(VIDEO) Unui Mercedes-Maybach GLS din Rusia i s-a defectat motorul din primele minute după vânzare, încă înainte de a fi înmatriculat

21 Octombrie 2021, 17:03
Redacţia PiataAuto.md
Cazuri în care unele maşini noi se defectează la scurt timp după vânzare mai există, tocmai pentru asta existând şi perioada de garanţie a uzinei. Dar acest caz din Rusia e cu totul special, întrucât motorul s-a defectat din primele minune după vânzare, încă înainte ca automobilul să poată fi înmatriculat, iar asta a dus la o situaţie paradoxală, în care dealerul Mercedes-Benz care a vândut maşina refuzase iniţial tratarea acestui caz ca şi unul de garanţie, tocmai pentru că maşina nu fusese înmatriculată.
Cumpărătorul din Rusia al acestui Mercedes-Maybach GLS plătise circa 240,000 euro pe SUV-ul ultra luxos de vis. Doar că, fără a reuşi măcar să conducă un metru pe drumurile publice, maşina fiind transportată la înmatriculare pe un camion cu platformă, motorul SUV-ului s-a defectat grav. Un cilindru din cei 8 nu lucra, motorul a început a vibra sacadat, iar într-un final maşina s-a oprit.
Proprietarul a luat maşina şi a dus-o pe cheltuiala sa la dealer-ul de unde a cumpărat-o, încercând să găsească problema şi o rezolvare amiabilă. Şi asta pentru dealer-ul i-a refuzat asistenţa de drum, cu servicii de evacuator, de care clientul trebuia să beneficieze, tot din cauza faptului că maşina n-ar fi fost încă înmatriculată. Un soi de paradox juridic, deci, de care se tot agăţau angajaţii acelui dealer Mercedes, fără ca vreunui să-i pese că acel client tocmai făcuse o achiziţie de 240 mii euro de la ei.
Cumpărătorul a apelat ulterior la un avocat, care l-a ajutat să meargă pentru o scurtă inspecţie iniţială la dealer. Aici a fost exclusă cauza unui combustibil rău, deci problema era în motor, nu în combustibil. Odată ce au constatat asta, dată fiind şi atitudinea absurdă a celor de la Mercedes, clientul şi avocatul său au declarat că vor să primească banii înapoi, refuzând să cumpere maşina care s-a defectat atât de repede şi care, aparent, nu putea fi reparată pe garanţie, şi asta tot din cauza unei ciudăţenii a dealer-ului, care nu introdusese încă maşina în sistemul de garanţie, deşi era deja vândută. Într-un final, sub presiunea unui proces de judecată, dealer-ul a fost de acord să-i restituie suma de bani, plus 500 euro pagubă morală, sumă pe care cumpărătorul a luat-o drept ofensă. Problema e că maşinile s-au scumpit între timp, aşa cum se întâmplă peste tot în anul 2021, iar cumpărătorul numai poate cumpăra o maşină identică cu suma de bani care i s-a rambursat. Acelaşi Mercedes-Maybach GLS în Rusia ar costa deja cu circa 33,000 euro mai scump.
De aici încolo urmează un proces de judecată prin care cumpărătorul vrea să impună dealer-ul fie să-i importe altă maşină identică de banii pe care i-a primit de la ei, fie să-i plătească diferenţa de bani decentă, ca să acopere creşterea de preţ.

Mai jos poţi vedea toată epopeea aventurii proaspătului proprietar din Rusia, care n-a reuşit să-şi conducă maşina nici măcar câţiva metri. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
1
31,024
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!