Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

O şoferiţă de 61 de ani din Germania a rămas blocată pe o autostradă aflată în reparaţie din cauza inundaţiilor, fiind găsită întâmplător de poliţie

14 Octombrie 2021 - 15:47
Redacţia PiataAuto.md
Un caz cu totul neobişnuit e raportat de poliţia din Germania, care s-ar fi putut sfârşit tragic, din cauza unei succesiuni de întâmplări banale, iar protagonista a fost salvată doar printr-o pură întâmplare că poliţia trecea pe alături.
Poză simbol

După inundaţiile masive de astă vară din Germania, mai multe segmente de autostrăzi se află în reparaţii şi sunt închise, inclusiv autostrada A1 de lângă Erftstadt-Blessem. O şoferiţă de 61 de ani, însă, îşi conducea marţi seara automobilul său, ghidându-se de un sistem de navigare. Acel sistem îi arăta că poate merge mai departe de A1, însă autostrada era închisă în acel segment, existând o mulţime de indicatoare şi atenţionări, ba chiar şi bariere temporare, puse la locul unde înaintarea era interzisă. Totuşi, femeia a ignorat toate indicatoarele şi a ocolit barierele, circulând mai departe pe autostrada închisă şi pustie.

La un moment dat, însă, maşina femeii a lovit din plin nişte saci de nisip, care erau puşi pe carosabil, de rând cu alte materiale de construcţii. Automobilul a fost deteriorat masiv, iar femeia s-a pomenit grav rănită în interior. Din nefericire, însă, femeia de 61 de nu avea un telefon mobil la ea, aşa că nu a putut să apeleze la urgenţă. Rănită şi blocată pe o autostradă închisă pustie, pe timp de noapte, femeia a rămas să stea în maşină câteva ore, până când un echipaj de poliţie ce trecea din întâmplare prin preajmă a observat maşina avariată. Poliţiştii au venit la locul accidentului şi au găsit-o pe femeie încă în viaţă, solicitând urgenţa, care a transportat-o la spital şi i-a salvat viaţa.
Poză simbol

Prin urmare, dacă femeia n-ar fi ascultat GPS-ul, ci indicatoarele rutiere, n-ar fi ajuns în asemenea situaţie. La fel, dacă n-ar fi ocolit barierele evidente, intrând pe o autostradă închisă, tot nu ajungea la un asemenea deznodământ, iar lipsa unui telefon mobil a perpetuat şi mai mult gravitatea celor întâmplate, or, dacă poliţiştii nu treceau pe acolo, sunt toate şansele că femeia nu ar fi supravieţuit până dimineaţă, până când muncitorii ar fi venit din nou să lucreze la reparaţia autostrăzii.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter