Suedez, indestructibil şi cu un design legendar: un Volvo 740 GL în condiţie superbă, scos la vânzare în Germania la preţ infim

23 Octombrie 2021, 21:02
Ilie Toma
Modelul ăsta de Volvo a marcat identitatea mărci suedeze pentru vreo 20 de ani după apariţia sa, ba poate chiar mai mult. Când spuneai Volvo, vedeai un 740 sau 760, pentru că el devenise însăşi definiţia a ceea ce înseamnă Volvo. Iar pentru noi, cei din Europa de Est, care nu prea văzusem pe drumuri modelele anterioare la fel de formidabile ale mărcii Volvo, acest model a fost şi cel care a formulat o identitate mai completă a mărcii suedeze prin anii 90. N-ar fi greşit să spunem că designul şi formele lui vor fi la fel de familiare pentru mulţi dintre noi, precum e BMW Seria 5 E34 sau Mercedes-Benz W124 în cazul celor două mărci germane.
Şi fiind un Volvo proiectat în anii 80, modelul ăsta mai avea acele atribute obligatorii de a fi extraordinar de bun la siguranţă şi extraordinar de fiabil şi durabil în timp. Maşinile astea nu ştiau ce înseamnă reparaţie la motor mai devreme de 500 mii km, iar cu mentenanţa corectă puteai merge uşor peste 1 milion de kilometri. Cei mai încăpăţânaţi făceau şi mai mult. Maşina era una extraordinar de confortabilă, suspensia absorbind toate denivelările, şi avea o ţinută graţioasă, accentuată de greutatea sa, care deriva din metalul gros al caroseriei, zincat şi prelucrat aşa încât să nu ruginească nici în frigurile scandinave.
Modelul ăsta a fost lansat în formă de 760 în anul 1982, care era un model ce trebuia să înlocuiască Seria 200 anterioară, dar aducea mult mai mult lux. Şi întrucât şi Seria 200 era populară, şi atrăgea clienţi mai practici, iar 760 îi atrăgea pe cei ce doreau mai mult lux şi aspect mai modern, cele două modele au continuat să se producă în paralel mulţi ani la rând. Iar în 1984, după 760, a apărut şi versiunea 740, care avea un spirit ceva mai practic, fără lux opulent la bord, dar cu aceeaşi inginerie excelentă şi consistenţă.
Maşina despre care vorbim noi azi e una fabricată în 1986 şi vândută iniţial în Suedia, acasă la Volvo. Are sub capotă renumitul motor Volvo din seria B23, de 2.3 litri, renumit pentru fiabilitatea de care vorbeam mai sus. Aici el e într-o ipostază de 114 CP şi 192 Nm, cu două valve per cilindru şi în formă aspirată natural. Nu e cea mai rapidă versiune a acestui model, dar, fiind o ipostază oarecum relaxată, acesta era şi mai durabil în timp. Iar 192 Nm de cuplu, totuşi, se simţeau suficienţi pentru călătorii lipsite de stres chiar şi la viteze de autostrăzi.
Suedezul care a cumpărat maşina nouă a ales-o în dotare GL, cu aer condiţionat, sistem audio, lacăt centralizat, scaune încălzite şi geamuri de un ton ceva mai închis. Şi-a adorat maşina într-un asemenea mod, încât ea a ajuns să reziste 35 de ani într-o stare de aproape nouă!
E valabil în aspectul exterior al maşinii. E valabil în fiecare mic detaliu al caroseriei, de la micile detalii ale grilei faţă, ale conturului cromat, ale ştergătoarelor de geamuri de pe faruri! Bara de protecţie, elementul de sub ea, capacele roţilor — toate sunt azi într-o stare încât ai impresia că acest Volvo abia a ieşit din uzina suedeză.
Dacă deschizi capota, doar prin micile spaţii mai observi uşoară adunătură de praf. În rest, totul luceşte a prospeţime vie. Da vie, pentru că nu vorbim de o maşină care ar fi stat undeva. Cu acest Volvo s-a mers periodic, maşina a fost întotdeauna în mişcare, în stare excelentă. Nu s-a mers foarte mult, dar nici n-a fost pusă uitată în vreun garaj.
Are azi pe bord 137,500 km originali, documentaţi ca la carte. Pentru durata programată de viaţă a acestui model, asta e ca şi cum ea abia ar fi ajuns la pubertate şi mai are toată viaţa înainte!
Iar când deschidem uşa, dăm de o surpriză la fel de magnifică precum exteriorul. Un habitaclu extraordinar, ce combină partea superioară neagră a planşei de bord cu un soi de roşu stins ca vinul de Bordeaux, de velur. O nuanţă pe care n-o mai găseşti azi în maşini, dar care certifică generozitatea primului cumpărător de a alege ceva cu totul special, fără a se zgârci la buget!
Iar interiorul ăsta s-a păstrat până azi într-o stare pur şi simplu formidabilă! Excepţională chiar! E clar, acest Volvo e unul din acele exemplare care te va face să nu dormi noapte, te va cuceri şi vei vrea să-l ai în garajul tău, chiar dacă ar fi prima maşină clasică pe care o cumperi. Sincer, n-am văzut până acum un Volvo 740 într-o stare mai bună decât atât. Dacă vânzătorul ar fi zis că maşina asta are doar 3,000 km parcurşi, văzându-i starea am fi putut crede cu toţii.
E de prisos să mai spui orice. Dacă ţi-a plăcut vreodată orice model Volvo, dacă poate ai avut vreo jucărie cândva cu acest model, fiind copil, dacă poate ai călătorit în ea, pe bancheta spate, fiind copil, dacă ai o minimă admiraţie pentru Volvo sau pur şi simplu pentru maşinile cu adevărat bune din istorie, acest Volvo 740 GL te cucereşte ireversibil. Şi ştii, la cât de fascinant e, aproape că nu ne vine a crede nici nouă cât costă! E neverosimil de puţin. Se vinde în Germania acum, şi are un preţ final de 8,850 euro. Da! Doar atât! Gata! Alte cuvinte sunt în plus la maşina asta.
1
4,475
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!