(VIDEO) Două exemplare Lada 2108, cu parcurs infim la bord, descoperite în Rusia şi conduse

22 Octombrie 2021, 19:21
Redacţia PiataAuto.md
Despre Lada 2108 noi am mai vorbit de mai multe ori în ultimul an şi spuneam că acesta e unul din modelele VAZ care inspiră cel mai mult respect ca şi progres ingineresc, ca şi actualitate la timpul apariţiei sale. Spuneam chiar într-un articol detailat cum cei de la Porsche Engineering au fost contractaţi pentru a-i ajuta pe cei de la VAZ să dezvolte acest motor la partea de motor, suspensie şi design interior, cam în aceeaşi manieră cum fuseseră contractaţi mai târziu de Mercedes-Benz să dezvolte motorului lui W124 E500 şi de către Audi să dezvolte Audi RS2! Da, într-atât de specială e istoria lui Lada 2108!
Ei bine, toată această istorie poate fi simţită într-o formă excepţional de bine conservată în două exemplare de Lada 2108 din video-ul de mai jos. Acestea au fost conservate până azi cu mai puţin de 1,000 km la bord fiecare! Şi au fost conservate corect, astfel încât azi nu sunt doar mostre de a fi admirate şi atât. Au putut fi şi conduse de autorul video-ului! Şi ambele maşini relevă detalii frumoase, excepţionale. Una din ele e dintre primele fabricate, când uzina nu putea produce toate componentele de una singură şi apelase la tot soiul de furnizori occidentali. Alta e mai perfecţionată, fiind asamblată mai târziu. Sunt pe alocuri imperfecte, mai ales prima, dar poartă în ele amprenta conservată a unei istorii frumoase, din timpurile când Lada chiar avusese un apogeu ingineresc şi ambiţia de a gândi global, stabilind relaţii globale cu producătorii.
Vezi aceste două bijuterii în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
0
1,550
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!