(VIDEO) Acesta camionul de pompieri care poate împinge maşini parcate neregulamentar şi înaintează în orice condiţii

4 Octombrie 2021, 16:52
Redacţia PiataAuto.md
Acesta e probabil cel mai neînfricat camion de pompieri, pe care şi l-ar dori aproape orice detaşament sau echipă de luptători cu incendiile. Îi spune Big Dog 4x4, e creat în SUA, şi e gândit să înainteze în orice ce condiţii, împingând şi maşini parcate neregulamentar în calea sa, dacă e prin oraş, dar şi înaintând în cele mai dificile condiţii de teren în afara oraşului.
Destinaţia oficială primară a acestui camion e lupta cu incendiile de vegetaţie, în special în păduri şi câmpuri, or şi în SUA aceste tipuri de incendii sunt tot mai răspândite. Compania care îl produce e Howe & Howe în parteneriat cu Textron Systems, prima fiind specializată în tot soiul de echipamente speciale, inclusiv cu scop militar. Iar parametrii tehnici ai acestui camion de pompieri sunt cu adevărat impresionanţi.
Camionul e construit pe un cadru dur şi dispune de tracţiune integrală pe toate cele 4 roţi, care sunt încălţate în anvelope speciale. Camionul are toate diferenţialele blocabile mecanic, pentru a putea face celor mai dure condiţii, iar pe lângă asta dispune şi de troliu. Motorul e un turbodiesel american, de origina Cummins, de 330 CP şi 1,356 Nm.
Toată partea inferioară a maşinii e protejată de scuturi de oţel ranforsat, pentru ca să nu existe riscul deteriorării vreunui component la trecerea peste pietre şi zone dificile. În faţă e montată o bară dură, fixată de însăşi cadrul maşinii, prevăzută pentru a putea împinge obstacolele, ceea ce-i oferă capacitatea de a împinge şi maşinile care-i blochează accesul camionul de pompieri, cum spuneam mai sus.
Camionul are un rezervor de aproape 5.7 tone de apă, plus alţi 115 litri de soluţie generatoare de spumă. Există o pompă Kubota, care asigură presiunea necesară în furtunuri, pompa fiind una diesel, cu o putere de 48 CP. Camionul e prevăzut în mod normal pentru a putea lua la bord până la 5 pompieri — 2 în faţă şi 3 în spate, în spate ei beneficiind de locuri separate, cu protecţie laterală.
Vezi mai jos un scurt video cu acest camion de pompieri în acţiune.
0
4,255
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!