(VIDEO) Un youtuber din Rusia a dezmembrat noua Toyota Land Cruiser 300, pentru a-i arăta construcţia

21 Octombrie 2021, 12:34
Redacţia PiataAuto.md
Youtuber-ul din Rusia, meşter la dezmembrat maşini în service-ul său specializat în izolări fonice, a revenit cu un video neaşteptat, în care a dezmembrat în detaliu noua generaţie Toyota Land Cruiser 300, pentru a o vedea pe dinăuntru, cum e construită. Şi, chiar dacă n-avem habar cum de s-a încumetat cineva să-i permită asta, fapta sa ne dă tuturor ocazia să vedem consistenţa interioară a noului model japonez.
Prima impresie a noului model a fost că asamblarea sa a fost în continuare gândită în primul rând de ingineri, pentru a fi durabilă şi uşor accesibilă în service-uri. Vlogger-ul a demontat chiar şi caroseria de pe cadru, separând cele două elemente ale construcţiei, pentru a intra în cele mai mici detalii. Iar la componentele de caroserie, noul Land Cruiser 300 ascunde un secret interesant: fiecare piesă are un parcaj unic, reliefat în structura ei. Acel marcaj e un soi de cod unic al maşinii, care leagă toate piesele de ea, iar astfel Toyota încearcă să reducă numărul furturilor de Land Cruiser, care erau alarmant de mari în unele ţări, precum Rusia. Acum orice control al poliţiei la o dezmembrare va putea identifica imediat că acolo sunt prezente piese furate. Codurile sunt absolut unice pentru toate maşinile, iar locul aplicării lor se schimbă o dată la jumătate de an la fabrică.
Autorul video-ului mai arată care piese sunt construite din aluminiu şi care din oţel. Ulterior, a trecut la lucrurile principale, analizând cadrul dur al noului model, care e şi mai durabil construit decât la predecesorul său. De fapt, spre satisfacţia fanilor de Toyota şi de Land Cruiser, noul model abundă în soluţii inginereşti cu adevărat bune, unde se simte proiectare pentru o durabilitate de milioane de kilometri. Şi e admirabil că până şi în zilele noastre se mai lansează asemenea maşini, la care durabilitatea şi ingineria corectă e pe primul loc.

Vezi mai jos toată inspecţia noii Toyota Land Cruiser 300. Poţi include subtitre cu traducere automatizate în limba dorită, dacă ai nevoie.
1
65,804
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!