv pentru ea şi sora ei, când, convinse că pot mai multe, cu decis că vor ajunge să plece în SUA. Se autocaracterizează drept fete simple şi muncitoare, au ambele studii superioare absolvite, dar în Moldova pur şi simplu n-au reuşit să vadă oportunităţile de a-şi realiza visurile. Totul părea prea complicat, ne spune Marina.

Aşadar, în 2012 Axenia s-a mutat în SUA, iar 4 ani mai târziu a urmat-o şi Marina. Au început prin a lucra în vânzări, inclusiv în utilaje de bucătărie, dar şi-au dorit mai mult. Atunci s-au tot gândit la oportunităţile pe care ţi le oferă în SUA munca de şofer de camion, călătorind, dar totodată, dacă eşti muncitor, ai şanse să faci mai mulţi bani.
În toamna anului 2018, Marina a plecat în Chicago pentru a lua lecţii practice de condus al camionului. După două săptămâni Marina se angajase ca şofer de camion şi venit după Axenia, cele două surori pornindu-se să cutreiere America şi să muncească totodată. „Am avut momente plăcute, am văzut o parte din America, dar cel mai important, am conştientizat că în SUA totul a altfel — munca îţi este recunoscută, iar dacă munceşti mult, realizezi multe, şi la scurt timp se văd roadele.
Cele două surori au decis deja în anul 2019 să-şi cumpere propriul camion, şi totodată să-şi deschidă propria companie de camioane, pe care au numit-o Power Express Inc. Aşa au început să fie propriile şefe şi angajate şi să muncească intens cu camionul lor, un Volvo VNL 670, care avea 2 dormitoare. Marina îşi aminteşte că i-a plăcut foarte mult acel camion — se conducea plăcut, era confortabil şi liniştit la drum, iar dacă textura drumului nu era foarte bună, camionul înghiţea tot şi îţi oferea confort. Interiorul era încăpător, avea frigider, cuptor cu microunde, televizor, masă şi două paturi, unul deasupra altuia. Anume aşa au muncit şi călătorit cele două fete din Moldova în primul an, pe cele mai diverse condiţii meteo, câştigându-şi pâinea cinstit, susţinându-se una pe cealaltă şi având curajul să facă o muncă în care, chiar şi în SUA, domină bărbaţii.
Foto: aşa arăta casa şi oficiul pe roţi al companiei celor două fete, de la bordul camionului lor Volvo

Au avut parte în primele luni şi de situaţii atipice în SUA, ori, nu prea vezi nici în SUA fete tinere conducând camioane, iar făcând echipă împreună — nici atât. La un moment dat, într-o parcare de TIR-uri, a venit poliţia suspectând că prezenţa lor în parcarea de camioane ar avea cu totul alt scop. Au trebuit să-i explice poliţistului că ele sunt şoferiţe şi proprietare de camion, de fapt, şi munca lor e cu totul alta, mult mai demnă. Poliţistul şi-a cerut scuze de nenumărate ori după aia, admirându-le curajul.
Foto: Condiţiile meteo pe care au trebuit să le înfrunte cele două fete la bordul camionului lor au fost dintre cele mai diverse

Muncind atât de intens în SUA, timp de doi ani flota companiei lor a crescut de la 1 camion la 4 camioane şi 3 şoferi angajaţi, un camion fiind în continuare condus de ele. Trăiesc în Las Vegas, Nevada, acolo e şi sediul companiei lor, şi acolo e şi oraşul de unde a început viaţa lor în SUA.

Toate cele 4 camioane din flota companiei sunt Volvo, toate de model VNL, cu diferiţi indici de cabină, 730 sau 670. Pentru anul 2022 planifică să mai achiziţioneze câteva unităţi, care vor fi Volvo 760, cea mai mare şi mai dorită versiune a acestui camion. Marina spune că probabil vor rămâne fidele mărcii Volvo, pentru că le place foarte mult şi la confort, şi la fiabilitate, şi la costuri decente de întreţinere.
Cele două surori spun că munca de şofer de camion, dat totodată de administratori ai unei companii de transport e dificilă şi presupune foarte multă responsabilitate. Dar ele nu fug de responsabilităţi, iar de muncă dificilă — nici atât.
Iar acum, de curând, cele două surori au trecut la următorul pas, lansând un restaurant în Las Vegas, numit Dough House. Inaugurarea va avea loc chiar peste mai puţin de două săptămâni, la 4 noiembrie, iar specificul restaurantului e bucătăria mediteraneană. Restaurantul se află în zona Spring Valley a oraşului, în locaţia în care au fost anterior două alte restaurante renumite din oraş, Mama Leonie şi Go Vegan Cafe, ultimul închizându-se în context pandemic. Pentru a asigura succesul noului lor restaurant, cele două moldovence au angajat-o pe Carla Pellegrino în rol de chef, cu o carieră admirabilă în locaţii din Las Vegas, Miami şi California, iar acum Carla va reveni în Las Vegas pentru a conduce bucătăria restaurantului fondat de cele două surori moldovence.
De aici încolo planurile celor două surori din Moldova sunt ca Mariana să se focuseze spre creşterea companiei de camioane, iar Axenia să crească restaurantul. În final, cele două surori ne-au spus sincer că au realizat că „SUA e ţara în care ne-am dori să progresăm şi să atingem succese mari.”. Şi indiferent ce idei noi vor implementa mai departe în calea spre succes, vor rămâne nedespărţite împreună, pentru că se au, la drept vorbind, doar una pe cealaltă acolo. „Ne mândrim că ne avem una pe cealaltă aici, împreună realizăm lucruri frumoase, deoarece ambele suntem dornice de muncă şi nimic nu ne opreşte din cale, iar pentru asta ne apreciem reciproc şi ne susţinem mereu.”
Noi nu putem decât să transmitem doar admiraţia pentru aceste două surori din Moldova, pentru curajul lor debordant, pentru dârzenia de a munci aşa cum puţini în lumea asta o fac, pentru legătura lor strânsă, care le uneşte, şi pentru ceea ce au reuşit deja să facă şi vor face cu siguranţă în continuare!
2
24,803
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!