(VIDEO) Maşini clasice cu bun gust în Chişinău: a fost publicat filmul de la Distinguished Gentleman Drive

6 Octombrie 2021, 17:32
Redacţia PiataAuto.md
Săptămâna trecută vă informam despre faptul că la Chişinău, de rând cu alte 146 de oraşe din întreaga lume, a avut loc primul eveniment Distinguished Gentleman’s Drive şi vă promiteam că atunci când echipa de producţie video va scoate din cuptor filmul evenimentului, vom reveni neapărat cu aceste imagini în mişcare.
Ei bine, iată că filmul a publicat şi e numai bun de savurat în două minute de atmosferă a ceea ce a însemnat evenimentul din Chişinău. De fapt, filosofia lui poate fi rezumată foarte simplu: maşini clasice, dar neapărat cu bun gust. Poate prea sofisticat pentru unii acest bun gust, dar perfect firesc pentru alţii — toate părerile au dreptul la viaţă. Cert e că foarte multe evenimente dedicate maşinilor clasice, din întreaga lume, vin inevitabil la pachet cu o ţinută de bon-ton. Şi partea adevărată e că ţinuta asta nu ţine întotdeauna numai de haine, ci mai degrabă de acea atitudine că ai de-a face cu o maşină specială, iar condusul ei sau expunerea ei pentru public, e inevitabil o experienţă specială, distinsă dacă vrei, ea fiind cea care te alimentează cu entuziasm. Cam asta spune filosofia acestui eveniment.
Şi ştii, partea cu adevărat frumoasă e că filosofia asta a fost prezentă în Chişinău, la fel ca-n multe alte părţi ale lumii, iar Moldova, având atât de puţine evenimente dedicate maşinilor clasice — poate 5-6 pe an — a reuşit să fie printre ţările care au adoptat acest eveniment de la prima sa ediţie. Din păcate, România, spre exemplu, nu a fost în lista acestor ţări, evenimentul din Bucureşti fiind anulat. Însă au fost atât de multe oraşe şi ţări în care s-a simţit aceeaşi pasiune pentru frumos, ca şi în Moldova! Avem chiar o mulţime de imagini din cele mai neaşteptate locuri, aşa că am putea reveni ulterior cu câteva exemple dintre cele mai curioase, unde au avut loc evenimente similare în aceeaşi zi!
Dar până atunci, te invităm să vezi video-ul de mai jos, filmat în Chişinău şi pe traseele din Moldova şi să ne spui ce părere ai de eveniment, de filosofia lui, sau de maşinile pe care le vezi prin imagini că au participat în Moldova.
0
731
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!