Legenda care a parcurs doar câte o mie de mile pe an: un superb Lexus LS 400, scos la licitaţie în SUA, iar preţul e infim

22 Octombrie 2021, 20:51
Ilie Toma
Despre maşina asta circulă legende întemeiate că ar fi una din cele mai genial proiectate, una din cele mai durabile în timp şi una din cele mai plăcute şi confortabile din câte au existat vreodată în lume, vreodată. Lexus LS 400 e acea maşină care le-a ieşit niponilor genială din prima, pentru că au muncit la ea aşa cum nimeni nu mai face azi, şi pentru că au avut o concurenţă enormă de bătut cu ea, sub forma lui Mercedes-Benz S-Class W126 şi apoi W140, şi a lui BMW Seria 7. Iar când a venit momentul generaţiei următoare, maşina era încă atât de bune, încât s-au făcut doar perfecţionări, pentru a desăvârşi şi mai mult deja legendarul Lexus LS 400. Aproape toate exemplarele de Lexus LS 400 produse în acei ani sunt încă exploatate şi azi, şi au sute de mii de mile. Există chiar şi istorii documentate cu peste 1 milion de mile, deci 1.6 milioane de km parcurşi! Prin urmare, să descoperi azi un Lexus LS 400 cu doar 26 mii mile pe odometru e un noroc aproape incredibil!
Un alt motiv pentru care maşina asta e atât de iubită e motorul său V8 de 4.0 litri, cu numele de cod 1UZ-FE. E unul din cele mai echilibrate motoare construite vreodată, unul din cele mai plăcute şi mai rezistente. Poţi să nu fii nici un pic fan al maşinilor japoneze, dar motorul ăsta oricum te va cuceri. Dacă ar fi să facem un top 10 al celor mai bune motoare produse vreodată în istorie, acest propulsor cu siguranţă s-ar regăsi acolo!
Aşadar, maşina despre care vorbim azi a fost scoasă de curând la vânzare în SUA, printr-o licitaţie online la care, în principiu, poate participa oricine. E fabricată în anul 1995, iar asta înseamnă că face parte din generaţia a 2-a, care se distinge vizual doar prin mici detalii, însă a fost perfecţionată şi mai mult la nivel tehnic, aşa cum spuneam. Are sub capotă versiunea de 260 CP a motorului V8, cu care maşina atingea viteza de 60 mile sau 96 km/h cam în 7 secunde.
În anul 1995, maşina asta nouă pornea de la un preţ de 51,680 dolari SUA, dar exemplarul ăsta are factură de 60,483 dolari SUA. A fost cumpărat în statul Washington atunci de proprietara sa, Barbara Parsloe, şi tot ea a fost cea care a deţinut acest Lexus până în 2021, când l-a vândut companiei intermediare, care l-a şi scos acum la licitaţie. Deci, femeia a adorat şi alintat maşina asta vreme de 26 de ani, parcurgând doar 26,453 mile până azi, cam câte o mie de mile pe an! Parcursul de azi al acestui Lexus ar fi echivalent cu circa 42,572 km!
Acest Lexus arată pur şi simplu în stare de nou, aşa cum e aproape şi firesc să arate cel mai genial model, proiectat să reziste milioane de kilometri, atunci când cu el s-a mers doar câte 1,600 km pe an. Maşina are doar mici urme pe bare de protecţie şi în zona mânerelor. În rest, e o bijuterie absolută.
Habitaclul pare atât de nou, încât ai impresia că maşina asta încă stă expusă în showroom şi-şi aşteaptă primul cumpărător. Dacă vrei să-ţi imaginezi cum se simţea în anul 1995 un cumpărător al unui Lexus LS 400 nou, poţi privi interiorul acesta, pentru a avea o imaginaţie mai bună.
Şi, fireşte, motorul genial 1UZ-FE e la fel de impecabil. E de prisos să mai spune că e în stare perfectă, iar micile probleme pe care maşina le-a avut în cei 26 de ani au fost întotdeauna înlăturate rapid, fapt certificat de dosarul de invoice-uri.
Şi pentru că maşina asta se vinde în SUA, ea are şi istoricul Carfax curat, iar parcursul său şi istoria de până acum poate fi uşor verificată. Într-un cuvânt, e o bijuterie cu acte în regulă, iar dincolo de acte, pentru cei pasionaţi de maşini nipone, de Lexus şi de acest model legendar, ea e pur şi simplu o descoperire fantastică, un exemplar poate chiar unic cu asemenea parcurs infim!
Cât costă? Mult mai puţin decât am fi aşteptat pentru o asemenea legendă. E scoasă la o licitaţie online, care decurge chiar şi la ora publicării acestui articol, iar miza cea mai mare de până acum e de doar 14,000 dolari! Adică doar circa vreo 12,050 euro, pentru un Lexus LS 400 cu nici 43,000 km parcurşi în istoria sa!
0
3,933
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!