Un copil, salvat de scaunul special într-un accident frontal cu un camion din nordul Moldovei

7 Octombrie 2021, 17:01
Redacţia PiataAuto.md
De nenumărate ori auzim cât de necesar e ca micuţii pasageri de la bordul unei maşini să fie transportaţi doar în scaune speciale, cu centuri cuplate. Unii încă mai ignoră aceste cerinţe imperative, dar într-un accident de azi dimineaţă din nordul Moldovei, un asemenea scaun a salvat viaţa unui copil de doar 3 anişori.
Micuţul călătorea la bordul unui Hyundai cu părinţii săi, la volan fiind tatăl său. În apropierea satului Flămânzeni din raionul Sângerei, în jurul orei 07:30, şoferul din Hyundai, din motive încă neclare, şi-a pierdut controlul traiectoriei şi a ieşit uşor pe contrasens, unde a lovit cu colţul stânga un camion Mercedes Atego. În urma impactului frontal, Hyundai-ul a ajuns să fie proiectat într-un şanţ de pe marginea drumului, având un impact şi cu acoperişul şi partea sa stângă.
Poliţia încă cercetează motivele şi scenariul exact al accidentului, dar e clar că într-un asemenea impact, un copil de doar 3 ani care n-ar fi fost cuplat ar fi fost pur şi simplu proiectat prin parbriz, cu consecinţe foarte probabil tragice. În Hyundai, însă, a existat un scaun de copil, care a salvat micuţul. Toţi 3 membri ai familiei de la bordul lui Hyundai au avut nevoie de îngrijiri medicale, şi au fost preluaţi de medicii de pe ambulanţă, dar toţi au supravieţuit. Şi e poate dovada cea mai elocventă a necesităţii transportării copiilor mici doar în scaune speciale, fixate corect.
1
11,130
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!