(VIDEO) Cum arată apartamentele cu design Porsche, care au ascensor pentru maşini şi garaj la etaj

8 Octombrie 2021, 16:39
Redacţia PiataAuto.md
Porsche are o divizie de design care creează uneori nişte lucruri cu totul fantastice, dar regula de aur e ca acele creaţii să fie cumva compatibile cu filosofia Porsche şi să le facă din ochi proprietarilor de Porsche. Iar asta înseamnă că de multe ori acea divizie ajunge să creeze lucruri grandioase şi exclusiviste, concepute într-un mod tot extravagant. Iar una din cele mai extravagante creaţii semnate de Porsche Design a fost un zgârâie-nori de apartamente, construit pe malul oceanului, în Miami, SUA.
Cei de la Porsche au făcut un parteneriat cu un dezvoltator imobiliar din SUA, iar edificiul a fost finalizat în 2017. Are 60 de etaje şi, pentru că a fost gândit să le fie pe placul proprietarilor de Porsche şi să fie unic, creatorii său s-au gândit că ar fi frumos ca locatarii de aici să-şi poată vedea maşinile lor din sufragerie, printr-un perete transparent de sticlă ce separă garajul de sufrageria propriu-zisă. Toate bune, dar cum faci asta la etajul 32, sau 59 al blocului? Să le urci odată, cu macaraua? Nu, că sunt Porsche-uri, şi mai trebuie conduse din când în când, nu ţinute doar ca piese de mobilier! Aşa că cei de la Porsche au inventat şi patentat un sistem unic de ascensoare, care îţi permite ţie, ca locatar, să intri cu maşina în bloc şi să urci cu tot cu ea la etaj, la apartamentul tău. Te ridică ascensorul, are el grijă de toate, inclusiv să te recunoască după numerele de înmatriculare.
Când ajungi sus, intri direct în garajul tău. Cele mai mici apartamente ar avea garaj de doar două locuri, cel mai mari au 4 sau chiar mai multe. Aşa că îţi parchezi maşina în garaj şi intri în apartament. Frumos, nu-i aşa? E frumos şi unic, bineînţeles, dar şi preţul era unul pe măsură.
Edificiul are 132 apartamente, iar cele mai mici dintre ele au o suprafaţă de 290 metri pătraţi. Preţul unui apartament atunci, în anul 2017, varia de la 4 milioane de dolari până la... 32.5 milioane dolari pentru penthouse. Astăzi aceste apartamente valorează mult mai mult, deşi sunt rar tranzacţionate. S-a întâmplat, deci, ca şi la maşinile Porsche — acestea cresc în valoare în timp. Şi asta pentru că apartamentele din acest bloc s-au dovedit a fi cu adevărat excelent de bine gândite, extraordinar de bine construite, şi au devenit un simbol de statut unic în lume, or, nu mai există nicăieri un alt asemenea zgârâie-nori construit de Porsche, cu lifturi pentru maşini şi cu garaje la etaj!
Vezi mai jos un video de explorare a acestui bloc şi a unui apartament de la etajul 38, făcut de un youtuber din Rusia. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
0
1,494
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!