(VIDEO) Un camion modern Volvo FH 540 e pus să tracteze două remorci în loc de una şi să iasă prin denivelări de pe feribot în Brazilia

29 Octombrie 2021, 14:44
Redacţia PiataAuto.md
Ieri dimineaţă vorbeam despre un camion Scania, căzut în mare de pe un feribot din Danemarca, pentru că şoferul său a uitat să tragă frâna de mână şi a mers să-şi bea cafeaua. Dar azi avem un exemplul la polul opus, când nici feribotul n-are cafenea, nici rampa de ieşire de pe el nu e tocmai civilizată, iar şoferul, deşi are norocul să conducă un camion bun, e pus să tragă două remorci în loc de una, într-un soi de tren cu greutate totală mult prea mare, şi-n acelaşi timp trebuie să iasă cu cele două remorci din fundătura unde se află rampa de pe feribot.
Totul pare împotriva a ceea ce ar fi firesc să facă un asemenea camion modern şi frumos — un Volvo FH 540. Dar camionul se află în Brazilia, o ţară în care restricţiile de tonaj sunt mai puţin implementate, iar şoferii de camioane au mai puţine spaţii de manevre pentru a refuza asemenea transporturi. Trebuie şi atât. Trebuie chiar şi în asemenea condiţii dure, te vei descurca.
Cam asta face şoferul de camion în video-ul de mai jos. Încearcă să se descurce ieşind cu camionul său de pe feribot, car e mai mult un bac plutitor, dar denivelările foarte mari fac din acel drum de ieşire o adevărată zonă de offraod. Şi deoarece camionul are şi două remorci grele de tras după el, la un moment dat aproape că se înăbuşă şi renunţă. Până la urmă, însă, motorul său de 12.8 litri şi 540 CP şi cutia automată, reuşeşte să facă faţă şi să pornească din nou din loc, într-o asemenea pantă de offroad, şi camionul reuşeşte să iasă de acolo şi să înainteze. Asta înseamnă să reuşeşti, când motorul, cutia, punţile şi şasiul unui camion sunt proiectate să aibă rezerve de rezistenţă dublă, triplă sau chiar mai multe decât cifrele din fişa tehnică. Pentru că viaţa reală, la nivelul întregii planete, are foarte des asemenea situaţii.

Vezi acest moment, filmat în Brazilia, în video-ul de mai jos.
0
20,512
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!