Istoria neştiută a motocicletei Tula din URSS, care a pornit de idei progresiste şi a ajuns un model neînţeles

Despre motociclete Ural sau Dnepr MT ştim aproape toţi cei de prin părţile noastre, dar la auzul motocicletei Tula mulţi se vor întreba ce mai e şi asta. Probabil nici marca Tula nu va spune prea multe. Dar tocmai de asta istoria acestei motociclete deocheate e atât de interesantă şi unică.

Marca Tula poate fi necunoscută în zona motocicletelor, dar dacă-ţi mai aminteşti, prin fosta URSS circula aşa un tip de transport, numit motoroller. Era un singur model, şi toţi îl porecleau „Muravei”, ceea ce însemna furnicarul. Era gândit să fie e metodă ieftină de a căra greutăţi prin sate. Ei bine, acel motoroller era oficial de marcă Tula, fiind asamblat de uzina de tehnică militară şi motociclete din oraşul siberian Tula. Posibil că nici unul dintre noi n-a văzut niciodată vreo motocicletă cu două roţi derivată din acel motoroller, dar se zice că exista şi semăna cu Vespa niţel.

Ei bine, dar uzina a vrut să creeze şi motociclete mai serioase, nu doar din cele pe care să le cumperi de nevoie. Aşa a ajuns să fie creată singura motocicletă Tula, care avea numere TMZ-5 şi încă trei cifre care însemnau ediţia de împrospătare, ca la softuri. Inginerii Tula au pornit de la idei progresiste, de a crea o motocicletă deosebită, de offroad!

Au conceput-o cu roţi mici şi late, şi un design pe care circulai foarte aproape de pământ, ca să ai mai mult control asupra ei. De fapt, designul a fost încredinţat unui birou de artişti creativi din Sankt Petersburg, un soi de Bertone sau Pininfarina al URSS-ului din acele timpuri. Motocicleta nu avea parbriz nici măcar opţional, iar unele componente au mici au fost preluate şi le alte modele conaţionale.

Era în mod oficial prima motocicletă din URSS care fusese concepută pentru offroad. Era şi prima în care fusese integrat un demaror electric, ca să ai confortul modern de a o porni de la cheie! Iar partea cea mai incredibilă e că inginerii integraseră acest motor electric între motor şi cutie, dându-i şi rol de volantă, după principiul cum se întâmplă azi la sistemele hibride şi mild-hibride! Iar asta se întâmpla în anul 1984, pe o motocicletă spartană de offroad!

Inginerii aveau iniţial şi ideea de pune un motor mai puternic pe noua motocicleta, dar entuziasmul lor le-a fost repede tăiat şi au ajuns să folosească tot motorul de pe Muravei. Era un motor de un singur cilindru, de 200 cm cubi, în doi timp, care dezvolta 12.5 CP. Avea însă răcire forţată cu aer.

Inginerii au tot testat-o şi au produs primele 100 de exemplare pre-producţie în 1984, apoi a început şi producţia în masă. Uzina şi-ar fi dorit ca noul model să fie cumpărat de tinerii dornici de motorsport şi aventuri moderne, or, în anii 80 industria auto în URSS avea deja creaţii interesante care entuziasmau tinerii. Însă primii cumpărători au înţeles foarte repede că motocicleta avea mari scăpări în proiectare, care făceau exploatarea ei o mare bătaie de cap.

În primul rând, ea era prea grea pentru offroad, cântărind 155 kg. În al doilea rând, avea două rezervoare de combustibil unite între ele, după principiul lui UAZ Buhanka, dar în practică asta însemna că în permanentă te pomeneai fără benzină într-unul din ele.

În al treilea rând, motorul era slab pentru greutatea ei şi, deşi vitezometrul fusese proiectat pentru a avea indicatoare de 140 km/h, motocicleta abia de atingea 85 km/h.

Totuşi, cei care aveau răbdare cu el constatau că acesta se descurca bine în offroad, chiar şi în condiţii foarte dificile. Aripile foarte înalte făceau ca spaţiul dintre ele şi roţi să nu se umple cu noroi. A fost îndrăgit de cei din localităţile rurale, iar mai apoi şi de pescari şi vânători. Iar unii tineri mai rebeli au descoperit că puteau face mai uşor scamatorii cu el, datorită înălţimii mici. Aşa a ajuns modelul să fie îndrăgit, în ciuda reputaţiei controversate.

Modelul a mai primit şi o actualizare tehnică în anul 1990, când devenise cu adevărat mai bun, dar vâltoarea anilor 90 i-a adus rapid un declin şi a fost produs doar până în anul 1996, după care a plecat cu totul în istorie şi a fost relativ repede dat uitării. Ultimele versiuni, apropo, cântăreau deja mai puţin, erau un pic mai puternice şi cu siguranţă ar fi avut şansa de a se perfecţiona în ceva şi mai bun cu o nouă generaţie, care aşa şi n-a mai apărut niciodată. Astfel, motocicleta Tula a rămas una din cele mai deocheate şi neştiute din fosta URSS, iar mai apoi din Rusia, dar despre care şi azi e interesant să-i afli istoria specială şi picanteriile sale inginereşti!